Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 1-0 pe FC DAC 1904 Dunajská Streda, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa Conference League. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea, în minutul 29. Meciul a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în faţa a 40.457 de spectatori. Echipa antrenată de Nicolae Dică va juca în play-off pe 18 august & 25 august cu Viking Stavanger, echipă care a trecut cu 5-1 (Norvegia) şi 0-1 de Sligo Rovers (Irlanda).
- Vicecampioana României nu a avut mari emoţii în întâlnirea cu FC DAC 1904 Dunajská Streda, un adversar evident inferior, care a oferit în unele momente o replică destul de consistentă. După primele zece minute liniştite, Dunajská Streda a avut o bară la şutul lui Balogh de la marginea careului.
- FCSB a avut prin Edjouma şansa golului cu o lovitură de cap la un corner, în minutul 16, iar la una din fazele următoare Octavian Popescu a şutat pe lângă poartă. Oaspeţii au fost din nou periculoşi prin Szantho (20), apoi Balogh a fost blocat de Miculescu, iar Târnovanu a fost atent la şutul lui Krstović (26). Portarul Veszelinov a fost atent la execuţia lui Cordea (28).
- Tot Cordea a deschis scorul, trimiţând în plasă mingea revenită din bară după şutul lui Rusu, găsit cu o pasă remarcabilă de Octavian Popescu (29). Cordea a revenit în acest meci după suspendarea primită în urma partidei de la Bucureşti cu Saburtalo.
- David Miculescu, accidentat, a fost înlocuit de Răzvan Oaidă în minutul 51. Meciul a fost în general echilibrat în repriza secundă, în care FCSB nu a riscat. Olaru a irosit o mare ocazie în minutul 57 şi tot el a şutat într-un adversar opt minute mai târziu. Dunajská Streda a atacat în general lent şi previzibil, însă a fost de câteva ori periculoasă. Nicolaescu a fost blocat de Radunović (67), Balogh a şutat pe lângă poartă (68). Ramadan a trimis foarte slab cu capul din poziţie bună (74), Oaidă a respins aproape de pe linia porţii la şutul lui Krstović (75).
- Rusu a fost blocat de portar (79), apoi Olaru a fost aproape de gol (81). Faţă de meciul tur, Valentin Creţu i-a luat locul lui Ovidiu Popescu, accidentat grav la Dunajská Streda. Florinel Coman a fost pe banca de rezerve.
Europa Conference League - turul al treilea preliminar (manşa a doua)
11.08.2022, Bucureşti, Arena Naţională, Ora: 20:30, Spectatori: 40.457
Fotbal Club FCSB - FC DAC 1904 Dunajská Streda 1-0 (1-0)
A marcat: 1-0 Andrei Cordea (29)
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 16. Joonas Tamm, 33. Risto Radunović - 18. Malcom Edjouma, 27. Darius Olaru - 98. Andrei Cordea (8. Adrian Şut, 72), 10. Octavian Popescu (căpitan), 11. David Miculescu (26. Răzvan Oaidă, 51) - 90. Bogdan Rusu (9. Ianis Stoica, 87). Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 6. Denis Haruţ, 7. Florinel Coman, 15. Mihai Lixandru, 21. Florin Achim, 28. Alexandru Pantea, 29. Rachid Bouhenna, 30. Alexandru Musi, 77. Sorin Şerban.
DAC Dunajská Streda: 22. Dániel Veszelinov - 44. Spyros Risvanis, 16. Mateus Brunetti (31. Erick Davis, 80), 5. Ahmet Muhamedbegović - 28. César Blackman (căpitan), 74. Regő Szánthó (98. Ion Nicolaescu, 46), 66. Miroslav Káčer, 8. Milan Dimun, 27. Ammar Ramadan (20. Dominik Veselovský, 80) - 7. Norbert Balogh, 45. Nikola Krstović. Antrenor: Adrián Guľa.
Rezerve neutilizate: 36. Michal Trnovský, 99. Samuel Petráš - 14. Andrejs Cigaņiks, 19. Sainey Njie, 21. Brahim Moumou, 23. Martin Rymarenko, 33. Damián Kachút, 77. Sebastian Nebyla, 78. Alex Pinto.
Cartonaşe galbene: Dimun (78), Şut (86)
Arbitru: Aliar Agaev;
arbitri asistenţi: Zeinal Zeinalov, Akif Amirali;
al patrulea oficial: Elcin Masiev (
toţi din Azerbaidjan)
► Nicolae Dică: "Consider că am avut multe momente de joc bune, echipa a arătat bine şi pe ofensiv, şi pe defensiv. Nu am arătat ca o echipă care să se apere în propria jumătate, am făcut un pressing avansat. Este clar că trebuie să mai îmbunătăţim anumite lucruri şi în faza ofensivă şi defensivă, pentru că întâlnim echipe puternice în Europa şi întotdeauna îmi doresc mai multe de la echipa mea. Mă aşteptam la o partidă foarte grea, am câştigat primul meci cu 1-0, ştiam că întâlnim o echipă bună. Am început meciul bine, ne-am creat oportunităţi de a marca, ei au avut o singură ocazie. După ocazia lor importantă am reuşit din nou să controlăm jocul, am reuşit să şi marcăm, apoi am început bine şi a doua repriză, Am încercat să fim o echipă defensivă, să nu le dăm foarte multe şanse, ştiam că sunt periculoşi pe fază ofensivă. Voiam însă mai mult din acele contraatacuri, aş fi vrut să marcăm de mai multe ori, pentru că ne-am creat multe ocazii. Am intrat un pic în panica rezultatului, ar fi trebuit să marcăm mai mult. Sunt însă bucuros pentru calificare, pentru atitudinea pe care au avut-o băieţii, pentru că aşa îmi doresc să fie echipa me. Deocamdată nu am urmărit adversara din Norvegia, ştiam doar în mare nişte lucruri despre ea. Va fi o dublă foarte grea, mai ales că meciul retur îl jucăm acolo, pe un teren sintetic. E o echipă bună, ştiţi cum sunt echipele nordice. Mă bucur că şi CFR Cluj, şi Craiova au reuşit să se califice, îmi doresc ca toate trei să reuşim să ajungem în grupe. Ar fi bine pentru fotbal românesc şi ar fi un nou început pentru noi. Îl felicit pe Rădoi pentru că a reuşit să califice echipa, a venit într-un moment greu, la fel ca şi mine, îl felicit şi pe el, şi pe cei de la CFR Cluj".
► Andrei Cordea: "Cu 40.000 de oameni în tribune şi cu o victorie a fost senzaţional. Le mulţumesc suporterilor care ne-au susţinut 90 de minute. Este extraordinar, sper vină şi la meciul cu Chindia şi să ne fie alături ca şi azi. Trebuie să fim atenţi în continuare, nu trebuie să neglijăm următorii adversari. I-am urmărit puţin şi nu sunt o echipă de neglijat. De la noi au plecat 12 jucători, au veni alţii şi trebuie să avem grijă de ei, să ne omogenizăm mai bine. Iar de la meci la meci lucrurile vor merge pe o pantă crescătoare. În campionat lucrurile nu funcţionează pentru că ne-am concentrat mai mult să câştigăm meciul de azi. Dar sunt convins că de duminică faţa noastră va fi alta în campionat".