CFR Cluj a fost învinsă cu scorul de 1-0 acasă în Gruia de Sivasspor Kulübü, în Grupa G din Europa Conference League. Unicul gol al partidei a venit dintr-o lovitură de la 11 metri, acordată pentru un fault al lui Ciprian Deac la Karol Angielski. Max-Alain Gradel a transformat penalty-ul în minutul 28, aducând victoria "Yigidos". Campioana României a evitat eşecul în prima etapă în Kosovo (1-1 cu FC Ballkani, golul egalării fiind marcat în minutul 90+1), dar de data aceasta nu a mai reuşit să facă acest lucru în faţa unei formaţii care a avut doar 5 rezerve la Cluj Napoca (doi portari). Ardelenii pot acuza şi arbitrajul slab, care i-a privat de două posibile penalty-uri, la un henţ nesancţionat în careu al lui Uğur Çiftçi (6) şi la un alt henţ al lui Charis Charisis (25), grecul respingând (posibil din poartă) cu mâna mingea trimisă de Karlo Muhar. "Feroviarii" au a dominat jocul, însă jocul lor a părut dezorganizat, iar jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu au comis foarte multe erori.
Karlo Muhar (9) a trimis pe lângă poartă din poziţie centrală, de la 17 metri. Debutantul Janga (15) a reluat peste poartă centrarea lui Yeboah,
Cea mai mare ocazie a CFR-ului s-a consumat în minutul 25, la un corner executat de Deac, când Yeboah a reluat în bară, iar apoi Muhar a trimis cu capul, însă Charisis a respins.
Deac l-a faultat în propriul careu pe atacantul polonez Angielski, aflat cu spatele la poartă, iar ivorianul Gradel a deschis scorul din penalty (28).
CFR a suferit în continuare şi nu a reuşit să îşi creeze ocazii, o oportunitate notabilă având câştigătoarea Cupei Turciei, prin Saba (43), cu un şut din marginea careului, prins de Scuffet.
La reluare, tot "Yiğidolar" au fost mai periculoşi, dar Angielski (51) a fost blocat salvator de Yuri la 5 metri.
În careul celălalt, Yuri (53) a trimis mingea cu capul spre poartă, fără emoţii pentru Ali Şaşal Vural. Manea a fost aproape de egalare (63), dar şutul său cu boltă, de la 20 de metri, a fost respins de Ali Şaşal Vural. Janga a reluat pe lângă ţintă centrarea lui Păun-Alexandru (66). Malele a trimis pe lângă poartă şi el (79), din cădere.
Polonezul Angielski a avut de două ori şansa de a închide conturile, însă a ratat de fiecare dată faţă în faţă cu portarul italian Scuffet (81, 82).
CFR a atacant fără limpezime, fără inspiraţie, dar a reuşit să mai fie periculoasă o dată, prin Păun-Alexandru (88), al cărui şut de la 17 metri a fost respins de la vinclu de Ali Şaşal Vural.
Meciul s-a încheiat în scandările suporterilor clujeni care au cerut demisia antrenorului Dan Petrescu.
Europa Conference League - Grupa G, Spectatori: 7.026
15.09.2022, Cluj Napoca, Stadion "Dr. Constantin Rădulescu", Ora 19:45
CFR Cluj - Sivasspor Kulübü 0-1 (0-1)
A marcat: 0-1 Max-Alain Gradel (28 penalty)
CFR Cluj: 1. Simone Scuffet - 4. Cristian Manea (47. Christopher Braun, 78), 44. Yuri Matias, 3. Andrei Burcă, 45. MárioCamora (căpitan) - 21. Bismark Adjei-Boateng ( 99. Sergiu Buş, 78), 73. Karlo Muhar - 15. Emmanuel Yeboah, 10. Ciprian Deac (37. Mihai Bordeianu, 56), 11. Claudiu Petrila (7. Adrian Păun-Alexandru, 56) - 32. Rangelo Janga (9. Cephas Malele, 69). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 2. Karlo Bručić, 6. Jean-Claude Billong, 8. Roger, 20. Vito Hammershøy-Mistrati, 33. Denis Kolinger, 40. Lovro Cvek.
Sivasspor: 35. Ali Şaşal Vural - 2. Murat Paluli, 6. Dimitrios Goutas, 4. Aaron Appindangoyé, 3. Uğur Çiftçi (căpitan) - 23. Fredrik Ulvestad, 15. Charis Charisis - 26. Ahmed Musa (10. Clinton N'Jie, 57), 11. Dia Saba (96. Mehmet Albayrak, 90+5), 7. Max-Alain Gradel - 19. Karol Angielski (88. Caner Osmanpaşa, 83). Antrenor: Rıza Çalımbay.
Rezerve neutilizate: 16. Baver Kuçkar, 25. Muammer Yıldırım.
Cartonaşe galbene: Uğur Çiftçi (18), Camora (60), Ali Şaşal Vural (85), Ulvestad (90), Burcă (90+5).
Arbitru: Allard Lindhout; arbitri asistenţi: Mario Diks, Erwin Zeinstra; al patrulea oficial: Joey Kooij (toţi din Olanda).
Sivasspor a anunţat că echipa a jucat în meciul cu CFR Cluj purtând alt echipament decât cel normal deoarece bagajul în care se aflau echipamentele pentru joc s-a pierdut la aeroportul din Cluj. "În ciuda eforturilor, bagajul nu a putut fi găsit", a adăugat clubul, menţionând că a obţinut permisiunea UEFA pentru un "echipament alternativ". CFR Cluj le-a oferit celor de la Sivasspor Kulübü un rând de echipamente pentru meci. Turcii au lipit abţibilduri cu sigla, numele şi numărul jucătorilor, însă acestea au început să se dezlipească pe parcursul jocului.
