Fotbal Club FCSB a învins-o, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, pe ŢSKA 1948 Sofia, într-un meci din prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 28 de Florinel Coman, care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Daniel Naumov, la şutul-centrare al lui Darius Olaru.
Echipa antrenată de cipriotul Elias Charalambous a fost echipa mai bună, a construit mai mult în prima repriză şi şi-a creat ocazii bune de gol. Prima oportunitate a venit în minutul 17, când Şut a tras de la 25 m, dar Naumov a respins. Gazdele au replicat în minutul 21, prin Pedrinho, care a trimis din lovitură liberă de la 25 m, dar Târnovanu a fost la post. După ce a deschis scorul, FCSB a avut şansa de a se desprinde, dar Olaru a tras puţin alături de la circa 25 de metri (36). Bulgarii au fost aproape de egalare (37), după o eroare a lui Ov. Popescu, dar Dawa l-a blocat foarte bine pe Pedrinho. Bucureştenii au mai ratat o dată prin Olaru (40), cu un şut imprecis din marginea careului.
Repriza secundă a fost una mai echilibrată, dar cu multe greşeli de ambele părţi. FCSB a avut ocazia de a se desprinde pe tabelă, dar Coman a şutat pe lângă ţintă de la 20 de metri (55). O gafă mare a lui Creţu i-a pus pe contraatac pe sofioţi, dar în cele din urmă Târnovanu s-a opus golului la şutul din unghi al lui Vutov (65). La scurt timp după minutul 70, jocul a fost întrerupt din cauza nocturnei, care nu oferea o vizibilitate optimă, având câteva becuri afectate de o furtună. Partida s-a reluat după câteva minute. FCSB şi-a mai creat o situaţie bună, prin Edjouma (81), al cărui şut de la 17 metri a fost blocat de Petrov. Ultima ocazie notabilă a gazdelor a fost ratată de Thalis (90), al cărui şut din întoarcere a fost prins de Târnovanu.
Partida din manşa secundă va avea loc pe 3 august, la Bucureşti, pe Stadionul "Arcul de Triumf" (21:30), urmând să fie arbitrată de albanezul Juxhin Xhaja.
Dacă va trece de bulgarii de la ŢSKA 1948, FCSB va avea o adversară dificilă în turul al treilea preliminar al competiţiei, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjælland, "roş-albaştrii" urmând să joace primul meci pe teren propriu, în data de 10 august, iar manşa secundă în deplasare, pe 17 august.
Europa Conference League - turul al doilea preliminar (prima manşă)
26.07.2023, Ora: 20:30, Sofia, Stadion: "Vasil Levski"
ŢSKA 1948 Sofia - Fotbal Club FCSB 0-1 (0-1)
A marcat: Florinel Coman (28)
ŢSKA 1948: 29. Daniel Naumov - 24. Erdenis Gurishta, 87. Simeon Petrov, 5. Heliton Santos (căpitan), 4. Miki Orachev - 22. Reyan Daskalov, 21. Emil Tsenov (7. Thalis, 46) - 10. Georgi Rusev (11. Birsent Karagaren, 60), 13. Stoyan Stoichkov (20. Antonio Vutov, 60), 8. Pedrinho (99. Radoslav Kirilov, 79) - 9. Viðar Örn Kjartansson (19. Rooney Eva Wankewai, 79). Antrenor: Atanas Ribarski.
Rezerve neutilizate: 1. Aleksandar Madjarov, 33. Ghenadi Ganev - 23. Emil Viaciki, 31. Tom Rapnouil, 39. Parvizcion Umarboev, 92. Pierre-Daniel Nguinda.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 23. Ovidiu Popescu (2. Valentin Creţu, 62), 5. Joyskim Dawa, 6. Denis Haruţ, 33. Risto Radunović - 25. Alexandru Băluţă (10. Octavian Popescu, 46), 8. Adrian Şut, 27. Darius Olaru (80. Eduard Radaslavescu, 86) - 98. Andrei Cordea (18. Malcom Edjouma, 46), 9. Andrea Compagno, 7. Florinel Coman (11. David Miculescu, 86). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţâru, 16. Mihai Lixandru, 22. Valentin Gheorghe, 28. Alexandru Pantea.
Cartonaşe galbene: Băluţă (20), Petrov (58), Gurishta (66), Radunović (83).
Arbitru: Luca Pairetto; arbitri asistenţi: Marco Bresmes, Pasquale Capaldo; al patrulea oficial: Giovanni Ayroldi (toţi din Italia). Observator UEFA pentru arbitri: Kenneth William Clark (Scoţia); Delegat UEFA: Per Svaerd (Suedia).
