Echipa naţională a Ucrainei s-a calificat în
sferturile de finală ale Campionatului European 2020, după ce a câştigat dramatic cu scorul de 2-1 în faţa selecţionatei Suediei. În faţa a 9.221 spectatori prezenţi pe "Hampden Park" din Glasgow, "Zbirna" a deschis scorul în minutul 27 prin Oleksandr Zincenko (27), însă "Blågult" au egalat înainte de pauză prin Emil Forsberg (43). În minutul 55 ucrainenii au avut o bară, prin Serghei Sidorciuk (55) iar în minutul 99 suedezii au rămas în zece oameni, Marcus Danielson fiind eliminat pentru o intrare foarte dură la Artem Besedin. Partida se îndrepta către loviturile de la 11 metri, însă Artem Dovbik a marcat golul victoriei în finalul prelungirilor, în minutul 120, în urma unei centrări a lui Oleksandr Zincenko. Ucraina va juca în sferturile de finală pe 3 iulie la Roma cu Anglia.
Glasgow, Stadion: "Hampden Park"
Suedia - Ucraina 1-2 (1-1, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Emil Forsberg (43) - Oleksandr Zincenko (27), Artem Dovbik (120+1)
Suedia: 1. Robin Olsen - 2. Mikael Lustig (16. Emil Krafth, 83), 3. Victor Lindeloef, 24. Marcus Danielson, 6. Ludwig Augustinsson (5. Pierre Bengtsson, 83) - 7. Sebastian Larsson (căpitan; 17. Viktor Claesson, 97), 20. Kristoffer Olsson (14. Filip Helander, 101), 8. Albin Ekdal, 10. Emil Forsberg - 21. Dejan Kulusevski (22. Robin Quaison, 97), 11. Alexander Isak (9. Marcus Berg, 97). Selecţioner: Jan Andersson.
Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt - 13. Gustav Svensson, 15. Ken Sema, 18. Pontus Jansson, 26. Jens-Lys Cajuste.
Ucraina: 1. Gheorghi Buşcean - 13. Ilia Zabarnîi, 4. Serghei Krivţov, 22. Mikola Matvienko - 21. Aleksandr Karavaev, 5. Serghei Sidorciuk (18. Roman Bezus, 118), 6. Taras Stepanenko (14. Evgheni Makarenko, 95), 10. Mikola Şaparenko (8. Ruslan Malinovski, 61), 17. Oleksandr Zincenko - 7. Andrei Iarmolenko (căpitan; 26. Artem Dovbik, 106), 9. Roman Iaremciuk (19. Artem Besedin, 91; 15. Viktor Ţîgankov, 101). Selecţioner: Andrei Şevcenko.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Piatov, 23. Anatoli Trubin - 2. Eduard Sobol, 11. Marlos, 16. Vitali Mikolenko, 24. Aleksandr Timcik.
Cartonaşe galbene: Kulusevski (69), Iarmolenko (79), Forsberg (85), Dovbik (120+3)
Cartonaş roşu: Marcus Danielson (99)
Arbitru: Daniele Orsato; arbitri asistenţi: Alessandro Giallatini, Fabiano Preti; al patrulea oficial: Davide Massa; arbitru de rezervă: Stefano Alassio (toţi din Italia). Arbitru video: Massimiliano Irrati; arbitri asistenţi video: Marco Di Bello, Filippo Meli, Paolo Valeri (toţi din Italia). Delegat UEFA: Peadar Ryan (Irlanda), observator UEFA pentru arbitri: Hugh Dallas (Scoţia).