Universitatea Cluj şi FC UTA Arad au încheiat la egalitate, duminică, scor 0-0, într-un meci contând pentru
etapa a 20-a din Superliga României. "Alb-roşii" s-au mulţumit cu un egal, în timp ce "alb-negrii" au ratat câteva ocazii mari, prin Adrian Bălan şi Mamadou Thiam. În repriza secundă, meciul a fost întrerupt câteva minute pentru că o plasă de la una din porţile terenului s-a rupt. Au asistat 4.810 de spectatori. "Bătrâna Doamnă" a ajuns la 10 meciuri consecutive fără victorie în sezonul regulaar şi este pe locul 15, cu 18 puncte. "Şepcile roşii" sunt doar cu un loc mai sus în clasament, cu 19 puncte.
11.12.2022, Cluj Napoca, Stadion: "Cluj Arena", ora: 14:30
Universitatea Cluj - FC UTA Arad 0-0
Au marcat: -
Universitatea Cluj: Gorcea - Vlădoiu, Fl. Ilie, Ispas, Briceag - Remacle (L. Fülöp 46), G. Simion, Purece Romário Pires 34) - Chipciu, Ad. Bălan (Ely Fernandes 77), Thiam. Antrenor: Eugen Neagoe.
FC UTA Arad: Fl. Iacob - Vukčević, Benga, Hoxhallari, Dobrescu - P. Anton (Cascini 76), Batha - R. Pop (C. Maxim 85), Ubbink (Isac 90), Otele (Jobello 85) - Keșerü (Postolachi 75). Antrenor: László Balint.
Cartonaşe galbene: Ad. Bălan (71), G. Simion (89), Ispas (90+5), Vlădoiu (90+8) - Batha (65)
Arbitri: Coza Ionuţ - Urzică Vladimir, Marchidanu Marius - Popa Cătălin. Arbitri VAR: Barbu Marian - Gabriel Stroe. Observator: Corneliu Fecioru.
► Eugen Neagoe: "Nu mi-a plăcut nimic în această seară, doar spectatorii. Oamenii au fost lângă noi, mă aşteptam să fie mai mulţi să ne împingă puţin de la spate. Dar nu am putut mai mult. Despre teren ce să spun? O ruşine de gazon, peste puţin timp intrăm în anul 2023, vrem să intrăm în Schengen, iar aici a venit un băiat care a aruncat nişte gazon pe ici pe colo, să se vadă verde în anumite locuri. Oraş de cinci stele, stadion de cinci stele şi gazon de lupte în noroi. Sunt pe terenul de fotbal de 42 de ani şi am văzut multe, dar pe un asemenea teren nu se poate juca. Am dominat jocul, dar nu am reuşit să marcăm. Băieţii chiar merită felicitări pentru efortul fantastic pe care l-au făcut. Noi aici jucăm mereu când avem meci acasă, tot chin este. Băieţii au făcut o risipă mare de efort, dar dacă nu poţi să joci fotbal, asta este!".
► László Balint: "În prima repriză am avut ocazii mai multe şi mai clare decât adversarul. În repriza a doua clujenii au avut mai multă prospeţime, s-a văzut ziua de odihnă în plus pe care au avut-o. Ne-am fi dorit să castigăm acest meci, dar a fost un meci greu inclusiv din cauza terenului dificil. Este un pic deranjant că nu am reuşit să câştigăm de ceva vreme şi nu este un lucru bun. Avem şi alte probleme, sunt doi jucători care au refuzat să semneze cu noi, iar contextul, luptăm la retrogradare, nu ne face atractivi pentru fotbalişti de calitate. În rest, vrem să câştigăm următorul meci, să avem şi noi nişte sărbători liniştite şi să oferim o bucurie fanilor care ne susţin".