FC Universitatea Craiova a ratat calificarea în play-off-ul Superligii României, după ce a pierdut meciul de la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK din
etapa a 23-a. Pe 29 ianuarie, celee două echipe au jucat doar 26 de minute, partida fiind suspendată definitiv la scorul de 0-0, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni. Covăsnenii au câştigat cu 3-0 la "masa verde", însă gruparea din Bănie a făcut apel iar Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a decis rejucarea meciului.
"Alb-roşii" au făcut o primă repriză formidabilă, au deschis scorul rapid, prin Nicolae Păun (7), după o minge respinsă de portarul Ionuţ Gurău la centrarea lui Marius Ştefănescu. Ei şi-au majorat diferenţa în minutul 16, când şutul lui Mihai Bălaşa, după o eroare a lui Ionuţ Gurău, a fost deturnat în propria poartă de portarul craiovean. Mijlocaşul croat Adnand Aganović (44) a înscris al treilea gol al gazdelor, cu un şut de la 25 de metri, deviat de un fundaş. Atacantul slovac Pavol Šafranko (48) a închis tabela, cu o reluare din apropiere, după ce Mihai Bălaşa a trimis mingea în bară, la un corner.
"Alb-albaştrii" au înscris şi ei în minutul 85, însă golul lui Sekou Sidibe nu a fost acordat din cauza unei poziţii de ofsaid la Juan Francisco Bauza.
Duminică, Sepsi Sfântu Gheorghe va juca în deplasare cu FC Farul Constanţa, în prima etapă din play-off, iar FC Universitatea Craiova o va întâlni luni acasă pe CS Mioveni, în prima rundă din play-out.
16.03.2023, Sfântu Gheorghe, Stadion: "Sepsi Arena", ora: 21:00
Sepsi Sfântu Gheorghe - FC Universitatea Craiova 4-0 (rejucare)
Au marcat: 1-0 Nicolae Păun (7), 2-0 Ionuţ Gurău (16, autogol), 3-0 Adnan Aganović (44), 4-0 Pavol Šafranko (48)
Sepsi OSK: Niczuly - Dimitrov, Ciobotariu, Bălaşa, A. Dumitrescu - N. Păun (I. Gheorghe 82), C. Matei (Tudorie 71), J. Rodríguez (Papa 68) - M. Ştefănescu, Šafranko (Rondón 71), Aganović (Francisco Júnior 82). Antrenor: Cristiano Bergodi.
FCUC: Gurău - R. Negru (Paramatti 46), André Duarte, Danny Henriques, Huyghebaert (Mascarenhas 65) - D. Albu, Vl. Achim - G. Ganea (Piccolomo 65), Bauza, Bahassa - A. Chiţu (Sidibe 46). Antrenor: Nicolò Napoli.
Cartonaşe galbene: A. Dumitrescu (72), Aganović (78), Tudorie (81) - Bahassa (78)
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu; al patrulea oficial: Iulian Dima (toţi din Bucureşti). Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti). Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF.
► Nicolae Păun: "Suntem foarte fericiţi că am reuşit să câştigăm meciul ăsta pentru că s-a vorbit foarte mult de cine merită să intre în play-off si nu se putea o manieră mai clară să câştigăm acest meci. Noi am intrat foarte hotărâţi în joc, de la finala Cupei parcă nu am mai fost aşa de motivaţi. Putem în play-off lsă ne gândim la un loc cât mai sus, locul 3, dacă tot am intrat. Mergem cu încredere duminică, la Farul".
► László Diószegi: "Sunt fericit de cum am jucat, băieții s-au dăruit și asta s-a văzut. Am mers înainte de meci în vestiar, am vorbit 3-4 minute, apoi le-am pus un clip motivator. A avut rezultat. Echipa a fost fantastică. Băieții merită din plin orice primă. Au prime de obiectiv, iar acum trebuie să le vină banii. Nu ne predăm în play-off, vrem să câștigăm oricare meci și cred că dacă vom juca așa cum am făcut-o cu Craiova, avem șanse să obținem rezultate mari".
► Nicolò Napoli: "N-a mers nimic în prima repriză. A fost un meci slab. Am primit goluri multe, în partea secundă ne-au dat posibilitatea să ieşim la joc, dar au meritat să câştige. Impresia e că am jucat prost. Nu am combinat, mergeam mereu să driblăm pe toată lumea. Nu se joacă aşa fotbalul! Din cauza asta am pierdut meciul. Nu ne-au surprins, ştiam că au echipă bună, au meritat. În fotbal poţi greşi, Gurău a făcut unele erori mari, dar şi ceilalţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, am pregătit să facem un meci foarte bun. Patronul a intrat în vestiar, a vorbit cu echipa. A încercat să îi facă să joace mai bine în repriza a doua. Asta e, un meci în care am greşit tot".
► Adrian Mititelu: "O seară neagră, de neînchipuit! A fost de nerecunoscut echipa noastră, deși sunt aceiași jucători care au încântat în foarte multe meciuri. E un accident dureros, pe care-l vom digera cu greu. Cu toate acestea, lamentările, reproșurile și văicăreala nu ne ajută în vreun fel. Din contră, ne împing către prăpastie, acolo unde mulți vor să ajungem. Nu se termină totul aici! Avem multe alte bătălii de purtat. Această lecție ne poate ajuta pe viitor. În seara asta nu am existat! Sepsi ne-a predat o corecție rușinoasă! Dar cred că avem o echipă valoroasă, care o să aibă un final de campionat bun și o să obțină măcar o mențiune, dacă nu, chiar un premiu!".
► Ionuţ Gurău: "Nu a fost frică. Toată echipa, nu am fost în stare să legăm o pasă. Îmi reproşez că puteam să fac mai multe la golul doi. A fost un meci care per total nu a fost ok. Am crezut până la final, dar asta este. Am dat cu piciorul acum la o muncă începută în noiembrie, anul trecut. Adversarii au fost mai buni, au luptat, îi felicit. Mergem mai departe. Să ne pregătim pentru play-out, avem ca obiectiv Cupa României ca să ne îndeplinim obiectivul de a merge în cupele europene".