Universitatea Craiova a ȋnvins cu 1-0 pe FC Argeș Piteşti ȋn amicalul de sâmbătă după-amiază. Unicul gol al confruntării de la baza sportivă din Lunca Jiului a fost marcat de Cristi Bărbuț, ȋn minutul 74.
Disputa dintre cele două echipe a fost un bun prilej pentru cei doi tehnicieni de a vedea la lucru fotbaliștii transferați în ultima zi de mercato, dar și jucătorii folosiți mai puțin în meciurile din Liga 1. Timp de o oră piteştenii au menținut în teren garnitura de bază. În ultimele 30 de minute, antrenorul Ionuț Codruț Moșteanu a schimbat echipa cu care a început partida, introducând în teren absolut toți jucătorii care au fost rezerve. Aceste schimbări au creat mai multe breșe în defensiva alb-violetă, iar gazdele au încercat să profite la maxim de spațiile libere apărute. Portarul George Micle a avut însă intervenții salvatoare în câteva rânduri, la ocaziile lui Mamut, Nistor și Ivan, gooal-keeper-ul argeșean fiind cel mai bun jucător din lotul "alb-violeților". Micle nu a mai avut ce face la golul lui Bărbuț din minutul 74, care a profitat de o pasă greșită a lui Cătălin Barbu și l-a executat cu sânge rece pe portarul piteștean ieșit în întâmpinare. Argeșenii au avut și ei șansa de a marca prin Malele, Meza Colli și Honciu. Cea mai mare oportunitate a echipei piteştene a avut-o Meza Colli, care după ce a primit o pasă de la Malele, a rămas singur cu portarul oltenilor, însă a tras cu latul pe lângă poartă!
S-a terminat 1-0 pentru Universitatea Craiova care la finalul săptămânii viitoare se va duela în Capitală, cu Dinamo. Piteștenii vor juca cu Astra Giurgiu, partidă programată vineri, 16 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul "Nicolae Dobrin".
Echipele de start:
Universitatea Craiova: L. Popescu - Olteanu, Acka, M. Constantin, Vătăjelu - Mateiu, Screciu, Căpățână - Bărbuț, Mamut, Ofosu.
Rezerve: Marinescu, Bic, Nistor, Ivanov, V. Constantin, A. Ivan. Antrenor: Cristiano Bergodi.
FC Argeș: Micle - Tofan, Leca, Deslandes, Mușat - Prepeliță, Grecu, Meza Colli, Șerban - Malele, Blejdea.
Rezerve: Honciu, Șerbănică, Marakis, Năstăsie, Turda, Mediop, Alin Popa, Panait, Cătălin Barbu, Drăghici, Mirică. Antrenor: Ionuț Codruț Moșteanu.
Din minutul 60, antrenorul Ionuț Codruț Moșteanu a schimbat echipa cu care a început partida, trimițând în teren toate rezervele, cu excepția lui Mirică. Din minutul 77, în teren a intrat și Andrei Mirică, care l-a înlocuit pe Tofan.
Cătălin TUDOSE