CS Universitatea Craiova a rezolvat meciul de acasă din Bănie cu Chindia Târgovişte în mai puţin de jumătate de oră. Echipa antrenată de interimarul Dragoş Bon a câştigat cu scorul de 3-0, golurile fiind înscrise de Alexandru Creţu (22), după o centrare a lui Sergiu Hanca, Jovan Marković (29), cu un lob peste portarul Cătălin Căbuz şi Bogdan Mitrea (65), după o minge venită de la Andrei Ivan. În minutul 33 dâmboviţenii puteau reveni în joc după ce Bogdan Mitrea l-a faultat în careu pe Godberg Barry Cooper, însă portarul Laurenţiu Popescu a apărat lovitura de la 11 metri executată de Daniel Celea. În minutul 44 arbitrul Florin Andrei l-a eliminat pe Nasser Chamed pentru un fault dur comis asupra lui Sergiu Hanca. Oltenii au avut o bară, prin Alexandru Creţu (11), iar în minutul 41, Bogdan Vătăjelu a respins de pe linia porţii mingea trimisă cu capul de Esteban Orozco Fernández. În tur la Ploieşti, scorul a fost egal, 1-1.
17.12.2022, Craiova, Stadion: "Ion Oblemenco", ora: 20:30
CS Universitatea Craiova - Chindia Târgovişte 3-0
Au marcat: 1-0 Alexandru Creţu (22), 2-0 Jovan Marković (29), 3-0 Bogdan Mitrea (65)
# În minutul 33 Daniel Celea a ratat un penalty (a apărat Laurenţiu Popescu)
CSUC: L. Popescu - Hanca (Papp 54), Screciu, Mitrea, Vătăjelu - Al. Creţu (Roguljić 69), Mateiu (Sala 76), Nistor - Câmpanu (Danciu 69), Marković (Rivaldinho 76), A. Ivan. Antrenor: Dragoş Bon.
Chindia Târgovişte: Căbuz - Căpuşă, Celea, Orozco, Ad. Ioniţă - Vorobjovas (Passaglia 69), Akhmatov (Dumitraşcu 46) - Mihaiu (C. Dinu 46), Chamed, Popadiuc (Jipa 75) - Cooper (Atanase 89). Antrenor: Anton Petrea.
Cartonaşe galbene: Hanca (28), Mitrea (31), Screciu (60) - Akhmatov (5), Vorobjovas (15), Cooper (36)
Cartonaş roşu: Nasser Chamed (44)
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Szabolcs Kovács (Carei). Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Valentin Avram (Bucureşti). Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF.
► Dragoș Bon: "După golul doi am avut o perioadă mai slabă, au venit cu niște faze fixe, cu penalty-ul. Markovici e unul dintre cei mai talentați jucători din România. Dacă va avea continuitate, cu siguranță va juca într-un campionat puternic. Se caută un antrenor cu experiență mai mare, așa se dorește la Universitatea Craiova. Eu sper să fie inspirată conducerea cu alegerea și sper că o să rămân alături de echipă. Eu am fost pregătit mereu, în orice moment am venit am încercat să redresez echipa. Pun mult suflet și nu vreau să-mi scape niciun detaliu. Eu am mare încredere că din ianuarie vom arăta mai bine. Știu că lumea vrea faze de poartă, dar pentru mine erau importante cele 3 puncte și să nu primim gol. Nu ne-am uitat niciodată la echipele din spatele nostru, doar la cele din față. Craiova are jucători buni, dar a fost o problemă mentală. Nu se pune problema să nu aibă calitate. Eu când am venit la echipă am zis că am nevoie de tot lotul, să redresez corabia repede. Am încredere în ei, de asta i-am și băgat. Și Popescu a fost inspirat, și eu și staff-ul. Nu că el nu avea valoare, dar așa am simțit noi. E un copil cu calitate, crescut la noi în academie".
► Anton Petrea: "Cred că ne-am bătut singuri! Nu ştiu dacă ne-a surprins cu ceva astăzi Universitatea Craiova, însă am făcut nişte cadouri, pot să spun. Însă atunci când întâlneşti o echipă valoroasă… din două ocazii Craiova a înscris două goluri. Am ratat un penalti, Vătăjelu a scos de pe linia porţii. Noi am dat o replică bună şi în inferioritate numerică. Acum însă am pierdut şi urmează să ne liniştim în vacanţa asta scurtă. Despre transferuri pot să vă spun că nu este încă nimic stabilit. Campionatul se joacă şi fiecare punct este important. Vom încerca să ne luptăm la fiecare joc pentru puncte, însă în ultimele etape am întâlnit cele trei favorite la titlu şi asta a fost. Nu caut o scuză şi este o problemă că am pierdut trei meciuri consecutive, dar trebuie să trecem peste acest lucru şi să ne recuperăm punctele pierdute".