Ţara Galilor a pierdut dramatic, cu scorul de 2-0, meciul disputat cu Iran pe stadionul "Ahmad Bin Ali" din Al Rayyan, în Grupa B a Cupei Mondiale din Qatar, încasând ambele goluri în prelungiri. Golurile asiaticilor au fost înscrise de Roozbeh Cheshmi (90+8) şi Ramin Rezaeian (90+11). Iranul, cu cinci schimbări în formula de start faţă de meciul catastrofal cu Anglia (2-6), a părut o altă echipă în sensul propriu al cuvântului. Echipa antrenată Carlos Queiroz a jucat mult mai ofensiv, a fost mai periculoasă şi curajul său a fost răsplătit pe final, prin golurile marcate de Roozbeh Cheshmi (90+8) şi Ramin Rezaeian (90+11), după ce portarul galez a fost eliminat.
Galezii au avut o primă repriză mai bună şi au ratat o mare ocazie în min. 12, când Moore a reluat din 6 metri în portarul Hosseini, la centrarea lui Roberts.
Azmoun a fost imprecis de două ori (23, 45+2), apoi Taremi a luftat din careu, iar şutul lui Gholizadeh a fost blocat (45+4), portarul Hennessey reţinând şutul de la distanţă al lui Noorollahi (45+5).
Team Melli a început în forţă repriza secundă, dar Azmoun a nimerit bara (51), pe un contraatac. Un minut mai târziu, Gholizadeh a tras din marginea careului şi a ţintit şi el bara, după care Azmoun a reluat în portar.
Ţara Galilor a replicat printr-o oportunitate cu un grad de periculozitate mai mic, Moore (53) reluând cu capul peste poartă la centrarea lui Bale.
Iranul a continuat să aibă contre tăioase, iar Ezatolahi (73) a şutat de la 17 metri, însă Hennessey a fost din nou salvator.
"Dragonii" au trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 84, când şutul lui Davies de la 16 metri a fost deturnat în corner de portarul Hosseini.
La un nou contraatac iranian (84), portarul Hennessey a ieşit hazardat şi s-a ciocnit de Taremi. Henessey a primit iniţial doar cartonaş galben, dar portarul galez a devenit primul jucător eliminat la CM 2022, după ce arbitrul Escobar a revăzut reluarea fazei.
În superioritate, Iranul a reuşit să facă diferenţa în ultimele minute de joc. După ce şutul lui Torabi a ocolit de puţin poarta (88), când nimeni nu mai spera, rezerva Cheshmi a găsit colţul porţii lui Ward cu un şut de la 20 de metri (90+8). Galezii au căutat egalarea cu disperare şi au fost surprinşi pe contraatac (90+11), fundaşul Rezaeian înscriind din pasa lui Taremi.
Iranul nu a trecut niciodată de faza grupelor la Cupa Mondială şi avea o singură victorie în precedentele sale 11 partide, 1-0 cu Marocul, în urmă cu patru ani.
Singurul meci anterior dintre Ţara Galilor şi Iran s-a încheiat cu victoria "dragonilor" cu 1-0, într-un meci amical jucat în 1978.
În celălalt meci al grupei programat vineri, Anglia întâlneşte echipa Statelor Unite.
Marţi 29 noiembrie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Ţara Galilor - Anglia (stadionul "Ahmad Bin Ali" din Al Rayyan, 21:00) şi Iran - SUA (stadionul "Al Thumama din Doha, 21:00).
Cupa Mondială 2022 - Grupa B
25.11.2022, Al Rayyan, Stadion: "Ahmad Bin Ali", Ora: 12:00
Ţara Galilor - Iran 0-2 (0-0), Spectatori: 40.875
Au marcat: 0-1 Roozbeh Cheshmi (90+8), 0-2 Ramin Rezaeian (90+11)
Ţara Galilor: 1. Wayne Hennessey - 5. Christopher Mepham, 6. Joseph Rodon, 4. Benjamin Davies - 14. Connor Roberts (20. Daniel James, 57), 10. Aaron Ramsey (12. Daniel Ward, 87), 15. Ethan Ampadu (7. Joseph Allen, 77), 8. Harry Wilson (9. Brennan Johnson, 58), 3. Neco Williams - 11. Gareth Bale (căpitan), 13. Kieffer Moore. Selecţioner: Robert Page.
Rezerve neutilizate: 21. Adam Davies - 2. Christopher Gunter, 16. Joseff Morrell, 17. Thomas Lockyer, 24. Benjamin Cabango, 25. Rubin Colwill, 18. Jonathan Williams, 22. Benjamin Sorba Thomas, 23. Dylan Levitt, 26. Matthew Smith, 19. Thomas Harris.
Iran: 24. Seyedhossein Hosseini - 23. Ramin Rezaeian, 8. Morteza Pouraliganji, 19. Seyedmajid Hosseini, 5. Milad Mohammadi - 17. Ali Gholizadeh (7. Alireza Jahanbakhsh, 77), 21. Ahmad Noorollahi (15. Roozbeh Cheshmi, 78), 6. Saeid Ezatolahi (18. Ali Karimi, 83), 3. Ehsan Haji Safi (căpitan; 16. Mahdi Torabi, 76) - 20. Sardar Azmoun (10. Karim Ansarifard, 68), 9. Mehdi Taremi. Selecţioner: Carlos Queiroz.
Rezerve neutilizate: 12. Seyed Niazmand, 22. Amir Abedzadeh - 2. Sadegh Moharrami, 4. Shoja Khalilzadeh, 13. Mohammadhossein Kanani, 25. Seyedabolfazl Jalali, 11. Vahid Amiri, 14. Seyed Ghoddoos.
Cartonaşe galbene: Rodon (45+3), Rezaeian (90+5), Jahanbakhsh (90+5)
Cartonaş roşu: Wayne Hennessey (86)
Arbitru: Mario Alberto Escobar Toca (Guatemala); arbitri asistenţi: Caleb Wales (Trinidad-Tobago), Juan Carlos Mora (Costa Rica); al patrulea oficial: Maguette Ndiaye (Senegal).