Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, 0-0, vineri seara, pe teren propriu, la Ploieşti, în
etapa a şaptea a fazei play-out a Ligii 1. Târgoviștenii se luptau pentru evitarea barajului de supraviețuire în Liga 1, iar giuleştenii se gândeau să nu întrerupă seria victoriilor consecitive cu Adi Mutu pe banca tehnică și să mai facă un pas spre Europa Conference League.
Chindia s-a dovedit a fi din nou o nucă tare pentru "alb-vişinii" și s-a așezat foarte bine în teren, aparându-se pe două linii și forțând din când în când contraatacul. Rapidiștii au fost prea lenţi, nu au avut explozie și au ratat mai mereu șutul din prajma careului lui Căbuz. Abia în minutul 67 Rapid a început să dea semne de revenire, Rareș Ilie verificându-i priza portarului Căbuz.
Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, rezultatul nefiind de mare ajutor niciuneia dintre cele două echipe. Au asistat 4.400 de spectatori.
Pentru rapidiști este primul pas greșit cu Adi Mutu pe banca tehnică, după 7 victorii consecutive. Ei rămân primii în play-out, cu 39 de puncte. Chindia are șanse tot mai mici să scape de baraj.
29.04.2022, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 20:30
PLAY-OUT: Chindia Târgovişte - Rapid Bucureşti 0-0
Au marcat: -
Chindia: Căbuz - Căpuşă, Piţian, Al. Iacob, C. Dinu (Sila 4, Popadiuc 72) - Butean, Dulca, Passaglia, A. Şerban - Chamed - D. Florea (Chunchukov 84). Antrenor: Emil Săndoi.
Rapid: H. Moldovan - R. Moise (Pănoiu 60), Săpunaru, Dr. Grigore, Junior Morais - Albu, Dandea, Kait - Al. Ioniţă II (Stahl 60), Vojtus (Ad. Bălan 46), R. Ilie. Antrenor: Adrin Mutu.
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti). Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF.
Adrin Mutu: "Un joc dificil, ţinând cont că pentru Chindia e un meci foarte important pentru a evita barajul. Pentru ei e un meci capital şi ne aşteptăm la o reacţie puternică și dorință mare să câștige. Știu foarte bine Chindia, știu ce forță defensivă au, se închid foarte bine. De aceea, trebuie să fim 100%, să avem răbdare, să reușim să-i deschidem, pentru a putea marca. Sunt conştient că traversăm o perioadă foarte bună, ne aflăm pe primul loc în play-out. Vom încerca să rămânem acolo. Aceste şapte meciuri câştigate au trecut, pentru mine e doar o statistică. Cel mai important e ca mâine să ne facem datoria. Şi să avem cât mai multă încredere în noi, pentru că victoriile aduc victorii şi probabil moralul nostru va fi din ce în ce mai bun. Pentru mine, cel mai important e să reuşesc să duc Rapidul la barajul pentru Conference League. Pe plan personal, nimic nu contează. Vreau doar să-mi fac treaba la Rapid, să le ofer suporterilor satisfacţie şi să ofer clubului rezultate, pentru că de asta am fost angajat. E important pentru club să reuşească să se ducă la baraj. Dacă credem că merităm, trebuie să demonstrăm pe teren în fiecare meci care a mai rămas. Să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că nu am rezolvat nimic în momentul de faţă. Vom avea de muncă, de alergat, dar asta este meseria, trebuie să o respectăm, să respectăm tricoul. Golurile vin din talentul pe care îl au jucătorii, nu datorită antrenamentelor pe care le fac eu".
Irina HAMO