Universitatea Craiova a fost eliminată în manşa secundă a semifinalelor din Cupa României de Sepsi Sfântu Gheorghe. Aceasta a câştigat în Bănie cu scorul de 1-0, după ce şi în tur s-a impus cu 2-1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Marius Ştefănescu (66), care a trecut uşor de Nicuşor Bancu după o degajare lungă a portarului Roland Niczuly. Universitatea Craiova, care era deţinătoarea trofeului şi marea favorită la câştigarea trofeului, a jucat slab şi chiar dacă va termina pe locul 3 în play-off, este în pericol de a rata calificarea în Europa Conference League.
Sepsi OSK va juca a doua sa finală de Cupa României, după ce în 2020 a fost învinsă de FCSB cu 1-0. FC Voluntari s-a calificat, miercuri, în finală după 1-0 cu FC Argeş, la Piteşti. În tur, ilfovenii câştigaseră cu 2-0. Finala Cupei României va avea loc pe 19 mai, de la ora 20:30, pe stadionul "Rapid-Giuleşti" din Bucureşti.
Cupa României, semifinale, retur, în tur: 1-2
Stadion: "Ion Oblemenco", Craiova
Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0
A marcat: 0-1 Marius Ştefănescu (66)
Universitatea Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu - Mateiu (69, Roguljic), Crețu - Gustavo (55, Câmpanu), Baiaram (55, Nistor), A. Ivan - Markovic (55, Koljic). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Sepsi OSK: Niczuly - Dimitrov, Bălașa (73, Ninaj), Mitrea, Dumitrescu - N. Păun, EGonzales, Aganovic (81, Vaşvari) - Bărbuț, Tudorie (73, Luckassen), Ștefănescu (80, Askovski). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: A. Ivan (43) - N. Păun (45), Aganovic (78), 85)
Cartonaşe roşii: Nicuşor Bancu (86) - Adnan Aganovic (84)
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
► Laurenţiu Reghecampf: "Supărare, dezamăgire... Am avut 3-4 ocazii foarte mari, nu am profitat de ele. Mai rău, am luat şi cartonaş roşu. Dezamăgitor. Nu ştiu de ce nu am putut să luăm cea mai bună decizie. Din păcate pentru noi e o seară neagră. Nu s-a greşit nicăieri, nu am fost profesionişti în anumite momente, am tratat cu uşurinţă faze foarte bune de a marca. Am primit gol dintr-o degajare a portarului, mult prea uşor. Puteam să fim mai lucizi. Avem jucători de foarte mare valoare. Problema este că nu am fost inspiraţi în aceste două meciuri. Gestul pe care l-a făcut Bancu nu este ok. Să terminăm acest final pe care ni l-am făcut dramatic şi apoi o să facem o analiză şi o să luăm anumite decizii".
► Robert Ilyes: "Sunt incredibil de fericit pentru băieţi, pentru spiritul grupului, pentru tot ce am făcut anul acesta. Este meritul lor, au jucat ca o echipă, şi-au dat viaţa pe teren şi este o victorie meritată. E munca lui Mister, el a făcut primul 11, el antrenează, iar noi îi suntem alături şi la bine şi la greu. Sperăm să revină cât mai repede alături de noi. Meciul a fost la discreţia noastră, am avut o ocazie mare şi în prima repriză, prin Aganovic. În repriza a doua au pus presiune, ne-au băgat un pic în jumătatea noastră, dar am fost organizaţi şi ne-am regrupat, ne-am dedublat, am reuşit să marcăm golul victoriei. E o finală pe teren neutru, joc la a doua mea casă, acest oraş merită şi suntem obligaţi să-i facem pe suporteri fericiţi, jucăm a doua finală în 3 ani".