CFR Cluj a ratat calificarea în turul al-III-lea preliminar al Ligii Campionilor, fiind eliminată de Dinamo Zagreb după executarea loviturilor de departajare. Meciul a avut loc pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", într-o singură manşă şi s-a terminat la egalitate, 2-2 (0-1, 2-2). Croaţii au condus cu 1-0 şi 2-1 prin golurile înscrise de Amer Gojak (14) şi Lirim Kastrati (78), însă românii au egalat de fiecare dată, 1-1 şi 2-2, prin Michael Pereira (64) şi Gabriel Debeljuh (90+3). La loviturile de departajare, pentru CFR au transformat Vinicius, Djokovic, Rondon, Susic şi Deac, ratând Golofca şi Boli. Pentru Dinamo au înscris Petkovic, Leovac, Ademi, Stojanovic, Dilaver şi Gvardiol, iar Gojak a ratat. Campioana României va continua în turul al-III-lea al Europa League.
Dan Petrescu: "Am fost la mâna noastră, am jucat cu o echipă foarte bună, dar nu ne-am făcut de râs. Jucătorii nu sunt încă pregătiţi, Debeljuh nu ştiu cum a putut juca 120 de minute, copilul ăsta are doar două antrenamente, Chipciu s-a rupt la pauză, Omrani accidentat. Anul 2020 nu este bun pentru noi, nu am pierdut nici cu Sevilla, nici acum. La loviturile de departajare, alegerile au fost simple, pentru că ceilalţi nu au vrut să bată. Toţi cei care au bătut, sunt cei care au vrut, ceilalţi nu au vrut. A trebuit să avem 10 jucători care să bată, iar Debeljuh avea cârcei şi a stat pe bancă. Asta e soarta mea de antrenor, nu am noroc la penaltiuri. Nu am câştigat niciun meci la penaltiuri ca antrenor şi cred că nici ca jucător".
Zoran Mamic: "Ne-am găsit puterea şi soluţia să conducem după ce am rămas în 10. Apoi am fost şocaţi când am fost egalaţi, dar la penaltiuri orice este posibil. Poate că noi am avut în această seară puţin mai mult noroc decât CFR Cluj".
Liga Campionilor - turul al doilea preliminar
Cluj-Napoca, Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu"
FC CFR 1907 Cluj - Dinamo Zagreb 2-2 (0-1, 2-2), după prelungiri; 5-6, la loviturile de departajare
Au marcat: Michael Pereira (64), Gabriel Debeljuh (90+3), respectiv Amer Gojak (14), Lirim Kastrati (78)
Au executat în ordine loviturile de departajare: Bruno Petkovic 0-1 (gol), Paulo Vinicius 1-1 (gol), Marin Leovac 1-2 (gol), Damjan Djokovic 2-2 (gol), Arijan Ademi 2-3 (gol), Mario Rondon 3-3 (gol), Petar Stojanovic 3-4 (gol), Mateo Susic 4-4 (gol), Amer Gojak 4-4 (ratare - apără Bălgrădean), Cătălin Golofca 4-4 (ratare - apără Livakovic), Emir Dilaver 4-5 (gol), Ciprian Deac 5-5 (gol), Josko Gvardiol 5-6 (gol), Kevin Boli 5-6 (ratare - şut peste).
#Ciprian Deac (CFR) a ratat un penalty în min. 52 (a apărat Dominik Livakovic).
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 3. Andrei Burcă (16. Mateo Susic, 82), 55. Paulo Vinicius, 21. Kevin Boli, 45. Mario Camora (căpitan) - 27. Alexandru Chipciu (99. Mario Rondon, 46), 37. Mihai Bordeianu (94. Cătălin Itu, 113), 8. Damjan Djokovic - 10. Ciprian Deac, 22. Gabriel Debeljuh, 11. Michael Pereira (23. Cătălin Golofca, 68). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski - 28. Ovidiu Hoban, 92. Mike Cestor.
Dinamo Zagreb: 40. Dominik Livakovic - 30. Petar Stojanovic, 28. Kevin Theophile-Catherine, 66. Emir Dilaver, 22. Marin Leovac - 14. Amer Gojak, 17. Luka Ivanusec (21. Bruno Petkovic, 68), 5. Arijan Ademi (căpitan), 99. Mislav Orsic (2. Sadegh Moharrami, 108) - 10. Lovro Majer (20. Lirim Kastrati, 54), 11. Mario Gavranovic (32. Josko Gvardiol, 54). Antrenor: Zoran Mamic.
Rezerve neutilizate: 12. Nikola Cavlina - 24. Marko Tolic, 26. Robbie Burton.
Cartonaşe galbene: Ademi (44), Bălgrădean (79), Cestor (79), Leovac (82), Djokovic (86), Debeljuh (89), Livakovic (90+2), Burcă (90+3), Bordeianu (92), Petkovic (101), Rondon (115), Kastrati (119).
Cartonaş roşu: Theophile-Catherine (51).
Arbitru: Antonio Emanuel Carvalho Nobre; arbitri asistenţi: Bruno Alves Jesus, Nuno Pereira; al patrulea oficial: Joao Carlos Antunes Pereira Bento (toţi din Portugalia).
SorinARO