Selecţionatele Statelor Unite ale Americii şi Ţării Galilor au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), luni seara, pe stadionul "Ahmad Bin Ali" din Al Rayyan, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. Cele două echipe s-au neutralizat reciproc, după ce şi-au împărţit perioadele de dominare. Americanii au marcat prin Timothy Weah (36), în timp ce vedeta Gareth Bale (82 penalty) a semnat golul galezilor.
Echipa antrenată de Gregg Berhalter a dominat prim repriză şi a pus presiune la poarta lui Hennessey, chiar dacă a făcut-o destul de steril. Primele ocazii au venit în minutul 9, când galezii au fost aproape de autogol, dar apoi Sargent a trimis mingea la colţul scurt cu capul, însă balonul a şters bara.
Diferenţa în prima parte a fost făcută de acţiunea superbă a lui Pulisic (36), jucătorul echipei Chelsea angajându-l în adâncime pe Timothy Weah, care a marcat pe lângă Hennessey. Weah este fiul preşedintelui Liberiei, fostul mare fotbalist George Weah.
Galezii au fost cei cu iniţiativa în repriza secundă şi au pus în pericol de câteva ori poarta lui Turner. Fundaşul Davies (64) a trimis din plonjon cu capul, dar Turner a scos mingea care se ducea sub transversală. La faza următoare, Moore a reluat cu capul puţin peste după cornerul executat de Wilson (65).
Americanii le-au făcut cadou un penalty "dragonilor", după ce Zimmerman l-a faultat în careu pe Bale, aflat cu spatele la poartă. Bale, care joacă în Statele Unite, la Los Angeles FC, a transformat impecabil lovitura de pedeapsă (82), restabilit egalitatea.
Team USA a încercat să revină în ofensivă, dar nu a reuşit să construiască acţiuni clare, ploaia de centrări aruncată în careu fiind rezolvată de fundaşii galezi. Britanicii au fost aproape să dea lovitura pe o contră (89), dar şutul lui Johnson la colţul scurt a fost prins de Turner.
Galezii, care revin la Cupa Mondială după ediţia din 1958, şi americanii, care nu au reuşit calificarea la ediţia trecută, din Rusia, păstrează şanse de a merge mai departe după acest egal (primul înregistrat la CM 2022), având în vedere că în celălalt meci din grupă Anglia a dispus de Iran cu 6-2.
Vineri 25 noiembrie, în etapa a doua, vor avea loc partidele Ţara Galilor - Iran (stadionul "Ahmad Bin Ali" din Al Rayyan, 12:00) şi Anglia - SUA (stadionul "Al Bayt" din Al Khor, 21:00).
Cupa Mondială 2022 - Grupa B
21.11.2022, Al Rayyan, Stadion: "Ahmad bin Ali", Ora: 21:00
SUA - Ţara Galilor 1-1 (1-0), Spectatori: 43.418 spectatori
Au marcat: 1-0 Timothy Weah (36), 1-1 Gareth Bale (82 penalty)
SUA: 1. Matthew Turner - 2. Sergino Dest (22. De Andre Yedlin, 74), 3. Walker Zimmerman, 13. Timothy Ream, 5. Antonee Robinson - 8. Weston McKennie (11. Brenden Aaronson, 66), 4. Tyler Adams (căpitan), 6. Yunus Musah (23. Kellyn Perry-Acosta, 74) - 21. Timothy Weah (16. Jordan Morris, 88), 24. Joshua Sargent (19. Haji Wright, 74), 10. Christian Pulisic. Selecţioner: Gregg Berhalter.
Rezerve neutilizate: 12. Ethan Horvath, 25. Sean Johnson - 15. Aaron Long, 18. Shaquell Moore, 20. Cameron Carter-Vickers, 26. Joseph Scally, 14. Lucas De La Torre, 17. Cristian Roldan, 7. Giovanni Reyna, 9. Jesus Ferreira.
Ţara Galilor: 1. Wayne Hennessey - 5. Christopher Mepham, 6. Joseph Rodon, 4. Benjamin Davies - 14. Connor Roberts, 15. Ethan Ampadu (16. Joseff Morrell, 90+5), 10. Aaron Ramsey, 3. Neco Williams (9. Brennan Johnson, 79) - 8. Harry Wilson (22. Benjamin Sorba Thomas, 90+3), 11. Gareth Bale (căpitan), 20. Daniel James (13. Kieffer Moore, 46). Selecţioner: Robert Page.
Rezerve neutilizate: 12. Daniel Ward, 21. Adam Davies - 2. Christopher Gunter, 17. Thomas Lockyer, 24. Benjamin Cabango, 25. Rubin Colwill, 7. Joseph Allen, 18. Jonathan Williams, 23. Dylan Levitt, 26. Matthew Smith, 19. Thomas Harris.
Cartonaşe galbene: Dest (11), McKennie (13), Bale (40), Mepham (45+2), Ream (51), Perry-Acosta (90+10)
Arbitru: Abdulrahman Al Jassim; arbitri asistenţi: Taleb Al Marri, Saoud Al Maqaleh (toţi din Qatar); al patrulea oficial: Ning Ma (China).