Sepsi OSK a terminat la egalitate cu formaţia norvegiană FK Bodø/Glimt, 2-2 (0-1), joi seara, la Sfântu Gheorghe, în prima manşă a play-off-ului Europa Conference League la fotbal.
Secuii au obţinut o remiză care o menţine în cursa de calificare, după ce a fost condusă de două ori de formaţia scandinavă. Faris Moumbagna (19) şi Patrick Berg (69) au punctat pentru FK Bodø/Glimt, iar covăsnenii au egalat de fiecare dată din penalty, prin Isnik Alimi (47), respectiv Cosmin Matei (81).
Vicecampioana Norvegiei a avut o posesie mai bună, dar şi deţinătoarea Cupei României a avut momente bune de joc.
Prima ocazie a meciului a venit cu o doză de întâmplare (8), când centrarea lui Groenbaek, deviată de Ciobotariu, a prins un efect ciudat şi Niczuly a fost nevoit să respingă de sub transversală. Gulliksen (11) a şutat prin faţa porţii lui Niczuly.
Safranko a avut prima oportunitate e gazdelor (15), dar şutul său de la 16 metri a fost apărat de portarul Haikin.
FK Bodø/Glimt a deschis scorul în min. 19, când Faris Moumbagna a fost găsit liber de mingea trimisă în careu de Amahl Pellegrino, pe contraatac.
Oaspeţii, aflaţi în avantaj, nu au mai presat, iar Sepsi OSK a fost mai activă, dar portarul a prins şutul trimis de Gheorghe Ion (21) din marginea careului. În min. 33, Ştefănescu a fost faultat de portar şi s-a dictat penalty pentru Sepsi OSK, dar decizia a fost anulată de intervenţia arbitrajului video pentru ofsaid. Gheorghe Ion (38) a tras peste poartă de la 22 de metri, iar Ştefănescu (45+4) l-a pestat pe Haikin cu un şut din unghi.
Sepsi OSK a primit penalty în debutul reprizei secunde, după numai 12 secunde, Ştefănescu fiind agăţat de Bjoertuft. Albanezul Alimi a transformat lovitura de pedeapsă şi a egalat (47). Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a avut un moment bun (49), dar Ştefănescu a şutat peste poartă din careu.
Oaspeţii au preluat din nou conducerea în min. 69, prin golul marcat de Berg, cu un şut de la 25 metri, după o minge pierdută de Păun.
Echipa din Sfântu Gheorghe a primit din nou penalty în min. 79, când Wembangomo l-a faultat pe Varga. Cosmin Matei, intrat nerefăcut pe teren în min. 61, a transformat lovitura din punctul cu var (81), dar s-a reaccidentat şi a fost înlocuit.
Ambele echipe au trecut pe final pe lângă golul victoriei. Ştefănescu (90+2) a reluat de la 13 m, dar Haikin a respins providenţial. În min. 90+7, Soerli a şutat din afara careului, iar Niczuly a fost nevoit să respingă de sub transversală.
Manşa secundă va avea loc în data de 31 august, la Bodø.
Europa Conference League - play-off (prima manşă)
24.08.2023, Ora: 20:00, Sfântu Gheorghe, Stadion: "Sepsi Arena"
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FK Bodø/Glimt 2-2 (0-1)
Au marcat: Isnik Alimi (47 penalty), Cosmin Matei (81 penalty), respectiv Faris Moumbagna (19), Patrick Berg (69).
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly (căpitan) - 13. Denis Ciobotariu, 44. Mihai Bălaşa, 82. Branislav Niňaj, 20. Andres Dumitrescu - 21. Isnik Alimi (10. Cosmin Matei, 61; 22. Francisco Júnior, 83), 6. Nicolae Păun (77. Adnan Aganović, 76) - 8. Gheorghe Ion (97. Roland Varga, 78), 5. Jonathan Rodríguez, 11. Marius Ştefănescu - 18. Pavol Šafranko (99. Mario Rondón, 84). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Rezerve neutilizate: 1. Dinu Moldovan, 98. Hunor Botond Gedő - 9. Vitalie Damaşcan, 17. Darius Oroian, 25. Bogdan Oteliţă, 30. Ákos Nistor, 59. Sherif Kallaku.
