CS Mioveni a obţinut primul succes din acest sezon, câştigând cu scorul de 1-0 la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK, în primul meci din
etapa a 9-a a Superligii. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 53 de Blerim Krasniqi. Atacantul albanez a profitat de un spațiu liber dintre Rareș Ispas și Mihai Bălașa și l-a învins pe Roland Niczuly cu un şut puternic în diagonală expediat din marginea careului covăsnean. Blerim Krasniqi a ratat în etapa precedentă un penalty în finalul meciului cu FC UTA Arad.
"Alb-roşii" au avut o bară în minutul 24, prin Marius Ştefănescu şi un gol anulat, pentru ofsaid, marcat de Alexandru Tudorie în minutul 68. Pentru covăsneni a fost a 3-a înfrângere consecutivă în Liga 1 în timp ce argeşenii sunt neînvinşi în ultimele 3 meciuri, având o victorie şi 2 egaluri.
02.09.2022, Sfântu Gheorghe, Stadion: "Sepsi Arena", ora: 18:45
Sepsi Sfântu Gheorghe - CS Mioveni 0-1
A marcat: 0-1 Blerim Krasniqi (53)
Sepsi OSK: Niczuly - Dimitrov, Niňaj, Bălaşa, Ispas - C. Matei (Tudorie 59), N. Păun, Aganović Francisco Júnior 59) - I. Gheorghe (Golofca 60), Rondón (Bărbuţ 82), Ştefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
CS Mioveni: I. Popescu - Al. Iacob, Scarlatache, Garutti - Oancea, Pop, Lixandru, Trif (Burnea 90) – Buziuc (Kabananga 64), Blănaru (Krasniqi 46), Rădescu (D. Toma 72). Antrenor: Flavius Stoican.
Cartonaşe galbene: Bălaşa (46), Rondón (65) - D. Toma (73)
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri: Daniel Mitruţi (Craiova), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); al patrulea oficial: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti). Arbitru video: István Kovács (Carei); arbitru asistent video: Ovidiu Artene (Vaslui). Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Adrian Pitu (Constanţa) - LPF.