Pe 5 ianuarie 1945 se năștea
Constantin Radu, unul dintre fotbaliştii "produşi" de Leonte Ianovschi. După ce l-a văzut jucând fotbal, nea Lenci l-a luat de mână pe copilul Constantin Radu, i-a spus "Tache" şi l-a dus direct la antrenament, unde alţi puştani ca şi el îl priveau curioşi; erau Nicolae Dobrin, Constantin Olteanu, Noni Cârciumărescu, Ion Prepurgel şi Biţă Ştefănescu. "
Extremă scrie pe tine", i-a zis nea Lenci şi l-a învaţat meserie.
Avea viteză, avea dribling şi centra excelent. În ediţia de campionat 1964-1965, Constantin Radu a debutat în Divizia A, deşi avea doar 18 ani. A intrat definitiv în inimile suporterilor şi în galeria marilor jucători ai echipei argeşene la memorabilul meci cu francezii de la FC Toulouse. În tur, piteştenii pierduseră cu 0-3. La partida retur era 4-1 în minutul 90. Francezii erau calificaţi, graţie golului marcat în deplasare. "Burtilă" făcuse cel mai bun meci al său marcând două goluri, iar gândul că echipa lui va rata calificarea în sferturile Cupei Oraşelor Târguri îi dădea fiori şi îi îneca ochii în lacrimi. În minutul 90 a executat cornerul în urma căruia Ţurcan a înscris golul 5, golul unei calificări senzaţionale!
"Nu am să uit niciodată campionatul în care am câştigat primul titlu de campion cu FC Argeş. Din 30 de meciuri am jucat 27 şi am marcat 9 goluri", îşi aminteşte "Burtilă". Tot el este cel care a marcat golul lui FC Argeș în deplasarea de la Madrid, în returul cu Real.
Un accident grav, suferit într-un meci de pregătire cu Steagul Roşu Braşov, i-a pus punct final carierei de fotbalist. Avea 32 de ani, din care 12 îi oferise fotbalului şi echipei FC Argeş. A încercat să revină pe terenul de fotbal şi a jucat la Muscelul Câmpulung, promovând în Divizia B în anul 1977.
După retragere a îmbrăţişat cariera de antrenor.
După o lungă luptă cu o boală necruțătoare, a plecat pe 16 mai 2020.
Cătălin TUDOSE