Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Poloniei cu scorul de 3-1 (1-0), duminică, pe Al Thumama Stadium din Doha. Franţa a câştigat fără probleme un meci în care a strălucit Mbappe, cu o dublă şi o pasă de gol. Olivier Giroud (44) şi Kylian Mbappe (74, 90+1) au marcat pentru echipa antrenată de Didier Deschamps, în timp ce golul de onoare al polonezilor a fost reuşit de Robert Lewandowski (90+9 - penalty), la poate ultima Cupă Mondială din carieră.
"Les Bleus" au controlat jocul din primele minute şi ocaziile au apărut una după alta la poarta lui Szczesny. Varane (4) a trimis cu capul peste poartă, apoi portarul Poloniei a reţinut şutul trimis de Dembele din afara careului (17). Kounde a tras şi el de la distanţă, dar Szczesny a fost la post (22). Mbappe (35) a căutat colţul scurt, dar Szczesny a acordat corner.
Polonia a replicat printr-un şut trimis de Lewandowski (21) pe lângă poartă de la 20 de metri şi un şut-centrare expediat de Cash (35), prin faţa porţii.
Polonia a avut o şansă mare de a deschide scorul în minutul 38, când şutul lui Zielinski a fost respins salvator de Lloris, apoi mijlocaşul lui Napoli a reluat în Theo Hernandez, mingea a ajuns la Kaminski, dar Varane a fost providenţial pe linia porţii.
Scăpată cu bine din acest moment dificil, Franţa a reuşit să înscrie înainte de pauză (44), când Giroud a fost găsit foarte bine de Mbappe în careu şi a marcat cu un şut la colţ. Giroud a devenit cu această ocazie cel mai bun marcator din istoria naţionalei Franţei, cu 52 de goluri, depăşindu-l pe Thierry Henry (51).
Echipa antrenată de Czeslaw Michniewicz a avut ultima ocazie a primei părţi, dar şutul lui Kaminski din careu (45+1) a fost deviat pe lângă poartă.
Franţa a fost echipa mai bună şi după pauză, având ocazii prin Griezmann (48), cu o lovitură liberă bătută din unghi, însă Szczesny a fost atent. Mbappe (56) a încercat să dubleze avantajul naţionalei din Hexagon, însă şutul său a fost deviat periculos în corner de Krychowiak, care a riscat un autogol.
În minutul 58, Szczesny a ieşit şi a boxat o minge înaltă, căzând peste Cash şi Varane, iar Giroud a marcat spectaculos din foarfecă, însă arbitrul fluierase fault la portar.
După ce Giroud (66) a reluat în plasa laterală centrarea lui Kounde, Mbappe a închis conturile (74), marcând cu un şut sub transversală, după ce fusese găsit liber de Dembele de pe cealaltă extremă.
Polonia nu a reuşit să mai creeze nimic în atac şi tot francezii au fost cei care au punctat: Marcus Thuram (90+1) a dat o pasă remarcabilă pentru Mbappe, acesta a făcut o fentă în faţa lui Glik şi a şutat la vinclu, fără speranţe pentru Szczesny.
Mbappe şi-a depus o candidatură serioasă la titlul de golgheter al ediţiei din 2022, având cinci goluri marcate. Vedeta echipei Paris Saint-Germain a devenit totodată primul jucător din istoria Cupei Mondiale de fotbal care marchează 9 goluri până la împlinirea vârstei de 24 de ani.
În final, Polonia a obţinut lansa marcării golului de onoare, după ce mingea centrată de Grosicki a lovit mâna lui Upamecano.
Robert Lewandowski (90+8) a avut o execuţie ezitantă a penalty-ului acordat şi Lloris a apărat, însă arbitrul a dictat repetarea loviturii de pedeapsă, deoarece căpitanul echipei Franţei nu păstrase un picior pe linie. Lewandowski a avut o execuţie ceva mai bună şi înscris (90+9).
În meciul de duminică, de la Doha, portarul Lloris a egalat recordul de selecţii în echipa Franţei, deţinut de Lilian Thuram (142).
Franţa va juca în sferturile de finală contra învingătoarei dintre Anglia şi Senegal (duminică, Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00), pe 10 decembrie (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).
Cupa Mondială 2022 - optimi
04.12.2022, Doha, Stadion: "Al Thumama", Ora: 17:00, Spectatori 40.989
Franţa - Polonia 3-1 (1-0)
Au marcat: Olivier Giroud (44), Kylian Mbappe (74, 90+1), respectiv Robert Lewandowski (90+9 penalty).
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 5. Jules Kounde (3. Axel Disasi, 90+2), 4. Raphael Varane, 18. Dayot Upamecano, 22. Theo Hernandez - 8. Aurelien Tchouameni (13. Youssouf Fofana, 66), 14. Adrien Rabiot - 11. Ousmane Dembele (20. Kingsley Coman, 76), 7. Antoine Griezmann, 10. Kylian Mbappe - 9. Olivier Giroud (26. Marcus Thuram, 76). Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 2. Benjamin Pavard, 6. Matteo Guendouzi, 12. Randal Kolo Muani, 15. Jordan Veretout, 17. William Saliba, 24. Ibrahima Konate, 25. Eduardo Camavinga.
Polonia: 1. Wojciech Szczesny - 2. Matthew Cash, 15. Kamil Glik, 14. Jakub Kiwior (5. Jan Bednarek, 86), 18. Bartosz Bereszynski - 10. Grzegorz Krychowiak (6. Krystian Bielik, 71) - 24. Przemyslaw Frankowski (11. Kamil Grosicki, 87), 20. Piotr Zielinski, 19. Sebastian Szymanski (7. Arkadiusz Milik, 64), 13. Jakub Kaminski (21. Nicola Zalewski, 71) - 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecţioner: Czeslaw Michniewicz.
Rezerve neutilizate: 12. Lukasz Skorupski, 22. Kamil Grabara - 3. Artur Jedrzejczyk, 4. Mateusz Wieteska, 8. Damian Szymanski, 16. Karol Swiderski, 17. Szymon Zurkowski, 23. Krzysztof Piatek, 25. Robert Gumny, 26. Michal Skoras.
Cartonaşe galbene: Tchouameni (32), Bereszynski (47), Cash (88).
Arbitru: Jesus Valenzuela Saez; arbitri asistenţi: Jorge Urrego Martinez, Tulio Moreno (toţi din Venezuela); al patrulea oficial: Kevin Ortega (Peru).