FC Hermannstadt a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia FC Argeş Piteşti, în
etapa a 24-a din Superliga României. La Sibiu a început să ningă abundent în timpul meciului, iar evoluţia celor două echipe a avut de suferit. Scorul a fost deschis de oaspeţi, prin Paul Garita, care a luat o acţiune pe cont propriu şi a marcat în minutul 17. Gazdele au egalat în minutele de prelungire ale primei reprize. În minutul 44 George Micle l-a călcat pe Crist9 Bărbuţ, în careul oaspeţilor, iar arbitrul a consultat VAR-ul, dictând penalty pentru ardeleni. A executat şi a înscris Daniel Paraschiv, în minutul 45+3. Pe finalul primei părţi, galeria oaspeţilor a avut scandări xenofobe, dar arbitrul Andrei Antonie nu a reacţionat. Din cauza căderilor abundente de zăpadă, mingea cu care s-a disputat jocul a fost schimbată cu una de culoare portocalie, mult mai vizibilă pe terenul alb.
Au asistat 4.632 de spectatori. FC Hermannstadt este pe locul 12, cu 25 de puncte, iar FC Argeş se află pe poziţia 13, cu acelaşi număr de puncte.
04.02.2023, Sibiu, Stadion: "Municipal", ora: 14:30
FC Hermannstadt - FC Argeș Pitești 1-1
Au marcat: 0-1 Paul Garita (17), 1-1 Daniel Paraschiv (45+3 penalty)
FC Hermannstadt: Letica - Medina, Ene, Bejan, Butean - P. Petrescu, Sota Mino, Biceanu (Limaj 68) - Bărbuţ (Balaure 46), Paraschiv, C. Popescu (Oroian 82). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
FC Argeș Pitești: Micle - Tofan, Zebić, M. Constantin, Rizzi - Meza Colli, Njiké (Biai 79) - Jakoliš (Turda 88), Bassong, Bertrand (Calcan 46) - Garita. Antrenor: Marius Croitoru.
Cartonaşe galbene: P. Petrescu (88) - Zebić (38), Micle (45+2), Calcan (83)
Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti) - A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Marchidanu Marius Cristian (Brăila) - Arbitru VAR: Coza Ionuţ (Cernica), Arbitru VAR: Vodă Alexandru (Alba Iulia).
► Marius Măldărășanu: "Tindem la mai mult. Cu siguranță și noi și Piteștiul ne-am dorit trei puncte. Eu sunt pozitiv, în contextul dat, mă refer la zăpadă, este un punct bun. Consider că fiind un prim punct în acest an, îl luăm ca pe un lucru pozitiv. S-au încăpățânat de multe ori să paseze pe acel teren. Am spus-o de la început, nu ne așteptam să vină zăpada, dar ne așteptam ca terenul să fie moale și trebuie să ne adaptăm. Te adaptezi, joci o minge lungă, nu trebuie să ne fie rușine, dar și pe zăpadă încercau să construiască. Emoțiile au fost foarte mari pentru că oricând putea greși cineva. Când apar anumite faze care nu sunt finalizate nu le analizăm. Apare o astfel de fază, normal că o vom analiza și ne gândim că cineva putea să îl oprească, să facă un fault tactic, dar e greu, acum suntem la cald. Vom analiza acest meci, dar așa este când încerci să te duci peste ei să joci și la prima fază e gol. Îmi felicit băieții, ca determinare nu am ce să le reproșez, atitudine, efort fantastic. Este al treilea meci, oricare meci este greu. Cred cu convingere că este un lucru pozitiv. Vreau să consider că e un rezultat pozitiv. Așteptăm cu nerăbdare acea decizie, pentru că indiferent care va fi ea, știm de unde o vom lua. Ne dorim ca săptămâna următoare să se ia o decizie. Avem încredere că sentința va fi una pozitivă pentru noi. Emoții vor fi. Ne dorim și ne batem până la capăt. Ne doream cu ardoare să ajungem sus pentru a ne atinge obiectivul, menținerea. Pe noi ne macină această stagnare, această așteptare. Dacă decizia va fi una negativă, știm unde suntem, strângem rândurile și mergem mai departe. Nu avem ce face, ne luptăm, avem echipă bună".
► Constantin Schumacher: "Nu suntem mulțumiți cu ce s-a întâmplat. Este bine, totuși, că echipa a avut atitudine. Îi felicit pentru acest lucru, după cum s-au desfășurat ostilitățile. Sunt bucuros pentru punctul pe care l-am câștigat în deplasare, dar sunt sigur că puteam mult mai mult. Am început pe un teren foarte bun și am terminat pe zăpadă. Asta e. Felicit jucătorii pentru atitudine și nu în ultimul rând suporterii, care au fost alături de noi și ne-au susținut. Avem mare nevoie de ei. Micle este un copil, are încrederea totală din partea noastră. Nu a mai jucat de foarte mult timp. Este foarte important să aibă încredere în el. S-a întâmplat să fie acea fază, o să analizăm. Din punctul meu de vedere, nu este penalty. Arbitrul așa a decis, nu avem ce să facem. Eu sunt sigur că, dacă era terenul bun cum am început, echipa avea mult mai multă încredere. Sunt sigur că am și fi marcat. Echipei asta i-am zis: să aibă încredere, pentru că sunt jucători buni. Este un punct, mai sunt foarte multe meciuri de disputat și trebuie să acumulăm cât mai multe puncte".