|
Copos: Astept pana la 31 ianuarie un raspuns de la Taher, apoi caut alt investitor
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că va aştepta până la 31 ianuarie un răspuns din partea omului de afaceri Fathi Taher, referitor la intenţia de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al grupării giuleşten, iar apoi se va orienta spre găsirea unui alt investitor.
" Voi vinde Rapidul, decizia mea este definitivă şi irevocabilă. Ieri i-am trimis o notificare domnului Taher prin care noi îi solicităm un răspuns. Dacă până la 31 ianuarie nu primim un răspuns din partea dânsului referitor la achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni, atunci vom găsi un alt investitor dispus să finanţeze clubul", a declarat George Copos.
Finanţatorul grupării din Giuleşti a precizat că, în contextul actualei crize economice mondiale, ar fi dispus să renegocieze datele contractuale a înţelegerii stabilite cu Taher, în luna martie 2008, pentru cedarea pachetului de acţiuni al clubului de lângă Podul Grant. " Dacă domnul Taher se arată interesat, suntem dispuşi să revedem datele contractuale din martie anul trecut, să ne uităm încă o dată la acele clauze, să stabilim un nou preţ, pentru că ştim toţi ce momente trăim. Dar decizia mea de a pleca de la Rapid am luat-o deja. Este definitivă. Nu mai pot. Dacă aş avea bani aş continua să investesc, dar nu mai pot. Sper ca în situaţia în care domnul Taher ne refuză să găsim alt investitor. Eu sunt dispus să cedez absolut toate acţiunile pe care le deţin, toate cele 99, 99 la sută", a explicat Copos.
Conducătorul echipei giuleştene a adăugat că nu crede că acţionarul minoritar al giuleştenilor, Jean Valvis, este dispus să plătească pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni de la FC Rapid: " Domnul Valvis are o problemă. Dânsul este un om foarte puternic financiar, dar eu nu cred că este dispus să plătească pentru a cumpăra clubul. Asta este părerea mea. Dacă doreşte un Rapid cu datorii zero, în maxim o lună acest lucru se poate realiza. Dar domnul Valvis are o altă filozofie de viaţă".
Taguri:
Rapid Bucuresti
Giulesti
Fathi Taher
George Copos
investitor
actiuni
criza economica mondiala
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|