Fostul internaţional Corneliu Papură a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a acceptat provocarea de a antrena echipa de fotbal Universitatea Craiova într-un ''moment nu foarte plăcut''.
''Am acceptat provocarea de a fi antrenorul echipei într-un moment nu foarte plăcut, dar am mai trăit acest sentiment când eram în liga a doua, nu din postura antrenorului principal. Vreau să reuşesc, să avem rezultate pozitive, dar în primul rând îmi doresc să imprim, cât de repede, un joc ofensiv. Sper să reuşesc în scurtul timp pe care îl am să impun câteva idei din modul meu de a vedea jocul. Este o onoare pentru mine să fiu antrenorul Universităţii Craiova'', a spus fostul fundaş al Universităţii.
''Vreau să clarific lucrurile de la început, este un contract până la sfârşitul sezonului, indiferent ce se va întâmpla. Sper să jucăm şapte meciuri, cinci în campionat şi două în Cupă'', a subliniat Papură.
Corneliu Papură, component al lotului României care a jucat la Cupa Mondială din 1994, a precizat că îi cunoaşte destul de bine pe jucători: ''Lucrând de şase ani la club cunosc destul de bine jucătorii, pe Nicuşor (Bancu) l-am şi avut la Slatina. Cunosc jucătorii, pentru că toţi cei din club urmărim jucătorii transferabili''.
Tehnicianul (45 ani) a menţionat că i-a găsit pe jucători lipsiţi de încredere după rezultatele slabe din ultima perioadă: ''Ce poţi găsi la o echipă care pierde, neîncredere, neîncredere în sine, este normal, dar, din ce am văzut, îşi dau seama că pot să facă mult mai multe lucruri, potenţialul echipei cred că este mult mai mult de locul trei''.
Papură s-a referit şi la relaţia sa cu fostul antrenorul Devis Mangia: ''Am avut o relaţie normală, de club, cu Mangia. Eu activând la Centrul de juniori, nu prea aveam tangenţă cu prima echipă. M-am implicat în transferuri în sensul de a face un profil al jucătorului, restul deciziilor au aparţinut altor factori, dacă era sau nu compatibil cu viziunea antrenorului''.
''La fotbal lucrurile se întâmplă foarte repede, mergi dintr-un sens în celălalt foarte repede, nu-ţi alegi momentele în care vii la echipă. Fiecare antrenor preferă să aibă timp să facă pregătirea cu echipa, dar aşa au fost momentele, trebuie să iei rapid o decizie. Ai capacitatea, accepţi provocarea, ştii ce înseamnă Craiova, ce înseamnă presiunea publicului, presiunea media, pe care am simţit-o pe pielea mea destul de mult...'', a comentat Papură venirea sa la echipă.
Obiectivul echipei este în continuare calificarea în cupele europene, dar Papură a ţinut să puncteze: ''Ţin de la început să spun că doar o prezenţă nu este de ajuns în cupele europene. Dacă nu te califici în grupele Europa League, Champions League cred că este cam mult pentru nivelul campionatului, este puţin''.
''Am avut de la toţi antrenorii de învăţat câte ceva, sper să mă ajute în carieră. Cu siguranţă îi voi cere sfaturi lui nea Sorin (preşedintele clubului, Sorin Cârţu, n. red.). Cunosc staff-ul, nu am nicio problemă cu ei, am colaborat din postura de antrenor al echipei a doua, important este să colaborăm spre binele echipei. Tot timpul când am fost în preajma lui nea Sorin lucrurile au mers bine. A avut principala amprentă asupra carierei mele de jucător, iar acum destinul a făcut să fim din nou împreună, din alte posturi. Sper să fie de bun augur, sper să demonstrez şi să am rezultate pozitive'', a concluzionat Papură.
Corneliu Papură a fost numit, luni, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, în locul italianului Devis Mangia, demis din cauza rezultatelor nefavorabile. Mangia mai avea contract cu Universitatea până în 2021.
''Îl salutăm pe Devis Mangia şi îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Ştiinţei în ultimele două sezoane, reuşind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de aşteptare şi să obţină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru şi, aşa cum a declarat domnia sa, un susţinător al Ştiinţei pentru totdeauna'', a anunţat clubul.
Papură, component al echipei care a câştigat eventul din 1991 şi al echipei naţionale care a participat la Cupa Mondială din 1994, este absolvent al licenţei UEFA PRO şi lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii şi Juniori şi director sportiv.
Universitatea nu are nicio victorie în ultimele sale patru partide, înregistrând trei eşecuri (unul în Cupa României, 1-2 cu FC Viitorul) şi un egal.