FC Botoşani a câştigat 3 puncte mari în meciul disputat acasă cu FC Argeş Piteşti, în
etapa a treia a fazei play-out a Superligii României. "Roş-alb-albaştrii" s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind înscris în minutul 62 de Sebastian Mailat. Acesta a marcat după incursiunea lui Andrei Dragu, care a depășit doi adversari și a pasat pe culoar pentru golgheterul echipei, care a preluat pe poziție viitoare cu stângul și a finalizat cu dreptul, șut puternic în plasa laterală.
FC Botoşani e neînvinsă de 4 etape, în care are 2 victorii şi 2 egaluri. FC Argeş, penultima clasată, a ajuns la 17 meciuri consecutive fără victorie, dintre care 7 au fost egaluri şi 10 înfrângeri. "Alb-violeţii" nu au marcat niciun gol în ultimele lor 6 partide. În sezonul regulat, meciul de la Botoşani s-a încheiat nedecis, 0-0, iar la Piteşti s-a impus FC Botoşani cu 2-0.
09.04.2023, Botoşani, Stadion: "Municipal", ora: 15:30
PLAY-OUT: FC Botoşani - FC Argeş Piteşti 1-0
A marcat: 1-0 Sebastian Mailat (62)
FC Botoşani: Ducan - Petro, Mutombo (Şeroni 8), Pius, Ţigănaşu - A. Ivanov, Florescu (S. Camara), Dican - Dragu (Sadiku 76), Tallo (M. Roman II), Mailat (Cioiu 76). Antrenor: Flavius Stoican.
FC Argeş: Micle - Tofan, Turda, Dobrosavlevici (Jobello 78), Brendon, Rizzi - Jakoliš (Koubemba 66), Njiké, Biai - Calcan (Bertrand 77), Garita. Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.
Cartonaşe galbene: Dican (72), M. Roman II (86)
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); al patrulea oficial: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea). Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova). Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Ion Ion (Bucureşti) - LPF.
► Flavius Stoica: "La fel cum am fost şi noi muncitori pe teren, aşa pot să spun şi eu despre cei care au lucrat aici. Nu e doar victoria noastră, ci e şi a lor. Victoria contează enorm de mult. Ne putem gândi chiar şi la primul loc din play-out. Nu putem spune că suntem relaxaţi, dar suntem mai liniştiţi".
► Bogdan Argeş Vintilă: "Ştiam la ce mă înham, încerc să o scot la capăt. Fac tot posibilul. Este greu, dar muncim în continuare. Am avut ocazii, am avut bară, prea puţin pentru ce îmi doream eu. Chindia e cam acolo suntem şi noi. Suferim în continuare. Ne dorim să punem capăt acestui şir de meciuri fără victorie. O să muncim în continuare, nu avem ce face. Asta e viaţa. Merge mai departe. Peste o săptămână vine o altă oportunitate pentru a spăla din ruşinea de aici şi să recâştigăm moralul, de care ducem lipsă de mult timp. În mod normal, cât sunt matematic şanse, este normal să sperăm şi să nu abandonăm. Mai sunt 18 puncte în joc. Important este să vină prima victorie şi pentru acest lucru muncim. Aşa cum putem şi ce avem la dispoziţie, cu armele noastre".