Echipa FC Argeş Piteşti a învins cu scorul de 4-1, formaţia Benfica de Luanda, într-un meci disputat în cadrul stagiului de pregătire din Portugalia, informează site-ul oficial al grupării piteştene. Golurile au fost marcate de Adrian Voiculeţ (23, 46), Adrian Dulcea (53) şi Robert Beuran (73). Benfica de Luanda a redus din diferenţă în minutul (52) printr-un autogol al lui Daniel Ghiţă.
Ionuţ Badea a folosit următoarea echipă:
Coca - Ghiţă, Cazan, Mocanu, Poenaru - V. Stan, Boboacă, Mina, Doman - Voiculeţ, Dulcea. Pe parcursul întâlnirii au mai jucat:
Bolboaşă, Voicu, Lăcustă, Bazzi, Chirciu, Tameş, Beuran.
În cantonamentul de la Rio Maior este aşteptat în aceste zile secundul naţionalei României, Ştefan Iovan, care va veni special pentru a-i urmări pe jucătorii lui FC Argeş care se află în vizorul selecţionerului Victor Piţurcă.
Următorul amical al lui FC Argeş se va disputa pe 4 februarie cu echipa portugheză Academica Coimbra.