CS Universitatea Craiova a bătut-o acasă în Bănie cu scorul de 3-0 pe FC UTA Arad în
etapa a 6-a şi a urcat provizoriu pe primul loc în
Superliga României. Golurile "alb-albaştrilor" au fost înscrise de de Ştefan Baiaram (8), Alexandru Creţu (58), ambele din pasele lui Nicuşor Bancu, şi Vladimir Screciu (88), după o minge aşezată de Andrei Ivan, gol validat după verificarea arbitrajului video.
Craiovenii au deschis scorul repede, în minutul 8, când Bancu a pasat în careu şi Baiaram a şutat plasat, la colţul lung, înscriind. În minutul 38 Raúl Silva a marcat cu o lovitură de cap, dar, după şase minute, golul a fost anulat de VAR, pentru o poziţie de ofsaid. În partea secundă, arădenii au avut şi ei un gol anulat de VAR, Cooper fiind în ofsaid atunci când a pornit în cursa de gol din minutul 52. În minutul 58 gazdele şi-au mărit avantajul. Bancu i-a pasat lui Creţu, care l-a învins pe Iacob cu un şut de la marginea careului. În minutul 62 a intrat pe teren şi Jasmin Kurtić, fost jucător la Torino, Fiorentina, Atalanta şi PAOK, mijlocaş cu 83 de selecţii pentru naţionala Sloveniei. Craiova a stabilit scorul final în minutul 88, prin Screciu, care a înscris după o pasă a lui Andrei Ivan.
Mijlocaşul central Jasmin Kurtić a debutat la CS Universitatea Craiova, în minutul 62 al partidei. Slovenul are un CV impresionant, jucând la Bela Krajina, ND Gorica, Palermo, Varese, Sassuolo, Torino, Fiorentina, Atalanta, SPAL, Parma şi PAOK Salonic.
Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a reuşit a 3-a victorie consecutivă, în timp ce formaţia antrenată de Mircea Rednic a ajuns la 3 eşecuri în acest debut de sezon, acesta fiind cel mai drastic. CS Universitatea Craiova a devenit lider în Superligă, cu 14 puncte, în timp ce UTA este pe locul 13, cu 4 puncte.
18.08.2023, Craiova, Stadion: "Ion Oblemenco", ora: 21:30
Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti), Spectatori: 14.297
CS Universitatea Craiova - FC UTA Arad 3-0
Au marcat: 1-0 Ştefan Baiaram (8), 2-0 Alexandru Creţu (58), 3-0 Vladimir Screciu (88)
CS Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu (Căpăţână 54), Zajkov, Raúl Silva (Mateiu 46), Bancu - Al. Creţu, Screciu - Işfan (Câmpanu 46), Baiaram (Danciu 75), A. Ivan - Marković (Kurtić 62). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
FC UTA Arad: Fl. Iacob - Diogo Rodrigues, Stolnik, Benga, Abeid - Freitas (Carp 63), Marku, D. Dumitraşcu (Stahl 63) - R. Pop (R. Stanciu 70), Cooper (Leidsman 70), Fábry (Holst 76). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Al. Creţu (48) - Abeid (37), Fábry (69).
► Laurențiu Reghecampf: "A fost un meci greu, căldură mare. Avem probleme în anumite momente, le-am dat posibilitatea să ajungă ușor la poartă. Trebuie să fim mai agresivi, să nu îi lăsăm să ajungă la poartă pe minge deviată. Avem jucători cu experiență, care pot citi jocul bine. Azi nu a fost cazul. Am marcat repede, dar nu mi-a plăcut. Nu ne descurcăm când adversarul se apără organizat, pentru că jucăm lent. Sunt lucruri pe care le vedem etapă de etapă și încercăm să le reparăm. Nu vorbesc de pregătirea fizică, dar avem momente când trebuie să ne comportăm mai bine. Jucătorii care nu au mingea trebuie să se miște mai repede, să creeze spații. Trebuie să profităm de calitatea jucătorilor din față. Vreau să ajungem la nivelul la care suntem periculoși la fiecare fază. În prima repriză au fost multe greșeli. L-am trimis pe Screciu în spate, că are viteză bună, știam că vin pe contraatac. Pe Mateiu l-am băgat să vină cu agresivitate. Au intrat Kurtić, Câmpanu, care trebuie să intre în formă, are tehnică, viteză, dacă se antrenează mai mult poate ajunge la un nivel bun. Kurtić se vede că are experiență, organizează echipa, a fost primul lui meci după 8 luni. Faptul că am marcat 3 goluri e un lucru pozitiv. Jucătorii au valoare, dar trebuie să arate pe teren. Să iasă din zona de confort la antrenamente, să facă altceva decât în trecut, pentru că nu s-a câștigat un campionat. Au experiență, omogenitate. Ne-ar mai trebui unul sau doi jucători, pentru că pot exista accidentări. Koljic vine după accidentare, mai sunt jucători care pot ieși, cum a fost Mitriță azi. Mai avem timp să aducem până la finalul perioadei de transferuri. Eu, la pauză, încerc să mobilizez echipa. Nu discut despre ce s-a întâmplat în prima repriză, sunt maturi, știu ce au greșit. Supărat nu sunt, dar încerc să îi aduc la nivelul la care să nu mai facă greșeli".
► Nicușor Bancu: "Ar fi fantastic pentru noi să arate clasamentul la fel și la finalul sezonului. Ne-am făcut meciul ușor, pentru că am marcat în startul partidei. Am făcut și greșeli, puteam primi gol, dar important e că am mai marcat și plecăm de aici cu cele 3 puncte".
► Mircea Rednic: "E o înfrângere! Poate nu meritam să fie scorul aşa de mare, ţinând cont de prima repriză. Am început prost, le-am lăsat spaţii şi a venit primul gol. Nu uitaţi că după aceea noi am avut trei ocazii mari. Dar fotbalul se joacă pe goluri. Poate este vorba şi de calitate. Noi am vrut să rupem plasa, să dăm golazzo. Ce e pozitiv la mecul ăsta e că ne-am creat ocazii, pe care până acum nu le-am avut. Este o creştere, care ţine şi de omogenitate. E normal când se schimbă mulţi jucători. E nevoie de timp, jucătorii trebuie să se adapteze. Mă bucur că am reușit să aducem un atacant,pe Aleksandar Vucenovic. Azi va veni și un winger și va semna. Pentru moment, e ultimul transfer pe care îl facem. Lui Rareș Pop i-a sărit mingea și a ales soluția cea mai proastă. E bine că își creează ocazii. E bine că ne-am creat ocazii, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Fizic am crescut, se vede o îmbunătățire. Când se schimbă mulți jucători, e normal că e nevoie de timp. E nevoie ca jucătorii să se adapteze. Jucăm și cu echipe bune. Craiova are aceeași echipă de doi ani, e normal să se vadă o diferență".