Antrenorul Eugen Neagoe și-a stabilit colaboratorii cu care va lucra la FC Argeș. "Principalul" echipei va fi ajutat de antrenorul secund Fadi Haddad, antrenorul cu portarii Ionuț Boșneag și de preparatorul fizic Carmel "Bebe" Bărbulescu. Din echipa lui Neagoe mai face parte și "secundul" Paul Ciobanu, singurul rămas din staff-ul lui Eugen Beza.
Iată cine sunt colaboratorii lui Eugen Neagoe:
Fadi Haddad (40 ani) - antrenor secund - Are experiență internațională de peste un deceniu. Până la 40 de ani, iordanianul Fadi a fost antrenor secund la Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, în staff-ul lui Eugen Neagoe. A mai lucrat în Emiratele Arabe Unite cu Marius Șumudică și Ion Marin, precum și în Iordania cu Florin Motroc. A profesat și la Academia Spaniolă din Dubai, alături de Michel Salgado, fostul fotbalist al echipei Real Madrid. A mai fost implicat și în proiectul din Dubai al formației Arsenal Londra, singurul derulat prin Emirates Airlines. În România a pregătit timp de mai mulți ani grupa 2010 a clubului Dinamo, cu rezultate foarte bune, iar în urmă cu câteva luni a fost numit managerul Academiei de Fotbal BDI Sport Arena din București. Are Licența A și este înscris la Licența PRO din Configurația Asiei.
Ionuț Boșneag (41 ani) - antrenor cu portarii - Ca antrenor cu portarii a lucrat la Astra Giurgiu și Universitatea Craiova. A fost omul care l-a ajutat foarte mult să progreseze pe David Lazar, portar care a ajuns o prezență contantă la reprezentativa României. A evoluat la FC Argeș timp ce cinci sezoane(2006-2010), după care a îmbrăcat tricoul echipelor Universitatea Cluj, Oțelul Galați, UTA, Academica Clinceni și Astra Giurgiu. Are în palmares titlul de campion al României cu Astra Giurgiu în 2016. Boșneag s-a retras din activitatea competițională în 2018.
Carmel "Bebe" Bărbulescu (53 ani) - preparator fizic - Are o bogată experiență în această meserie, ocupându-se de pregătirea fizică a echipelor Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, FC Vaslui, FC Brașov, Rapid, Astra Ploiești, Astra Giurgiu și Petrolul Ploiești. Are în palmares titlul de campion al României cu Astra Giurgiu în 2016. În străinătate a lucrat la Al Shabab(Arabia Saudită), Al Shaab-Dubai (Emiratele Arabe Unite) și Kaiseryspor(Turcia), precum și la reprezentativa de baschet a Libanului, cu care a participat la Jocurile Olimpice.
Cătălin TUDOSE