Mijlocaşul ofensiv belgian Xian Emmers a semnat un contract pe 2 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu Rapid Bucureşti. În sezonul trecut jucătorul în vârstă de 23 de ani a evoluat în 34 de meciuri în liga a doua din Olanda pentru Roda Kerkrade, înscriind 10 goluri. În acest sezon a jucat 4 partide, fără a marca niciun gol.
"Sunt foarte fericit şi entuziasmat să semnez cu Rapid. Am aşteptat mult timp, aşa că sunt nerăbdător să cunosc suporterii. Am auzit multe despre ei, că sunt minunaţi. Abia aştept să simt atmosfera. Am fost prezent la meciul cu FCSB şi am fost impresionat. Eu vin din liga secundă din Olanda şi e foarte diferit, aşa că sunt foarte entuziasmat să cunosc suporterii. Ştiu că Rapid a renăscut şi că acum îşi reclădeşte parcursul în fotbal. Este similar cu punctul în care se află cariera mea în momentul de faţă. Este o potrivire minunată", a declarat Xian Emmers.
Născut în Elveţia, la Lugano, în 20 iulie 1999, Emmers a început fotbalul la KR Genk, iar din 2015 şi-a continuat junioratul la Inter Milano. Alături de formaţia italiană, belgianul a câştigat un campionat Primavera, o Supercupă Primavera, dar şi Viarregio Cup, una dintre cele mai prestigioase competiţii de juniori. De asemenea, a fost titular de drept în sezonul 2017-2018 de Youth League, atunci când a înscris de două ori pentru Internazionale, contra lui Manchester City şi Spartak Moscova. Odată ajuns la seniori, el a fost împrumutat în mai multe rânduri de Inter Milano, la Cremonese (în Serie B), la Waasland-Beveren (în prima ligă belgiană) şi la Almere City (în liga secundă olandeză). Ulterior, în vara lui 2021, Emmers s-a transferat definitiv la Roda Kerkrade, în Olanda.
Tatăl lui Xian, Marc Emmers, este un fost mare internaţional belgian, cu 37 de meciuri şi 2 goluri pentru naţionala mare a Belgiei, între 1988 şi 1994, alături de care a participat la două Cupe Mondiale.
Xian Emmers este cel de-al unsprezecelea transfer efectuat de FC Rapid în această vară, după Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandžić, Jayson Papeau, Florin Ştefan, Damien Dussaut, Codruţ Sandu, Alexandru Crivac şi Alexandru Măţan.