Echipa naţională a României a ratat finala barajului pentru calificare la EURO 2020, fiind eliminată cu 2-1 de Islanda, astfel că în loc de Ungaria, a întâlnit-o într-un meci amical pe Belarus. "Tricolorii" au câştigat cu scorul de 5-3, după o primă repriză foarte bună în care au marcat 4 goluri fără a primi niciunul. Golurile românilor au fost marcate de Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55) şi George Puşcaş (44), în timp ce golurile bieloruşilor au fost înscrise de Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81) şi Vladislav Klimovici (90+2). În minutul 83 David Lazar a apărat un penalty executat de Evgheni Iablonski.
Mirel Rădoi: "A
fost o primă repriză foarte bună şi o a doua mai puţin. Iar pentru această a doua repriză pot găsi mai mulţi factori care au făcut ca noi să primim cele trei goluri, plus un penalty apărat. Printre aceşti factori poate fi pregătirea fizică, pentru că e greu în această perioadă, iar noi risipim multă energie în primele 45 de minute. Apoi un alt factor este sistemul poate prea ofensiv, pentru că la pauză le-am spus jucătorilor că vreau să marcăm la fel de multe goluri. Şi aici îmi asum pentru că i-am îndemnat să atace şi am lăsat spaţii şi mai mari. Adversarul era normal să rişte la 5-0 şi au marcat 3 goluri şi au mai spălat din ruşinea primei reprize. Au fost două reprize diferite, din prima putem începe să construim. Am pus prima cărămidă după aceste 45 de minute, trebuie să vedem ce facem în continuare. Jucătorii s-au descurcat bine, Dennis Man, Tănase, Nistor, Marin, Ganea... toţi s-au descurcat bine. Eu sunt mulţumit de toţi".
Meci amical
Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană"
România - Belarus 5-3 (4-0)
Au marcat: Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55), George Puşcaş (44) - Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81), Vladislav Klimovici (90+2)
România: 16. David Lazar - 5. Ionuţ Nedelcearu, 4. Bogdan Mitrea, 3. Alin Toşca (6. Iulian Cristea, 46) - 13. Vasile Mogoş (2. Valentin Creţu, 70), 18. Răzvan Marin (căpitan; 17. Eric Bicfalvi, 70), 8. Dan Nistor, 11. Cristian Ganea - 20. Dennis Man (23. Alexandru Băluţă, 58), 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 58), 19. Florin Tănase (10. Alexandru Maxim, 57). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Cristian Bălgrădean, 12. Ciprian Tătăruşanu - 14. Alexandru Albu, 15. Bogdan Ţîru, 21. Cristian Manea, 22. Mario Camora.
Belarus: 16. Anton Cicikan - 5. Denis Poliakov, 4. Nikita Naumov (15. Roman Iuzepciuk, 46), 21. Maksim Bordaciov, 2. Kiril Piacenin - 9. Max Ebong (22. Igor Stasevici, 62), 18. Ivan Maevski (căpitan; 14. Evgheni Iablonski, 62), 8. Andrei Haciaturian (17. Vladislav Klimovici, 70), 10. Ivan Bahar - 23. Iuri Kendiş, 7. Denis Laptev (11. Maksim Skaviş, 62). Selecţioner: Mihail Marhel.
Rezerve neutilizate: 12. Igor Hatkevici - 6. Roman Begunov, 3. Aleksandr Pavloveţ, 20. Aleksandr Sacivko.
Cartonaşe galbene: Naumov (19), Bicfalvi (70), Mitrea (75), Bahar (90+1).
Arbitru: Gheorghi Kabakov; arbitri asistenţi: Martin Margaritov, Dian Valkov (toţi din Bulgaria); al patrulea oficial: Marcel Bârsan (Bucureşti).
Sorin AROTĂRIŢEI