FC Barcelona s-a calificat fără probleme în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a învins-o pe Manchester United cu scorul de 3-0 (2-0), pe Camp Nou, în returul sferturilor de finală.
Barca, învingătoare şi în tur, cu 1-0, s-a impus prin golurile marcate de Lionel Messi (16, 20), al doilea cu concursul portarului David De Gea, şi de Philippe Coutinho (61).
Catalanii au controlat total jocul şi nu au lăsat nicio şansă echipei antrenate de Ole Gunnar Solskjaer, care nu a reuşit să îşi creeze decât două ocazii, prin Rashford, în primul minut (bară), şi Alexis Sanchez (90), fostul jucător al echipei blaugrana.
Messi a marcat primele sale goluri în sferturile de finală ale Champions League din 2013 încoace.
FC Barcelona este neînvinsă în cupele europene pe Camp Nou de 31 de meciuri.
În penultimul act, Barcelona o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Liverpool şi Porto.
Pe Camp Nou, în faţa a 96.708 spectatori, au evoluat echipele:
FC Barcelona: Ter Stegen - Sergi Roberto (Nelson Semedo, 71), Piqué, Lenglet, Jordi Alba - Arthur (A. Vidal, 75), Busquets, Rakitic - Messi (căpitan), Luis Suarez, Coutinho (O. Dembele, 81). Antrenor: Ernesto Valverde.
Manchester United: De Gea - Phil Jones, Lindeloef, Smalling, Ashley Young (căpitan) - McTominay, Fred, P. Pogba - Lingard (Alexis Sanchez, 80), Rashford (Romelu Lukaku, 73), Martial (Dalot, 65). Antrenor: Ole Gunnar Solskjaer.
Arbitru: Felix Brych (Germania).
Cartonaş galben: Suarez (77).
Ernesto Valverde: "Ne-am dorit foarte mult victoria mai ales că ultima oară am fost în semifinale în 2015. Anul trecut am avut o dezamăgire enormă când am fost eliminaţi de AS Roma în sferturi. Dar acum am pregătit bine acest meci, am avut câteva minute mai grele la început, dar apoi am dominat. Lionel Messi ne permite să ieşim din multe situaţii periculoase. Nu mă voi scuza că joacă la noi, este un adevărat noroc".