CFR Cluj a câştigat cu scorul de 4-2 meciul disputat acasă în Gruia cu CS Mioveni, în
etapa a 3-a a Superligii. "Galben-verzii" au deschis scorul în minutul 7, prin atacantul Bogdan Rusu, care este dorit de CS Universitatea Craiova, însă "alb-vişinii" au revenit în finalul primei reprize şi au marcat de trei ori, prin croatul Gabriel Debeljuh (34, 38) şi Ciprian Deac (45 penalty). CS Mioveni a înscris şi al doilea său gol, prin acelaşi Bogdan Rusu (60), iar la scurt timpul după aceea, în minutul 63, jocul a fost întrerupt din cauza stingerii nocturnei. După circa o jumătate de oră de aşteptare, timp în care echipele au fost trimise la cabine, defecţiunea a fost remediată şi partida a fost reluată. CFR Cluj a riscat pierderea meciului cu 3-0 la "masa verde". Campioana a mai înscris o dată, prin veteranul Ovidiu Hoban (72), cu un şut deviat din afara careului. Ardelenii au avut o bară, prin Gabriel Debeljuh (14). CFR Cluj venea după 2 meciuri fără victorie, eşec la Craiova cu FC Universitatea Craiova şi egal în Andorra cu Inter d'Escaldes. CS Mioveni rămâne fără niciun punct câştigat în acest campionat. La "feroviari" a debutat portarul italian Simone Scuffet.
► Dan Petrescu: "S-au întâmplat de toate anul ăsta. Dacă pierdeam un meci şi din cauza nocturnei... Mi-a plăcut spiritul echipei, adversarul a dat două şuturi la poartă şi a dat două goluri, dar ce goluri... Nu e bine pentru Scuffet, pentru că dacă eşti portar şi primeşti două goluri din două şuturi... Dar asta e, s-au mai schimbat jucătorii, nu mai avem aceeaşi stabilitate în apărare, să nu uităm că am venit zece ore din Andorra. Vrem jucători! Nu avem o listă de transferuri, sunt nişte jucători pe care vrem să-i luăm pentru Europa, dar vom vedea".
30.07.2022, Cluj Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", ora: 21:30
CFR Cluj - CS Mioveni 4-2
Au marcat: 0-1 Bogdan Rusu (7), 1-1 Gabriel Debeljuh (34), 2-1 Gabriel Debeljuh (38), 3-1 Ciprian Deac (45 penalty), 3-2 Bogdan Rusu (60), 4-2 Ovidiu Hoban (72)
CFR Cluj: Scuffet - Cr. Manea (Braun 87), Graovac, Burcă, Camora - Boateng, Bordeianu (Hoban 65) - Deac (Roger 88), Jefté Betancor (Păun-Alexandru 65), Petrila (Gâdea 83) - Debeljuh. Antrenor: Dan Petrescu.
CS Mioveni: Fl. Croitoru - Balaur, Scarlatache (Cr. Dumitru 78), Garutti - Oancea, Vereş, V. Pop, Trif (Burnea 24, Rădescu 46) - Buziuc (L. Antal 45), B. Rusu, Coşereanu (Blănaru 46). Antrenor: Alexandru Pelici.
Cartonaşe galbene: Camora (27) - Burnea (30), Vereş (36), Oancea (49), V. Pop (53), Scarlatache (74)
Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Vlad Bârleanu (Bucureşti); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare). Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare). Observatori: Florin Hâncu (Braşov) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF.