Fotbal Club FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci considerat în deplasare, în
etapa a 17-a a Superligii României. Meciul a început cu o întârziere de zece minute din cauza faptului că partida Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova (1-3) a fost amânată cu o oră. Unicul gol al partidei a fost înscris de Florinel Coman (52), care l-a surprins pe portarul sloven Adnan Golubović din lovitură liberă de la 20 de metri.
FCSB a dominat jocul, dar nu a reuşit să îşi creeze în prima repriză nicio ocazie clară de gol. Prima ocazie a "roş-albaştrilor" a fost ratată de Darius Olaru (46), care a şutat la colţul lung, dar mingea s-a dus pe lângă bară. După ce FCSB a deschis scorul, Dinamo a fost mult mai ofensivă şi a avut mai multe ocazii bune de egalare. Gonçalo Gregório (64) a şutat de la 25 de metri, dar portarul Ştefan Târnovanu a respins în corner. Lamine Ghezali (81) a trimis din voleu, din careu, în braţele lui Târnovanu. Costin Amzăr (82) a şutat la colţul scurt, dar Alexandru Pantea a respins în corner. Dani Iglesias (90+1) a reluat din voleu de la 15 metri, dar puţin pe lângă poartă.
Jocul a fost întrerupt de mai multe ori, pentru scurte perioade de timp, din cauza petardelor şi torţelor aruncate de suporteri pe teren. În minutul 24, o petardă a explodat lângă arbitrul asistent Romică Bîrdeş, acesta a acuzat şocul, dar a putut continua. În minutul 49, galeria FCSB-ului a aruncat mai multe torţe pe gazon, cu acest prilej având loc şi o busculadă între jucătorii celor două echipe, iar Quentin Bena (Dinamo) şi Adrian Şut (FCSB) au primit cartonaşe galbene. În minutul 71, joc a fost întrerupt un minut după noi petarde aruncate pe teren. Alexandru Băluță a primit al 4-lea cartonaș galben și va fi suspendat etapa viitoare, contra Oțelului. În tur, FCSB a învins cu 2-1.
FCSB şi-a consolidat poziţia de lider prin acest succes. Dinamo a ajuns la 11 etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. "Câinii roşii" au cel mai slab atac din Superligă României, înscriind doar 9 goluri marcate. A fost cea de-a 24-a partidă consecutivă dintre cele două echipe în care s-a marcat cel puţin un gol.
26.11.2023, București, Stadion: "Arena Naţională", ora: 20:30
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş), Spectatori: 22.923
Dinamo București - Fotbal Club FCSB 0-1
A marcat: 0-1 Florinel Coman (52)
Dinamo: Golubović - Cr. Costin, Lucas Araújo, Homawoo (Patriche 29), Amzăr - Dani Iglesias, Bena (Bani 69), Ilić - Ghezali, Abdallah (Politic 69), Gonçalo Gregório. Antrenor: Ovidiu Burcă.
FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunović - Đoković (Ov. Popescu 46), Şut, Olaru - Băluţă, Miculescu (Compagno 46), Fl. Coman (Rotariu 85). Antrenor: Elias Charalambous.
