Pe 18 octombrie 1978 FC Arges învingea Valencia, într-un meci disputat la Pitești, în turul al doilea al Cupei UEFA. Cu peste 20.000 de spectatori în tribunele stadionului 1 Mai, Dobrin a făcut spectacol. Gâscanul a deschis scorul după numai 10 minute. Spaniolii reușeau egalarea în minutul 28 prin Saura. Viorel Moiceanu avea să marcheze în minutul 82 pentru o victorie istorică. Rezultat final: FC Argeș 2-1 Valencia CF. Returul avea să se dispute pe 1 noiembrie 1978 la Valencia.
A doua zi, Laurențiu Dumitrescu scria în Ziarul Sportul următoarele:
"Un stadion arhiplin încă de la ora 10, teren foarte bun, grupuri entuziaste de suporteri ai echipei argeșene încurajându-i pe Dobrin, Doru Nicolae, Iovănescu și coechipierii lor - iată cadrul în care a început partida aceasta atât de așteptată, în rândurile formației spaniole aflându-se și două mari vedete ale fotbalului internațional, Mario Kempes, golgeterul ultimului Campionat Mondial, și Rainer Bonhof, tunarul selecționatei vest-germane.
După numai zece minute, tribunele stadionului "1 Mai" au sărit în picioare, ovaționând primul gol al meciului, marcat în poarta lui Manzanedo. Botubot l-a faultat pe Bărbulescu, urcat în atac, Dobrin a executat lovitura liberă din marginea careului și mingea a zburat din gheata lui sus, la colțul barelor, sub privirile uluite ale apărătorilor Valenciei. A fost o lovitură spectaculoasăä, un gol de mare efect si argeșenii au căutat să-și mărească imediat avantajul. Ar fi putut s-o facă în min. 14, prin același Dobrin care, de la 10-12 metri, a șutat puternic, dar peste bara transversală. Un 2-0 ar fi însemnat enorm în economia jocului. Efectul unui astfel de scor ar fi tăiat probabil elanul echipei lui Marcel Domingo. Dar n-a fost din păcate 2-0. În schimb, a fost 1-1 (min. 23). La o deschidere în adâncime a lui Kempes, Saura s-a dus decis pe un culoar prea larg și a ridicat balonul peste Speriatu, ieșit în întimpinare. Golul primit - și știm cât cântărește în cupele europene un gol marcat în deplasare - a turnat plumb în picioarele jucătorilor piteșteni și, până la pauză, n-au mai existat faze de poartă notabile.
FC Argeș a reintrat pe teren hotărâtă să câștige, a evoluat mai bine decât în primele 45 de minute, pasele au avut precizie, demarcările s-au făcut oportun și, firesc, au apărut ocaziile de gol, unele foarte, foarte mari, pe care piteștenii le-au irosit, însă, din cauza pripelii în momentul șutului. Au ratat Chivescu și Radu II (în aceeasi fază, petrecută în min. 51), au ratat Ivan (min. 57) și Radu II (min. 75), au ratat Moiceanu și Radu II (min. 80). Golul victoriei a fost marcat (cu un șut sec din interiorul careului) de Moiceanu, jucătorul care, după ce a intrat pe teren, a mărit ritmul atacurilor la poarta lui Manzanedo. Putea fi și 3-1 în min. 84, dar Iovănescu n-a putut împinge mingea în plasă, de la numai 2-3 m. În toată această repriză secundă, oaspeții au avut doar două situații de a înscrie, în min. 58 și 87, prin Saura și Kempes.
2-1 nu-i un scor care să asigure de la sine calificarea. El consfințește însă o victorie a echipei argeșene asupra unui adversar valoros. "O victorie pe deplin meritată a echipei gazdă, care putea să înscrie ușor încă 3-4 goluri, deși Valencia s-a apărat destul de bine" - după cum afirma, imediat după meci, Giuseppe Ferrari (Italia), observatorul UEFA. Este o declarație care spune de fapt totul despre această partidă”.
Meciul a fost condus de arbitrul englez John Homewood.
Florin Halagian a trimis în teren următorul 11: Andrei Speriatu, Mihai Zamfir, Constantin Stancu, Petre Ivan, Ilie Bărbulescu, Doru Toma, Doru Nicolae, Sevastian Iovănescu, Nicolae Dobrin (C), Gheorghe Chivescu și Marin Radu. În minutul 61, Viorel Moiceanu l-a înlocuit pe Marin Radu.
Marcel Domingo a jucat cu: Manzanedo, Cerveró, Carrete, Botubot, Arias, Solsona, Eufemio Cabral, Rainer Bonhof, Saura, Mario Kempes și Darío Felman. Au mai jucat Carlos Diarte (min. 65 - Cabral) și Castellanos (min. 88 - Felman).
Cătălin TUDOSE