CFR Cluj nu a reuşit decât un 0-0 acasă cu ŢSKA Sofia, în Grupa A din Europa League. "Feroviarii" au jucat din nou slab, însă au avut noroc că Young Boys Berna a pierdut la Roma şi că mai au o şansă de calificare în şaisprezecimi. YB are 7 puncte, CFR 5 puncte, astfel că "alb-vişinii" pot ajunge în primăvara europeană doar dacă vor câştiga în Elveţia, pe 10 decembrie. La meciul cu bulgarii echipa ardeleană a fost condusă de pe banca de Valeriu Bordeianu, secundul lui Dan Petrescu, deşi Marius Bilaşco a fost trecut pe foaia oficială ca antrenor.
Marius Bilaşco: "Au fost momente bune în prima repriză, când puteam să marcăm. Din păcate nu am făcut-o, iar în a doua repriză am început să ne retragem parcă prea devreme şi am pierdut teren. ŢSKA a dominat mai mult, a fost în terenul nostru mai mult, a avut ocazii mai multe. Până la urmă e un rezultat de egalitate care ne dă speranţe ca la ultima partidă să mergem cu încredere şi cu şanse de calificare. Băieţii au avut atitudine, adversarul a fost unul care are calitate, nu a fost un meci uşor pentru noi, dar au fost momente importante pe care noi nu am reuşit să le gestionăm în timpul partidei. Mă refer la oportunităţile pe care le-am avut de a marca. Au fost situaţii când am recuperat bine mingea sus şi nu am avut continuitate. Chipciu fost eliminat foarte uşor. Noi chiar ne pregăteam să facem o schimbare în acel moment şi a fost acea eliminare, prea uşor la nivelul acesta. Auzeam în timpul reprizei a doua nişte voci în spatele băncii noastre, care ne ţineau la curent cu rezultatul. Suntem nevoiţi să marcăm, dacă câştigam aveam nevoie de un egal cu goluri, minim 2-2, ceea ce era destul de complicat. Mai repede obţinem o victorie cu 1-0 decât un rezultat de 2-2. Era important să ajungem la ultimul meci, să fim la mâna noastră şi să putem avea şanse. Dacă mergeam la ultima partidă fără şanse nu cred că era un sentiment plăcut pentru noi".
Europa League - Grupa A
Cluj-Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu"
CFR Cluj - ŢSKA Sofia 0-0
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 16. Mateo Susic, 4. Cristian Manea, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 27. Alexandru Chipciu, 8. Damjan Djokovic - 99. Mario Rondon, 7. Adrian Păun (98. Nicolae Carnat, 75), 11. Michael Pereira (10. Ciprian Deac, 61) - 22. Gabriel Debeljuh (77. Jakub Vojtus, 86). Antrenor: Marius Bilaşco.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski, 93. Bogdan Checicheş - 13. Denis Ciobotariu, 14. Iasmin Latovlevici, 23. Raul Bogdan Haiduc, 94. Cătălin Itu, 96. Dodi Joca.
ŢSKA Sofia: 1. Gustavo Busatto - 26. Valentin Antov, 2. Jurgen Mattheij, 11. Petăr Zanev (căpitan) - 15. Thibaut Vion, 21. Amos Youga, 3. Geferson, 8. Graham Carey - 13. Younousse Sankhare (20. Tiago Rodrigues, 78) - 22. Ali Sowe, 30. Gheorghi Iomov (7. Henrique, 77). Antrenor: Bruno Akrapovic.
Rezerve neutilizate: 12. Ivailo Iliev, 25. Dimităr Evtimov - 10. Stefano Beltrame, 14. Jules Keita, 17. Adalberto Penaranda, 18. Bradley Mazikou, 19. Ivan Turiţov, 23. Ahmed Ahmedov, 28. Plamen Galabov.
Cartonaşe galbene: Vion (1), Susic (33), Chipciu (54, 85), Geferson (54).
Cartonaş roşu: Chipciu (85).
Arbitru: Amaury Delerue; arbitri asistenţi: Benjamin Pages, Aurelien Drouet; al patrulea oficial: Mikael Lesage (toţi din Franţa). Delegat UEFA: Balazs Makray (Ungaria), observator UEFA pentru arbitri: Stefan Messner (Austria).
Sorin AROTĂRIŢEI