Oţelul Galaţi a avut 1-0 la pauză în meciul de acasă cu Universitatea Craiova, din
etapa a 17-a a Superligii României, însă oaspeţii au reuşit în repriza a doua să întoarcă rezultatul şi să câştige cu scorul de 3-1. Meciul a început cu o întârziere de o oră pentru a fi deszăpezit şi s-a jucat pe un teren îngheţat.
"Roş-alb-albaştrii" au deschis scorul prin Alexandru Pop (20 penalty), după ce Vladimir Screciu s-a complicat în propriul careu şi l-a faultat de Samuel Teles, arbitrul dictând lovitura de pedeapsă în urma verificării reluărilor, arbitrajul video semnalându-i infracţiunea după ce jocul fusese reluat. "Alblb-albaştrii" au cerut şi ei un penalty (25), la un duel între Alexandru Mitriţă şi fundaşul ivorian Jonathan Cissé.
Oltenii au făcut o repriză secundă excelentă, marcând de trei ori prin Mitriţă (53, 80, 83), primul gol după o combinaţie cu Jovan Marković, al doilea din pasa lui Nicuşor Bancu, iar al treilea din pasa lui Alexandru Creţu. Oaspeţii au ratat două ocazii uriaşe de gol, prin Marian Danciu (49) şi Mitriţă (57), la ambele portarul Cosmin Dur-Bozoancă având intervenţii remarcabile.
Oţelul Galaţi a pierdut 3 meciuri în acest campionat, toate pe teren propriu, cu FCSB, Farul şi Universitatea Craiova. Moldovenii veneau după o victorie cu UTA (4-2) în deplasare şi 4 etape consecutive fără înfrângere. Universitatea Craiova a obţinut a 2-a victorie consecutivă, ambele cu bulgarul Ivaylo Petev pe banca tehnică. În tur, scorul a fost egal, 0-0.
26.11.2023, Galați, Stadion: "Oțelul", ora: 18:30
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj Napoca), Spectatori: 4.000
Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-3
Au marcat: 1-0 Alexandru Mihai Pop (20 penalty), 1-1Alexandru Mitriţă (53), 1-2 Alexandru Mitriţă (80), 1-3 Alexandru Mitriţă (83)
Oţelul Galaţi: Dur-Bozoancă - Zhelev (Adăscăliţei 62), J. Cissé, Lovrić, Miguel Silva - Jardan (Ariel López 69), Živulić, Samuel Teles (I. Neagu 60) - Maciel (Fatai 60), Al. Pop, Bodişteanu (R. Tănasă 69). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Universitatea Craiova: L. Popescu - Căpăţână, Screciu, Raúl Silva, Bancu - Al. Creţu, Mateiu (Kurtić 85) - Danciu (Baiaram 85), A. Ivan (Roguljić 72), Al. Mitriţă - Koljić (Marković 34). Antrenor: Ivaylo Petev.
Cartonaşe galbene: Živulić (62), Fatai (82) - Screciu (19)
► Dorinel Munteanu: "După o înfrângere nu pot să fiu decât dezamăgit. Mi-o asum, sunt antrenorul echipei, nu pun consecințele premergătoare meciului, dar le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost la stadion și m-au ajutat să dăm zăpada de pe teren într-un timp record, de circa 5 ore. Cu vremea nu puteam să ne opunem. Două reprize diferite, prima a fost foarte bună din partea noastră, am marcat, am avut în față un adversar de calitate care nu ne-a pus niciun fel de probleme. În a doua repriză s-au schimbat lucrurile și de aceea sunt foarte umilit, mă simt umilit de această înfrângere, pentru că nu se poate așa ceva! Deja le-am comunicat jucătorilor de cine mă voi despărți chiar înainte de decembrie, pentru că un asemenea tratament nu pot să suport. Jucători indolenți, care fac asemenea greșeli. Voi discuta mâine cu ei după ce voi reuși să dorm, dacă pot, în această noapte. Nu este o decizie la cald, eu n-am fost umilit de foarte mult timp în fotbal. Le-am spus și jucătorilor la cabine, asta nu e o noutate, n-o să mai fie la echipă și la revedere. Randamentul este cel care face un jucător să joace sau nu. Le mulțumesc tuturor suporterilor pentru că au venit în număr foarte mare, nu mă așteptam. Nu m-am ferit niciodată de muncă, nu m-am ferit nici când am preluat Oțelul, nu mi-a fost rușine să dau zăpada de pe teren. Aș vrea să fac un apel, am nevoie de sprijin financiar. În afară de primărie, care ne-a finanțat, vreau ca și ceilalți sponsori să fie lângă noi. Chiar dacă am un buget mic, aș vrea să-l primesc la timp".
►
Alexandru Mitriţă: "
Vreau să îi felicit pe cei de la Galați pentru efortul depus pentru a se juca. Sunt bucuros că am marcat trei goluri, dar suntem fericiți că am câștigat azi pe un teren foarte greu. O primă repriză nu prea bună, dar ne-am revenit total după pauză. Am avut ceva discuții, trebuia să ieșim pe teren să arătăm de ce suntem în stare. Ivaylo Petev era tot ce avea nevoie echipa, suntem bucuroși că îl avem alături. Se vede că suntem într-o altă formă și suntem bucuroși. A adus altă mentalitate, muncă la antrenament, seriozitate. Vrem să dăm totul și să câștigăm cât mai multe puncte. Vreau să îmi fac treaba cât mai bine".