Ȋn urmă cu exact 40 de ani, reprezentativa României obţinea o calificare ȋn premieră la turneul final al unul Campionat European. Ȋn ultimul meci din grupă, la Bratislava, tricolorii izbuteau remiza de care aveau nevoie pentru a prinde biletele de Paris.
Mircea Lucescu, cel care fusese căpitanul Naţionalei ȋn Mexic 1970, izbutea o performanţă remarcabilă ca antrenor. Echipa fusese construită pe scheletul Universitatea Craiova - Corvinul Hunedoara, cu mulţi jucători aduşi sau readuşi ȋn prim plan de selecţioner.
Gazdele au dominat partida, au avut şi un gol anulat, dar scorul a fost deschis de Ion Geolgău. Cehoslovacii au izbutit doar egalarea şi, deşi au atacat ȋn final şi cu portarul Mike Hruška, nu au reuşit victoria care le era necesară. A fost ultimul meci ca arbitru al maghiarului Károly Palotai, pe care aveam să ȋl reȋntâlnim totuşi 10 ani mai târziu, ca observator, la Cardiff.
Vă invităm să retrăiţi meciul prin intermediul presei vremii.