Farul Constanţa a deschis scorul prin Constantin Budescu (24), în ultimul meci din
etapa a 14-a a Superligii României, în Gruia cu CFR Cluj, însă "feroviarii" au câştigat la final cu 3-1. În minutul 25, Karlo Muhar a greşit o pasă, oaspeţii au interceptat, Louis Munteanu i-a pasat cu călcâiul lui Constantin Budescu şi acesta a trimis mingea în stânga portarului Răzvan Sava.
Karlo Muhar şi-a răscumpărat însă greşeala cu o" dublă". Mai întâi a egalat, în minutul 31, cu o lovitură de cap, apoi şi-a adus echipa în avantaj, cu golul din minutul 64. Luka Juričić a făcut 3-1 în minutul 68.
"Alb-vişinii" sunt neînvinşi de 5 etape consecutive, în care au înregistrat 3 victorii şi 2 egaluri. "Alb-albaştrii" veneau după 5 etape consecutive fără înfrângere, în care au avut 3 victorii şi 2 egaluri. În urma victoriei cu "marinarii", CFR Cluj s-a apropiat la un singur punct de liderul FCSB.
30.10.2023, Cluj Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", ora: 20:30
Arbitru: Marcel Bârsan, Spectatori: 7.200
CFR Cluj - Farul Constanța 3-1
Au marcat: 0-1 Constantin Budescu (24), 1-1 Karlo Muhar (31), 2-1 Karlo Muhar (64), 3-1 Luka Juričić (68)
CFR Cluj: R. Sava - Krešić, Ajeti, M. Ilie - Mogoş (L. Mihai 90), Cvek, Muhar, Fică (Deac 82), Camora (Morgan 89) - Jefté Betancor (Juričić 46), Otele (Bîrligea 81). Antrenor: Andrea Mandorlini.
Farul Constanţa: Aioani - M. Popescu, K. Boli, Gustavo Marins, Dussaut (Diogo Queirós 65) - Borgnino (Banu 79), Artean, Grameni (N. Popescu 79) - Mazilu (Rivaldinho 65), L. Munteanu, Budescu. Antrenor: Gheorghe Hagi.
Cartonaşe galbene: Mogoş (45) - M. Popescu (27), Gustavo Marins (77)
► Andrea Mandorlini: "Sunt foarte mulțumit. E cel mai bun meci de când sunt aici. Echipa era în meci, chiar dacă era condusă. Au făcut exact ceea ce am pregătit. Îmi pare rău pentru Jefté, însă se doream mai multă forță. El e un băiat sensibil și își dorea să marcheze. Chiar a avut ocazii. M-am bucurat pentru golurile lui Karlo. Și golul trei a fost tot al lui. Am reușit și am avut voință să câștigăm. Ne doream să fim mai agresivi și să avem mai mult mingea. Azi am pregăit și am jucat cum trebuia. E frumos pentru un antrenor să vadă că jucătorii respectă ce li se spune. Suntem mulțumiți pentru că am avut multe ocazii să ne apropiem de locul 1. Farul e o echipă importantă și ne bucurăm că am învins-o".
► Gheorghe Hagi: "Un început echilibrat, ştiam că întâlnim o echipă puternică acasă, cu un joc vertical, puternică la faze fixe. După gol, nu ne-am mai apărat aşa de bine. Defensiv am făcut un meci slab, ofensiv ne-am mişcat, dar trebuia să facem mai multe. Trebuie să găsim răspunsuri, trebuie să ne apărăm mai bine. Ca să funcţioneze atacul, trebuie să ai mingea. Nu am controlat meciul, am făcut doar anumite lucruri. CFR a fost agresivă, noi ne-am mişcat puţin şi de aici au venit problemele. Sunt 6 jucători care au lipsit, dar nu vorbim acum despre ei. E doar o înfrângere, care ne doare, dar mergem înainte. Trebuie să strângem rândurile pentru că drumul e lung. Eu v-am spus de mult că noi nu o să fim în lupta pentru titlu. Am avut dreptate! Acum ne rămâne să ne luptăm pentru intrarea în play-off".
► Constantin Budescu: "Am pierdut și asta este. Nu avem ce să facem. Nu știu ce nu funcționează. A fost dificil în seara asta. Cred că au fost și niște greșeli de arbitraj. Am toată glezna tăiată, apoi am primit gol. La al doilea gol, cot în cap, nu s-a verificat. Vă pup, băieți, și la casierie! Nu jucăm extraordinar nici noi, dar nu trebuie să dăm credit la fiecare fază. Un joc prost al nostru. Sperăm să ne revenim și să câștigăm meciul de Cupă și meciul de acasă. Am spus că nu am făcut un joc extraordinar. Eu zic că trebuia să se dea fault. La noi au dat fault, la ei nici nu au oprit jocul. Trebuie să fim echidistanți și să arbitrăm cum trebuie".