Cartonaşe galbene: Bena (51), Patriche (54) - Şut (51), Lixandru (74), Fl. Coman (79), Ngezana (89), Băluţă (90+1)
► Elias Charalambous: "A fost un meci dificil, aşa cum am prevăzut, nu a contat poziţia pe care o ocupă Dinamo în clasament. Acest gen de meciuri sunt întotdeauna grele. Consider însă că jucătorii mei au arătat atitudinea corectă pentru a câştiga. Această victorie ne va ajuta mult în viitor, în special mental. Nu am primit gol azi şi acesta e un lucru foarte important pentru noi. Pentru că atunci când nu primeşti gol ai mai multe şanse să câştigi. Florinel Coman ne-a ajutat din nou cu un gol frumos să câştigăm. Eu am emoţii la fiecare meci, iar atunci când scorul este doar 1-0 este normal ca adversarul să aibă şansele lui. La 1-0 foarte multe lucruri se pot întâmpla, însă am reuşit să apărăm acest scor. Am mai fi putut marca dacă aveam mai multă claritate în ultima treime, dar cel mai important e că am obţinut cele trei puncte. Avem lucruri de îmbunătăţit, mai e drum lung şi trebuie să muncim mai mult pentru viitor. Dacă ne uităm la toate meciurile din Superligă observăm că nu sunt diferenţe mari între echipele din subsolul clasamentului şi cele din top. Toate echipele au jucători de calitate, iar azi înseamnă că am făcut ceva bine dacă am câştigat. După părerea mea, Dinamo a obţinut prea puţine puncte din meciurile jucate până acum. Poate nu a avut prea mult noroc. Pentru că în multe meciuri a arătat un fotbal bun, dar nu a reuşit să obţină puncte. Dacă va reuşi să se salveze sau nu anul acesta, nu ştiu, dar Dinamo este o echipă care joacă un fotbal bun".
► Ştefan Târnovanu: "Ne bucurăm că am deblocat meciul prin golul lui Florinel Coman. E un derby, ne doream să câştigăm, cum era mai puţin important. Faptul că nu am primit gol este şi mai frumos, avem cea mai bună apărare alături de Sibiu, dacă nu mă înşel, şi mergem înainte. Sunt cinci puncte distanţă acum, s-a mărit diferenţa faţă de locul doi. Aşteptăm acum să vedem ce fac şi ceilalţi. Faptul că Dinamo e pe locul pe care e, asta nu înseamnă că sunt atât de slabi, au o posesie foarte bună. Noi am făcut o primă repriză foarte slabă, poate cea mai slabă din acest campionat. Terenul a fost foarte greu, se rupea, până la urmă ei au făcut presiune şi-au dorit, dar până la urmă noi am câştigat".
► Florinel Coman: "A fost un meci greu, în care ambele echipe nu şi-au dorit să piardă, a fost un derby. Dar cred eu că în această seară dăruirea şi calitatea au făcut diferenţa. Golul a fost o lovitură liberă, o execuţie foarte frumoasă, mă bucur că am reuşit să marchez. Exersez şi e normal să reuşesc. Ne aşteptăm ca Dinamo să facă un joc defensiv, cu echipele mai mici întotdeauna trebuie să facem un joc poziţional, să încercăm să ne creăm ocazii de gol. A fost un meci echilibrat, cei de la Dinamo au jucat bine şi până la urmă e important este că am reuşit să câştigăm. Am venit motivat la club. Trec printr-o perioadă bună. Am spus că nu trebuie să pierdem meciul, indiferent cu cine jucăm, pentru că aşa este în fotbalul, nu toate lucrurile sunt frumoase şi uneori mai şi suferim".
► Ovidiu Burcă: "Sunt dezamăgit! În primul rând de faptul că unii jucători nu au avut curajul pe care trebuiau să îl aibă la un asemenea meci. Pe de altă parte, echipele care joacă cu noi înscriu eurogoluri. Îmi pare rău şi pentru suporteri, au venit atâţia oameni care ne-au susţinut. Am încercat să aduc în teren jucători cu calităţi de atac, ofensive. Am jucat cu cei trei în faţă. Nu ştiu, ne trebuie mai multă forţă, mai multă claritate la centrul terenului, de control mai bun. Nu poţi pune degetul pe o singură problemă. Ar trebui să avem 11 jucători care atacă şi 11 jucători care se apără. Am avut aşteptări foarte mari de la meciul ăsta, dar vedem în viitor ce se va întâmpla. E o situaţie deloc uşoară, ştiam că va fi aşa, dar parcă e şi aşa, nu ştiu, o energie negativă. Situaţia e destul de îngrijorătoare pentru că am avut alte aşteptări. Ştiam că va fi greu acest început de sezon, dar nu ne-am gândit că va fi atât de greu. Am crezut că vom recupera din mers. E drept că am pierdut şi foarte multe meciuri nemeritat".