► Atanas Ribarski: "Un rezultat negativ pentru noi. Nu meritam să pierdem. Am dormit la o fază, nu ne-am regrupat bine și am fost sancționați. Cred că am avut ocazii pe care le puteam converti în gol. Nimic nu s-a terminat. Îi felicit pe jucători pentru entuziasm și dedicare. Cred că a fost un meci echilibrat. Urmează returul și îl vom juca fără să fim cu gândul la eșecul de azi. Am jucat cu băieți tineri la mijloc. Sunt fericit că Tsenov și Stoichkov au jucat bine. Nu s-a terminat nimic pentru mine. O să fie important cum vom aborda returul dacă vrem să trecem de FCSB".
► Elias Charalambous: "Ştiam de la început că întâlnim o echipă bună. Sigur că rezultatul este de partea noastră, însă nimic nu e decis în această dublă. Suntem mulţumiţi de rezultat, dar nimic nu e terminat. După cum am văzut, adversarul are jucători de valoare, este o echipă foarte bună. Am făcut doar jumătate din treabă, urmează returul şi va fi unul dificil. Trebuie să muncim mult pentru a ne atinge obiectivul de a merge mai departe. ŢSKA este o echipă organizată în defensivă, însă pentru mine e important cum jucăm noi. Avem o echipă de calitate, dar trebuie să suferim în retur pentru a reuşi să trecem în faza următoare a competiţiei. Sigur avem lucruri de îmbunătăţit, nu e uşor să joci din 3 în 3 zile. Întotdeauna din perspectiva asta încercăm să aducem prospeţime în echipă. De mâine ne concentrăm pe meciul din campionat, ştim că nu e uşor, dar avem un lot numeros. Trebuie să rotim jucătorii, deci toţi trebuie să fie gata oricând să intre în teren".
► Florinel Coman: "Am întâlnit o echipă care acum a debutat în cupele europene. Suntem fericiţi că am câştigat, nu a fost un joc bun, dar până la urmă este bine că şi atunci când jucăm prost câştigăm. Faţă de anul trecut începutul nu se compară, avem două victorii în campionat şi o victorie în deplasare în cupele europene. Puteam să mai marcăm, pentru că am mai avut oportunităţi, puteam să ne desprindem. Este un rezultat fragil, dar credem că în retur vom arăta altă faţă. Sper să marchez în fiecare meci, dar mai importantă este echipa aşa că la retur clar vom analiza ce am greşit în meciul acesta, pentru că au fost foarte multe greşeli, şi în atac şi în apărare. Şi trebuie să nu le dăm nicio şansă pentru că jucăm acasă. Eu mă simt bine, golul se lipeşte de mine, marchez şi atunci când nu evoluez foarte bine, cum a fost în seara asta, când nu am avut un joc satisfăcător. Cea mai mare problemă va fi că la retur nu vor fi fanii alături de noi. În seara aceasta au venit în număr mare, ţinând cont că eram în deplasare, ne-au susţinut şi le mulţumesc. A fost o atmosferă de amical, ca să spun aşa, este un stadion foarte mare, dar, din păcate, nu au fost lume la stadion".
► Gigi Becali: "Sunt mulțumit că am câștigat, dar nu e în regulă ce s-a întâmplat. În repriza a doua a fost ca în campionatul intern. Te domină echipe mici, nu ai voie, nu există așa ceva. Greșeli multe, Tavi Popescu parcă nu știu ce s-a întâmplat cu el. David Miculescu dădea pase la adversari, Crețu dădea assist pentru ei. Nu pot să îmi dau seama, nu înțeleg cum se poate întâmpla așa ceva. Azi am jucat cu o echipă care nu știe să dea gol. Cu danezii, dacă jucăm așa, ne spulberă. Jucătorii se dau șmecheri, ei se cred fotbaliști. Am văzut asta la Tavi Popescu, el se crede la circ. Joacă, mă, fotbal, el joacă la mișto. Aici e joc bărbătesc! Dacă nu e Đoković avem mereu probleme? Să ne scoată el mereu? Nu am nicio perspectivă la calificarea în grupe. Nu există nicio perspectivă cu echipa asta! Nu avem valoare de calificare. Poate vine acum Chiricheș, revine Đoković.... dar nu știu. Noi un meci mai jucăm în Europa, suntem scoși cu jocul ăsta!".