În celălalt meci al grupei, Slavia Praga a trecut de FC Ballkani cu 3-2.
CFR Cluj, care ocupă ultimul loc în grupă, va juca pe 6 şi 13 octombrie cu Slavia Praga, în deplasare, respectiv acasă.
► Dan Petrescu: "Am dat gol valabil, dacă nu l-a văzut arbitrul, ce să facem? Şi am avut trei penalty-uri. La nivelul ăsta dacă nu există tehnologie şi nu există VAR ne merităm soarta să pierdem, asta e. Ce să le zic jucătorilor mei? 25 de şuturi pe poartă, adversarul a avut trei şuturi, şapte cornere, am dominat, am pasat... dacă arbitrul ne-a scos mingea din poartă, ce vină avem noi? Nu am ce să le reproşez la băieţi, au jucat, s-au dăruit, au atacat. Am întâlnit un adversar foarte bun, cu jucători numai de echipa naţională, doar unul sau doi nu erau. Un adversar valoros, dar ai noştri au făcut un meci bun în opinia mea şi meritam nu egal, meritam victoria, asta e clar. Dar ăsta este fotbalul, nu tot timpul câştigă echipa care joacă cel mai bine, am câştigat şi eu de multe ori meciuri când nu meritam. Mergem înainte, nu avem ce face. Dar, sincer, echipa CFR Cluj trebuia să câştige meciul ăsta. Uitaţi că VAR-ul, chiar dacă sunt tot timpul probleme cu el, ai nevoie de VAR. Astăzi noi cu VAR am fi câştigat meciul ăsta. Pe final de meci, când noi am ieşit să egalăm, au avut şi ei două ocazii. Noi am riscat să egalăm şi ne-am dus toţi în atac, nu mai eram o echipă compactă ca de obicei, dar până atunci a fost doar o echipă pe teren. Ei doar pe final au avut nişte ocazii. În prima repriză nu au ajuns la poartă. Eu nu am ce să vorbesc cu publicul, fiecare poate să zică ce vrea, eu nu am de ce să îmi dau demisia. Eu sunt la clubul ăsta de atâţia ani, muncesc, am un contract, vreau să îl respect. Dacă eu consider că nu mai sunt bun şi nu muncesc bine, atunci da. Dacă echipa nu ar juca, nu ar ajunge la poartă, poate m-aş gândi, dar în cazul ăsta eu nu mă gândesc la aşa ceva. Eu nu înţeleg motivul acestei demisii, pentru că echipa a avut rezultate foarte bune cu mine antrenor. Fiecare e liber în lumea asta să zică ce vrea. E clar că Slavia este favorita numărul unu a grupei în continuare, dar noi trebuie să ne jucăm şansa noastră. E clar că astăzi am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem, dar l-am pierdut nemeritat şi din greşeli de arbitraj şi din ghinion. Asta e clar".
► Andrei Burcă: "O seară tristă pentru noi, pentru suporteri, pentru fotbalul românesc. Nu-mi găsesc cuvintele, pentru că am controlat partida, am avut ocaziile cele mai mari, am avut gol valabil. Domnul arbitru nu ştiu ce a fost cu dânsul în această seară. Nu căutăm alibiuri, trebuie să ne uităm mai mult la noi, pentru că au ajuns o dată în careu şi s-a făcut 1-0, apoi din nou ocazii, ocazii, am controlat toată partida şi nu am putut să o băgăm în poartă. Asta trebuie să ne dea de gândit pe viitor. Trebuie să reflectăm un pic la ceea ce s-a întâmplat în această seară, pentru că nu trebuia să pierdem această partidă, orice s-ar fi întâmplat. Trebuia să marcăm, orice. Nu a mers nimic în această seară. Trebuie să muncim mai mult la antrenamente, să fim mai uniţi. Poate că în seara asta aşa a vrut Dumnezeu să fie. În această seară nu am reuşit să ţinem poarta intactă, nu am reuşit să marcăm. Ne pare rău, suntem trişti, pentru că, deşi am făcut o partidă foarte bună şi am dominat în totalitate adversarul, o echipă bună din Turcia, care e câştigătoarea cupei, la final tabela arată 1-0 pentru adversar. Şi asta înseamnă că nu ne-am îndeplinit obiectivul. Mâine ne trezim, ne spălăm puţin şi o luăm de la capăt, pentru că ne aşteaptă luni o partidă dificilă, avem de recuperat puncte în campionat. Acesta trebuie să fie focusul de mâine până la partida de luni. Apoi vine o binemeritată pauză, pentru că am jucat într-un ritm intens şi avem nevoie pentru a ne reveni".
► Rıza Çalımbay: "Am întâlnit o echipă bună, foarte puternică mai ales fizic. Noi ne-am aplicat bine tactica, am încercat bine să ieşim pe contraatac. Deşi am fost presaţi, băieţii s-au apărat foarte bine. Singurul lucru care ne supără este că în repriza a doua au riscat. Au existat situaţii frumoase şi nu am fost atenţi la ultimele pase. Am avut doar patru rezerve. Dacă aveam lotul complet, ne-ar fi fost mai uşor din punct de vedere al pressingului adversarului. Ar fi putut să fie un meci pe care să-l câştigăm lejer, dar echipa CFR Cluj este cu adevărat foarte puternică".