CS Universitatea Craiova a avut 2-0 pe tabela de marcaj în minutul 72 al meciului de acasă cu cu Sepsi Sfântu Gheorghe din
prima etapă a Ligii 1. Golurile "alb-albaştrilor" au fost înscrise de brazilianul Gustavo Di Mauro Vagenin (29, 59), care a intrat pe teren în minutul 26, în locul croatului Ante Roguljić, accidentat. Echipa antrenată de László Balint, aflat la primul meci pe banca tehnică a oltenilor nu a câştigat însă, fiind egalată de covăsneni care au marcat prin moldoveanul Vitalie Damaşcan (73), care a deviiat excelent centrarea bulgarului Radoslav Dimitrov şi Nicolae Păun (87), cu un şut din marginea careului. Gazdele au mai avut o ocazie mare prin bosniacul Elvir Koljić (38), singur cu portarul Roland Niczuly. Oaspeţii au ratat prin Ion Gheorghe (5, 43), ale cărui şuturi au fost apărate de Mirko Pigliacelli, Nicolae Păun (38) şi Rareş Ispas (90+8), care a fost blocat salvator de portarul italian.
► László Balint: "Un joc pe care l-am avut în mână, dar nu am reuşit să gestionăm ultimele 20 de minute. Ar fi trebuit să câştigăm meciul ăsta, s-a terminat 2-2, puteam să şi pierdem pe final. Roguljić la prima vedere este doar o contuzie forte. Să vedem şi la Baiaram, şi el a acuzat nişte dureri".
►
Cristiano Bergodi: "
Prima repriză a fost un pic mai greu, dar în a doua am schimbat sistemul de joc. Am început bine a doua repriză, ne-am dus peste ei. Îi felicit pe băieţi pentru că au reacţionat foarte bine. Spiritul mi-a plăcut, mentalitatea de a juca până la capăt".
15.07.2022, Craiova, Stadion: "Ion Oblemenco", ora: 21:30
CS Universitatea Craiova - Sepsi Sfântu Gheorghe 2-2
Au marcat: 1-0 Gustavo Vagenin (29), 2-0 Gustavo Vagenin (59), 2-1 Vitalie Damaşcan (73), 2-2 Nicolae Păun (87)
CSUC: Pigliacelli - Căpăţână (Martić 84), Papp, Screciu, Vătăjelu - Al. Creţu, Mateiu - Roguljić (Gustavo 26), Baiaram (Nistor 73), A. Ivan - Koljic (Marković 73). Antrenor: László Balint.
Sepsi: Niczuly - Niňaj (Rondón 62), Bălaşa, Mitrea, Dumitrescu (Ispas 82) - Dimitrov, N. Păun, Ştefănescu, I. Gheorghe (J. Rodríguez 69) - Bărbuţ (Golofca 46), Tudorie (Damaşcan 69). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Baiaram (33), Papp 64, Pigliacelli (65) - Bărbuţ (44), Dumitrescu (65), Mitrea (65)
Cartonaş roşu: Alexandru Mateiu (89)
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu; al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (toţi din Bucureşti). Arbitru video: Andrei Florin Chivulete; arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (ambii din Bucureşti). Observatori: Irina Mârţ (Bucureşti) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru/Ilfov) - LPF.