Rapid Bucureşti a câştigat cu scorul de 3-1 meciul disputat pe Arena Naţională din Capitală, în
etapa a 20-a a Superligii, un derby de tradiţie al fotbalului românesc. Croatul Marko Dugandžić a deschis scorul (9 penalty), după un henţ comis în careu de Christian Irobiso. Apoi fiecare echipă a ratat câte un penalty. Rapid a avut şansa desprinderii, dar austriacul Andreas Leitner a apărat penalty-ul executat de Alexandru Ioniţă II (36), după ce Felix Mathaus l-a faultat pe Xian Emmers. Petrolul a irosit ocazia egalării (40), când Horaţiu Moldovan a apărat lovitura de la 11 metri executată de brazilianul Jair, după ce tot el fusese faultat de Ljuban Crepulja. Petrolul a reuşit egalarea, în cele din urmă, după pauză, prin Gheorghe Grozav (61), nimeni altul decât soţul handbalistei rapidiste Sorina Grozav-Târcă. Rapid a trecut din nou în avantaj prin Marko Dugandžić (73), iar Ştefan Pănoiu (90+4) a închis tabela, pe contraatac. În tur, Petrolul s-a impus cu 1-0 în "Primus Derby". Rapid venea după trei meciuri fără victorie în campionat, două egaluri şi un eşec.
14.12.2022, Bucureşti, Stadion: "Rapid-Giulești", ora: 19:00
Rapid Bucureşti - Petrolul Ploieşti 3-1
Au marcat: 1-0 Marko Dugandžić (9 penalty), 1-1 Gheorghe Grozav (61), 2-1 Marko Dugandžić (73), 3-1 Ştefan Pănoiu (90+4)
# Alexandru Ioniţă II (Rapid) a ratat un penalty în min. 36 (a apărat Andreas Leitner)
# Jair Tavares da Silva (Petrolul) a ratat un penalty în min. 40 (a apărat Horaţiu Moldovan)
Rapid: H. Moldovan - Onea, Săpunaru, P. Iacob, Júnior Morais - Käit, Crepulja (A. Ciobanu 67), Emmers - Sefer (Pănoiu 83), Dugandžić, Al. Ioniţă II (Ignat 76). Antrenor: Adrian Mutu.
Petrolul: Leitner - Félix Mathaus, Meijers, Huja (Dumitriu 88) - Borţa, Jair (Cioiu 88), Seto (Cebotaru 83), Ţicu - Grozav, Irobiso (Budescu 71), Măzărache (M. Bratu 83). Antrenor: Nicolae Constantin.
Cartonaşe galbene: Crepulja (40), Käit (53) - Huja (46)
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Adrian Vornicu (Iaşi); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş). Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti). Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF.
Irina HAMO