FK Bodø/Glimt: 12. Nikita Haikin - 5. Brice Wembangomo (20. Fredrik Sjoevold, 90+4), 18. Brede Moe, 4. Odin Bjoertuft (2. Marius Lode, 90+4), 15. Fredrik Andre Bjoerkan - 8. Albert Groenbaek, 77. Patrick Berg (căpitan), 19. Sondre Brunstad Fet (14. Ulrik Saltnes, 65) - 25. Tobias Fjeld Gulliksen (27. Sondre Soerli, 65), 29. Faris Moumbagna (11. Runar Espejord, 77), 7. Amahl Pellegrino. Antrenor: Kjetil Knutsen.
Rezerve neutilizate: 1. Julian Faye Lund, 44. Magnus Broendbo - 10. Daniel Bassi, 16. Morten Konradsen, 30. Adam Soerensen, 47. Stian Kristiansen.
Arbitru: Ruddy Buquet; arbitri asistenţi: Aurelien Drouet, Guillaume Debart; al patrulea oficial: Bastien Dechepy (toţi din Franţa). Arbitru video: Willy Delajod (Franţa); arbitru asistent video: Thomas Leonard (Franţa). Observator UEFA pentru arbitri: Lassin Isaksen (Feroe); Delegat UEFA: Yariv Teper (Israel).
Cartonaşe galbene: Ştefănescu (23), Bjoertuft (46), Haikin (81).
► Liviu Ciobotariu: "E un rezultat bun pentru noi, care ne dă speranţe pentru meciul retur. Aş vrea să-mi felicit băieţii pentru jocul pe care l-au prestat, m-a bucurat că au avut atitudinea potrivită pentru un meci de o asemenea intensitate, pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Este adevărat că puteam să şi câştigăm la ultima fază prin Ştefănescu, dar poate ar fi fost nedrept, pentru că şi ei au avut foarte multe ocazii de a marca. A fost un joc bun de partea noastră. Păcat că nu am fost atenţi în prima parte la acel contraatac al lor şi am încasat acel gol. Încă o dată băieţii trebuie felicitaţi că au avut puterea de a reveni de la 0-1 şi 1-2, ăsta este un lucru care mă satisface. Primul lucru care îmi vine în minte acum este să refac jucătorii. Meciul cu Iaşi va fi sacrificat în totalitate. Mâine o să iau o decizie, pentru că este imposibil să plecăm sâmbătă după antrenament, la Roman, pentru că nu am găsit cazare la Iaşi, după care, duminică să plecăm la ora 10:00 de la hotel, să jucăm la ora 1 la Iaşi. Nu voi lua în calcul meciul ăsta, îmi pare rău că o spun, dar este foarte greu. Atâta timp cât avem şanse să jucăm în grupele Conference League am să sacrific un meci. Cel mai probabil o să las foarte mulţi jucători acasă, adică nici nu are rost să facă deplasarea, să-i ţin după mine în autocar. Dar nu am luat această decizie, mă gândesc serios la această variantă. În mare parte aşa o să fie".
► Marius Ştefănescu: "Este un rezultat pozitiv. În seara asta ne-am luptat de la egal la egal cu cei de la FK Bodø/Glimt, chiar dacă ei au avut posesia. Am avut şanse clare de a marca, până la urmă este un rezultat bun pentru meciul care va urma în deplasare. După repriza a doua spun eu că am meritat să scoatem acest egal. Eu am avut ocazii, acum sper să îmi intre acolo şi să ne calificăm. Normal că se poate să ne calificăm. Mergem acolo cu gândul să mergem mai departe. Trebuie să fim acolo foarte motivaţi. Am văzut că toată lumea a zis că nu avem nicio şansă... da, s-a văzut că e o echipă bună, dar nu că nu avem nicio şansă. Avem şansa noastră acolo, cât de mică".