Chindia Târgovişte a fost învinsă cu scorul de 2-1, acasă la Ploieşti, de Sepsi Sfântu Gheorghe, în
etapa a 10-a a Superligii. Golul gazdelor a fost marcat de italianul Godberg Barry Cooper (43), aflat la prima sa reuşită în campionatul României. Oaspeţii au înscris ambele goluri din penalty-uri, prin Mario Rondón (37) şi Ion Gheorghe (82).
Dâmboviţenii au rămas în continuare pe ultimul loc în clasament, fiind singurii din Liga 1 care nu au obţinut nicio victorie în acest sezon, având un singur punct câştigat în ultimele 6 etape. Covăsnenii venea după 3 înfrângeri consecutive în Liga 1.
10.09.2022, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 13:00
Chindia Târgovişte - Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2
Au marcat: 0-1 Mario Rondón (37 penalty), 1-1 Godberg Cooper (43), 1-2 Ion Gheorghe (81 penalty)
Chindia: D. Moldovan - Orozco, Celea, Boldor, Ad. Ioniţă - Vorobjovas, Akmatov (Passaglia 46) - Neguţ (A. Şerban 67), Popadiuc (Dumitraşcu 46), Cooper (Grubač 54) - D. Popa (Chamed 82). Antrenor: Adrian Mihalcea.
Sepsi: Niczuly - Dimitrov, Ciobotariu, Niňaj, A. Dumitrescu - J. Rodríguez (Šafranko 67), N. Păun, Aganović (Francisco Júnior 82) - Bărbuţ (I. Gheorghe 62) Rondón (Tudorie 82), M. Ştefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Akmatov (13), Orozco (45+2), Passaglia (81)
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Vlad Bârleanu (Bucureşti); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi). Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova). Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF.