CFR Cluj s-a calificat dramatic în grupele Europa Conference League, după ce a învins-o cu scorul de 1-0 pe NK Maribor, joi seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca, în manşa secundă a play-off-ului. După 0-0 în prima manşă susţinută în Slovenia, Campioana României a câştigat cu emoţii în Gruia, printr-un gol spectaculos marcat din "foarfecă" în minutul 90 de croatul Lovro Cvek.
Prima ocazie a partidei a aparţinut "Vijoličasti", dar portarul italian Simone Scuffet a respins şutul lui Ivan Brnić (10).
CFR a controlat jocul şi a fost aproape de gol în minutul 13, când portarul Menno Bergsen a respins mingea trimisă cu capul de Emmanuel Yeboah de la 7 metri.
Jefté Betancor a ratat cea mai mare ocazie a campioanei României în prima repriză, şutând în portar de la doar 7 metri (minutul 31).
Yuri Matias a creat şi el pericol la poarta "Štajerski ponos" (32), dar a trimis cu capul peste poartă în urma unui corner.
Spaniolul Jefté Betancora fost din nou aproape de gol pe finalul primei reprize (39), însă a ratat şutul din careu.
Repriza secundă a fost una ternă, fără ocazii de ambele părţi, cele două echipe evitând orice risc. CFR a părut mai inspirată pe final, iar Emmanuel Yeboah (87) a trimis cu capul din unghi, iar mingea a lovit transversala.
Faza care a făcut diferenţa în această dublă a venit în minutul 90, când Lovro Cvek a trimis pe spate cu boltă, o minge respinsă greşit de apărarea oaspete.
Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc vineri, la Nyon, de la ora 15:30 (ora României).
Europa Conference League - play-off (manşa a doua). În prima manşă: 0-0.
25.08.2022, Cluj Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", Ora: 20:00
CFR Cluj - NK Maribor 1-0 (0-0)
A marcat: 1-0 Lovro Cvek (90)
CFR Cluj: 1. Simone Scuffet - 4. Cristian Manea, 44. Yuri Matias, 3. Andrei Burcă, 45. Mário Camora (căpitan) - 21. Bismark Adjei-Boateng, 40. Lovro Cvek - 10. Ciprian Deac (33. Denis Kolinger, 90+7), 17. Jefté Betancor (7. Adrian Păun-Alexandru, 70), 11. Claudiu Petrila (8. Roger, 90+4) - 15. Emmanuel Yeboah (73. Karlo Muhar, 90+7). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 2. Karlo Bručić, 9. Cephas Malele, 20. Vito Hammershøy-Mistrati, 28. Ovidiu Hoban, 37. Mihai Bordeianu, 47. Christopher Braun, 99. Sergiu Buş.
NK Maribor: 81. Menno Bergsen - 29. Andraž Žinič (77. Žan Vipotnik, 90+3), 25. Sven Karič, 23. Luka Uskoković, 12. Gregor Sikošek (căpitan) - 16. Aljaž Antolin (7. Rok Kronaveter, 46), 14. Vladan Vidaković - 15. Jan Repas, 8. Marko Božić, 17. Ivan Brnić (30. Marin Laušić, 90+3) - 18. Roko Baturina (13. Rok Sirk, 72). Antrenor: Damir Krznar.
Rezerve neutilizate: 52. Marko Zalokar, 59. Samo Pridgar - 21. Luka Božičković, 24. Rok Maher, 32. Nemanja Mitrović, 40. Ignacio Guerrico, 42. Vid Koderman, 97. Tine Čuk.
Cartonaşe galbene: Žinič (3), Antolin (11), Kronaveter (55), Yeboah (64), Sikošek (77), Păun-Alexandru (80).
Arbitru: John Beaton; arbitri asistenţi: Daniel McFarlane, Douglas Potter; al patrulea oficial: Steven McLean (toţi din Scoţia).
► Dan Petrescu: "A fost un meci foarte greu, am întâlnit campioana Sloveniei, o echipă foarte bună, cu jucători de la echipele naţionale. Important este că CFR Cluj e în grupele Conference League şi am luat şi puţine goluri, ceea ce este foarte important. Mă bucur pentru băieţi în primul rând, pentru că merită. Şi-au revenit. Bravo lor, au demonstrat că merită să joace la CFR. Ne bucurăm că este al patrulea an la rând în care CFR Cluj merge în grupele competiţiilor europene. Mereu este o presiune, mai ales pe Dan Petrescu care nu ştie să antreneze, încât nu mai ştiu ce să fac cu toţi 'prietenii' pe care îi am. Pot să îi calific de 20 de ori că eu tot sunt un antrenor slăbuţ. Sunt contestat aiurea că dacă aş fi contestat pe merit, OK. Noi nu am pierdut niciun meci în cupele europene... Se mai întâmplă câte o înfrângere cum a fost aia... Dacă pierdeam cu 3 sau 4-0 acasă, mai aveam şi eu dubii la adresa mea, dar în momentul de faţă eu mă bucur cel mai mult pentru jucători pentru că ei merită toate felicitările, în condiţiile în care suntem noi acum. În schimb, în campionat am pierdut mai multe meciuri decât voiam. Dar contează şi ritmul acesta pe care îl avem pentru că aţi văzut că suferă în campionat şi FCSB, şi Craiova, este foarte greu. Eu am făcut echipa pentru meciul următor, pentru că nu avem foarte mult timp să ne bucurăm".
► Lovro Cvek: "Da, cred că este cel mai important gol din cariera mea. Cred că meritam să câştigăm, ne-am creat multe şanse, am reuşit să ne calificăm şi acum suntem toţi fericiţi. Sunt fericit pentru echipă, nu pentru mine. Am înscris un gol important şi asta e important pentru echipă, nu neapărat pentru mine. Sunt foarte fericit că vom juca în grupe. Voi fi pentru a treia oară consecutiv în grupele cupelor europene şi sunt fericit pentru asta. Nu contează ce adversar vom întâlni acolo, noi vom fi pregătiţi şi mergem să jucăm".
► Ciprian Deac: "Suntem foarte fericiţi. După ce am început competiţiile europene cu stângul, singura noastră şansă era să ne calificăm în grupele Conference League, să mai spălăm un pic din ruşine. Eu cred că am fost echipa mai bună, echipa care a stat mai bine în teren, echipa mai agresivă în această seară. Cred că ne-am creat 4-5 ocazii foarte mari de gol şi ei chiar nu au avut nimic, per total cred că am fost echipa mai bună şi meritam să ne calificăm. Nu cred că are rost să ne ascundem, era vitala această calificare pentru că sunt nişte bani frumoşi. Mai sunt încă şase meciuri în care putem obţine alţi bani. Acest club este foarte mare, suntem mulţi jucători cu salarii mari şi e nevoie şi de banii din cupele europene. Avem un patron care a făcut chiar tot posibilul să fim fericiţi, să avem cele mai mari salarii din România, cele mai bune condiţii şi ne bucurăm în primul rând că este sănătos şi îi dedicăm această calificare. Pentru că ştim cât de mult şi-a dorit şi cât de mult ţine la noi".