FC Argeș se menține aproape de locurile de play-off după victoria de sâmbătă după-amiază, din deplasare, cu FC Voluntari, revelația acestui tur de campionat, echipă care înaintea acestui duel ocupa locul 4, cu 24 de puncte. Piteștenii s-au impus cu 2-0 la capătul unui joc excelent din punct de vedere tactic, câștigat pe inspiraţia cuplului de antrenori Prepeliță-Ianovschi.
Ilfovenii au început în forță partida și puteau deschide scorul prin Ion Gheorghe care a trimis pe lângă poartă din poziție ideală. Replica Argeşului a venit prin Ișfan, însă Nemec a respins balonul din apropierea liniei porții. Gazdele au mai irost o mare ocazie de gol prin Lopes care a luftat în momentul șutului. Alb-violeții au deschis scorul după un sfert de oră de la revenirea de la cabine prin nou-intratul Dumitrașcu care a profitat de o respingere greșită a defensivei ilfovene și a trimis în plasă din marginea careului. Cu zece minute înainte de final, nou-intratul Antun Palic a profitat de gafa portarului Mihai Popa și a majorat diferența pe tabela de marcaj. Piteștenii se puteau impune la scor de neprezentare, însă Dumitrașcu a trimis peste poartă din poziție ideală. Cu cele trei puncte câștigate, FC Argeş a urcat pe locul 7, cu o zestre de 21 de puncte, adunate în 13 runde, cu un punct mai puțin decât Rapid București, ocupanta locului 6. Argeșenii rămân neînvinși în ultimele 7 etape, în timp ce pentru ilfoveni a fost primul eșec după 6 victorii consecutive în campionat. Următorul meci oficial al piteştenilor este programat marți, 26 octombrie, de la ora 21:00, când FC Argeș va întâlni în deplasare, pe Dinamo, în optimile de finală ale Cupei României.
23.10.2021, Voluntari, Stadion: "Anghel Iordănescu", ora: 15:00
FC Voluntari - FC Argeş Piteşti 0-2
Au marcat: 0-1 Denis Dumitrașcu (64) 0-2 Antun Palić (80)
FC Voluntari: Popa - Fl. Achim (min. 81 D. Paraschiv), Tamaş (min. 84 Tavares), Armaş - C. Costin, Raţă, Meleke, I. Gheorghe, Briceag (min. 84 A. Vlad 84) - Nemec (min.70 L. Fulop), Marcelo Lopes. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Rezerve neutilizate: Râmniceanu, Andres, Roşu, Golan, Merloi.
FC Argeş: Greab - Tofan (min. 85 Boldor), Turda, Joao Miguel, Latovlevici - Meza Colli, Raynov - Viana (min. 57 Dumitraşcu), I. Şerban (min. 78 Palic), C. Dumitru - Işfan (min. 85 Muşat). Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.
Rezerve neutilizate: F. Croitoru, Moisie, Piţian, Honciu.
Cartonașe galbene: Marcelo Lopes (24), Achim (42), Armaş (48) - Raynov (52)
Spectatori: 500, Arbitru: Marian Barbu / A1: Bogdan Mihai Gheorghe / A2: Laszlo Bucsi. Observatori: Viorel Anghelinei, Vasile Bratu.
Cătălin TUDOSE