Farul Constanţa a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat acasă la Ovidiu cu FC Universitatea Craiova, la Ovidiu, în
prima etapă a Ligii 1. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a început foarte bine jocul şi în mai puţin de jumătate de oră avea 2-0 pe tabela de marcaj, prin golurile marcate de Constantin Grameni (3), cu un şut din marginea careului, şi prin Andrei Artean (29). Golul oltenilor a fost înscris de Sekou Sidibe (58), la un minut de la intrarea ivorianului pe teren. Antrenorul Marius Croitoru, la meciul său oficial de debut pe banca echipei din Bănie, a fost eliminat în minutul 45, pentru două cartonaşe galbene.
Pentru primul meci din noul sezon, constănţenii nu au putut conta pe nu mai puţin de 11 jucători - Romario Benzar, Denis Alibec, Tudor Băluţă, Jeremy Corinus şi Ayrton Mboko nu au fost apţi din diverse motive, în timp ce jucătorii de la U19, care au participat la Campionatul European, au revenit la antrenamente numai de câteva zile.
17.07.2022, Ovidiu, Stadion: "Central complex Academia Hagi", ora: 18:30
Farul Constanța - FC Universitatea Craiova 2-1
Au marcat: 1-0 Constantin Grameni (3), 2-0 Andrei Artean (29), 2-1 Sekou Sidibe (58)
Farul: Aioani - Mladen (Boboc 64), Larie, M. Popescu, Kiki - Artean, Nedelcu, Grameni (Doukoure 72) - Torje (Moldoveanu 78), Morar (Ad. Petre 77), Pitu (R. Ion 64). Antrenor: Gheorghe Hagi.
FCUC: R. Popa - Enache (Cl. Bălan 85), Duarte, Huyghebaert, Van Durmen - Vl. Achim (Marquet 85), Asamoah - Baeten (Sidibe 57), Bauza, Chiţu (Bahassa 69) - Compagno. Antrenor: Marius Croitoru.
Cartonaşe galbene: R. Ion (79) - Asamoah (44), Enache (51), Huyghebaert (69)
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi). Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti). Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF.