FCSB a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 3-2 (0-2), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci disputat cu porţile închise, în
etapa a 26-a a Ligii 1. Chindia a avut un debut de meci formidabil şi conducea cu 2-0 în minutul 21, prin golurile marcate de Daniel Popa (15), din lovitură liberă, şi Mihai Butean (21), la primul său gol pentru formaţia din Târgovişte. FCSB a reuşit o revenire spectaculoasă în repriza a doua, marcând prin Darius Olaru (47), după o combinaţie frumoasă, şi prin Valentin Gheorghe (67, 77), după două erori mari de plasament ale fundaşului Adrian Ioniţă. FCSB a mai marcat o dată, prin Ianis Stoica (87), dar reuşita sa a fost anulată pentru henţ. Chindia a ratat o ocazie uriaşă de egalare, prin bulgarul Tsvetelin Chunchukov (89), blocat salvator de portarul Andrei Vlad. Oaspeţii au marcat în minutul 90+3 prin Andrei Piţian ceea ce părea golul egalării, însă reuşita a fost anulată pentru o presupusă poziţie de ofsaid. Mijlocaşul francez Malcom Edjouma, transferat de la FC Botoşani, a debutat la FCSB ca titular. FCSB a ajuns la 19 meciuri consecutive fără înfrângere, 15 victorii şi 4 egaluri. Chindia era neînvinsă de 5 etape, în care avea 2 victorii şi 3 egaluri. În tur, FCSB s-a impus cu 1-0.
13.02.2022, București, Stadion: "Arena Naţională", ora: 19:55
Fotbal Club FCSB - Chindia Târgoviște 3-2
Au marcat: 0-1 Daniel Popa (15), 0-2 Mihai Butean (21), 1-2 Darius Olaru (47), 2-2 Valentin Gheorghe (67), 3-2 Valentin Gheorghe (77)
FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu (I. Stoica 41), Paulo Vinicius, I. Cristea, Radunovici (S. Şerban 46) - Olaru, Edjouma (Oaidă 85), Fl. Tănase - Cordea (V. Gheorghe 46), Dumiter (Keşeru 49), Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea.
Chindia: Căbuz - Căpuşă, Piţian, P. Iacob, Ad. Ioniţă (A. Şerban 84) - Butean (Chunchukov 75), Passaglia (Corbu 88), Dulca, Sila (Cantave 84) - Popadiuc, D. Popa. Antrenor Emil Săndoi.
Cartonaşe galbene: I. Cristea 14 - Popadiuc 73, Corbu 90.
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea). Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF.