Echipa naţională a României a câştigat cu scorul de 2-0 meciul disputat acasă cu reprezentativa Liechtensteinului, în
Grupa J din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Golurile au fost marcate de fundaşii laterali Alin Toşca (11) şi Cristian Manea (18). "Tricolorii" au dominat categoric partida, având 15-1 la cornere şi 8-1 la şuturi pe poartă iar Răzvan Marin a trimis mingea în bară (61). Echipa antrenată de Mirel Rădoi va juca miercuri la Skopje cu Macedonia de Nord.
Mirel Rădoi: "Aveam nevoie de cele trei puncte în seara asta. Ca să fiu sincer, mă aşteptam ca scorul să fie mai mare. Îmi pare rău pentru băieţi pentru că şi în meciul cu Islanda şi în alte partide ne creăm ocazii dar, din păcate, ne pierdem concentrarea exact în momentul cel mai important, cel al finalizării. Aş fi vrut totuşi să marcăm mai multe goluri... cel puţin unul în repriza a doua. Pentru că vedem că avem ocazii şi nu reuşim să marcăm. Avem o grupă echilibrată şi echipele care dau cele mai multe goluri Liechtensteinului vor face diferenţa. Pentru că după numărul de puncte următorul criteriu este golaverajul. De asta aş fi vrut să mai înscriem măcar un gol în repriza a doua. Până la urmă era de aşteptat că vor marca şi fundaşii. Mă bucur însă pentru încrederea pe care o avem înainte de meciul din Macedonia de Nord. În aceste două partide nu am câştigat doar 6 puncte, ci 10 aş spune eu, pentru că alte meciuri din grupă s-au încheiat la egalitate şi am câştigat şi de acolo câte două puncte. Dacă vom câştiga şi în Macedonia atunci încercăm să stabilim lucrurile pentru locul doi. Cu Macedonia de Nord va fi un meci mult mai dificil decât acestea două. Vom întâlni o echipă bună care astăzi cu Islanda şi-a impus jocul şi ritmul".
Preliminariile CM 2022 - Grupa J
Bucureşti, Arena Naţională, Ora: 21:45, Spectatori: 9.904
România - Liechtenstein 2-0 (2-0)
Au marcat: 1-0 Alin Toşca (11), 2-0 Cristian Manea (18)
România: 1. Florin Niţă - 4. Cristian Manea, 5. Ionuţ Nedelcearu (21. Viorel Ghiţă, 79), 17. Adrian Rus, 3. Alin Toşca - 23. Nicolae Stanciu (căpitan; 8. Alexandru Cicâldău, 64), 18. Răzvan Marin, 19. Darius Olaru (15. Marius Marin, 63) - 7. Andrei Cordea, 9. Jovan Markovic (20. Dennis Man, 64), 10. Ianis Hagi (13. Deian Sorescu, 80). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Vlad, 16. Marius Aioani - 2. Andrei Raţiu, 6. Vlad Chiricheş, 14. Dragoş Nedelcu, 22. Mario Camora.
Liechtensein: 1. Benjamin Buechel - 16. Fabio Wolfinger (14. Nicola Kollmann, 82), 2. Rafael Gruenenfelder, 6. Andreas Malin, 23. Jens Hofer, 3. Max Goeppel - 10. Noah Frick (8. Aron Sele, 46), 17. Noah Frommelt, 18. Nicolas Hasler (căpitan; 5. Roman Spirig, 83) - 9. Ridvan Kardesoglu (22. Philipp Ospelt, 64), 7. Yanik Frick (15. Seyhan Yildiz, 71). Selecţioner: Martin Stocklasa.
Rezerve neutilizate: 12. Thomas Hobi, 21. Lorenzo Lo Russo - 4. Daniel Kaufmann, 11. Pascal Koller, 20. Sandro Wolfinger.
Cartonaş galben: Goeppel (78).
Arbitru: Katerina Monzul;
arbitri asistenţi: Marina Strileţka, Svitlana Gruşko;
al patrulea oficial: Liudmila Telbuh (
toate din Ucraina).
Arbitru video: Evgheni Aranovski;
arbitru asistent video: Viktor Matiaş (
ambii din Ucraina).
Delegat UEFA: Velid Imamovic (Bosnia-Herţegovina),
observator UEFA pentru arbitri: Leslie Irvine (Irlanda de Nord).
Clasament Grupa J |
|
Echipa |
P |
J |
C |
E |
I |
GM |
GP |
+/- |
1 |
Germania |
12 |
5 |
4 |
0 |
1 |
13 |
2 |
11 |
2 |
Armenia |
10 |
5 |
3 |
1 |
1 |
6 |
8 |
-2 |
3 |
România |
9 |
5 |
3 |
0 |
2 |
9 |
6 |
3 |
4 |
Macedonia de Nord |
8 |
5 |
2 |
2 |
1 |
11 |
6 |
5 |
5 |
Islanda |
4 |
5 |
1 |
1 |
3 |
6 |
10 |
-4 |
6 |
Liechstenstein |
0 |
5 |
0 |
0 |
5 |
1 |
14 |
-13 |