Echipa naţională a României nu a avut probleme în meciul disputat acasă cu reprezentativa Maltei, pe care a învins-o cu scorul de 4-1 (4-0). Golurile românilor au fost înscrise de Alexandru Măţan (17), Dennis Man (27, 40 penalty) şi George Ganea (36), în timp ce golul maltezilor a fost marcat de Omar Elouni (51). Partida a avut loc pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021. "Tricolorii" au jucat din minutul 34 cu un om mai puţin Tudor Băluţă fiind eliminat după ce a încasat două cartonaşe galbene în decurs de zece minute.
Danemarca a învins Finlanda cu 2-1 şi s-a calificat matematic la turneul final. Jocul rezultatelor din celelalte grupe face ca prezența la Campionatului European de tineret din 2021 să depindă doar de noi. Mai exact, dacă România va câştiga meciul de la Ploiești cu Danemarca, care va avea loc pe 17 noiembrie, se va califica pentru a doua oară consecutiv la turneul final, fără a mai juca la baraj! Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021.
Preliminariile Campionatului European Under 21 din 2021 - Grupa a 8-a
Giurgiu, Stadion "Marin Anastasovici"
România - Malta 4-1 (4-0)
Au marcat: Alexandru Măţan (17), Dennis Man (27, 40 - penalty), George Ganea (36), respectiv Omar Elouni (51).
România: 12. Marian Mihai Aioani - 4. Ştefan Vlădoiu, 3. Radu Drăguşin, 5. Tudor Băluţă, 19. Denis Haruţ - 22. Dennis Olaru (8. Olimpiu Moruţan, 77), 14. Marius Marin, 20. Andrei Ciobanu (6. Cătălin Itu, 82) - 10. Dennis Man (căpitan; 11. Denis Drăguş, 60), 9. George Ganea (15. Andrei Chindriş, 46), 13. Alexandru Măţan (16. Claudiu Petrila, 60). Selecţioner: Mihai Stoichiţă.
Rezerve neutilizate: 23. Teodor Axinte - 7. Alexandru Cîmpanu, 18. Louis Munteanu, 21. Valentin Costache.
Malta: 1. Cain Formosa - 3. Darren Borg (20. Andreas Vella, 72), 18. Gary Camilleri, 4. Owen Spiteri, 2. Christian Gauci - 17. Liam McKay (8. Jake Ghio, 80), 16. Keith Attard (13. Mark Fenech, 46), 5. Matthew Spiteri (19. Matthew Farrugia, 46), 22. James Scicluna (10. Andrea Zammit, 61) - 7. Aidan Friggieri (căpitan), 9. Omar Elouni. Selecţioner: Silvio Vella.
Rezerve neutilizate: 12. Duncan Formosa - 6. Andrei Spiteri, 11. Jan Tanti, 14. Luca Mallia.
Cartonaşe galbene: Camilleri (23), Băluţă (25, 34), McKay (37), Ganea (44), Olaru (56).
Cartonaş roşu: Băluţă (34).
Arbitru: Visar Kastrati; arbitri asistenţi: Besnik Morina, Imran Kabashi; al patrulea oficial: Alban Shala (toţi din Kosovo).
Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, i-a luat locul selecţionerului Adrian Mutu pe banca de rezerve, la meciul de tineret România - Malta, scor 4-1. Aceasta a fost decizia FRF, după ce la naţionala de tineret s-au înregistrat două cazuri de infectare cu noul coronavirus, fundaşul Alexandru Paşcanu şi un membru al staff-ului. Mutu nu este pozitiv cu Sars-Cov-2. "Sunt un antrenor pasager în istoria lor, i-am ajutat şi i-am ordonat cât am putut în timpul acestui meci. Mă bucur că putem să sperăm în continuare că o să avem în viitor o echipă naţională foarte, foarte bună. Eu am încredere şi în cei care sunt acum şi care mâine vor juca cu Austria şi eu cred că simbioza asta într-un viitor nu prea îndepărtat va da roade. Dacă nu avem răbdare o să ne autodistrugem permanent, o să ne schimbăm antrenorii permanent, lucru cu care eu nu sunt de acord şi nu vom mai avea niciodată o stabilitate a performanţei şi a unei prezenţe plăcute în teren, aşa cum a fost în seara asta, chiar dacă, trebuie să recunosc, nu am întâlnit o echipă grozavă. Dar să poţi să te descurci împotriva unei echipe care joacă atât de compact şi să ai atâtea ocazii de gol, cred că vreo 11, asta însemană sudoare, însemnă inteligenţă de joc, înseamnă faze care sunt gândite şi exersate de ei împreună cu antrenorii lor la antrenamente. Asta este caracterizarea jocului din seara asta şi a situaţiei actuale a fotbalului românesc. Am înţeles că sunt câteva partide care ne ajută ca rezultate în seara asta, nu stau acum să calculez, eu zic că la meciul cu Danemarca nu o să avem probleme, pentru că i-am simţit şi eu în seara asta de pe bancă, îi cunosc de mult timp. În momentul în care sunt concentraţi, determinaţi, aceste două caracteristici le adaugă la talentul lor imens, pentru că mie mi se pare că sunt jucători foaret talentaţi. Eu nu am emoţii în privinţa calificării. O să am emoţii la meci, normal, aş fi nesimţit să nu am emoţii, pentru că e o stare de stres competiţional pe care îl trăieşte oricine în lumea asta. Dar am mare încredere în ei şi în staff-ul lor", a declarat Mihai Stoichiţă.
Clasamentul a 8-a:
1. Danemarca 9 meciuri - 25p
2. ROMÂNIA 9 meciuri - 19p
3. Ucraina 8 meciuri - 10p
4. Finlanda 9 meciuri - 10p
5. Irlanda de Nord 9 meciuri - 9p
6. Malta 8 meciuri - 1p
Mai sunt de jucat:
13 noiembrie: Malta - Ucraina
17 noiembrie: Malta - Finlanda
17 noiembrie: Ucraina - Irlanda de Nord
17 noiembrie: România - Danemarca
Sorin AROTĂRIŢEI