FC UTA Arad a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-0, pe teren propriu, la Oradea, într-un meci din
etapa a 18-a a Superligii României. Arădenii au făcut diferenţa în ultimul sfert de oră al meciului, prin golurile marcate de Kevin Luckassen (79) şi Claudiu Micovschi (82). La ambele goluri pasele decisive au fost furnizate de kenyanul Eric Omondi.
Sibienii au încheiat astfel o serie de 13 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, unde au avut 3 victorii şi 10 egaluri. În tur, FC Hermannstadt s-a impus cu 2-1.
02.12.2023, Oradea, Stadion: "Iuliu Bodola", ora: 14:00
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti), Spectatori: 2.480
FC UTA Arad - FC Hermannstadt 2-0
Au marcat: 1-0 Kevin Luckassen (79), 2-0 Claudiu Micovschi (82)
FC UTA Arad: Fl. Iacob - I. Conté, Benga, Abeid - Căpuşă, Carp, C. Mihai (Iurasciuc 90+3), Stahl (Micovschi 46) - R. Pop (Diogo Rodrigues 80), Luckassen (Stolnik 87), Fábry (Ommondi 46). Antrenor: Mircea Rednic.
FC Hermannstadt: Căbuz - Oroian (Paolo Medina 46), Bejan, I. Stoica, Butean (Antoche 65) - Fonseca (Neguţ 65), Sota Mino (Biceanu 82), Murgia - Balaure, D. Paraschiv, Jipa (Ciubotaru 82). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
Cartonaşe galbene: Luckassen (50), Omondi (75) - Sota Mino (73), Neguţ (90+3)
► Mircea Rednic: "E o victorie meritată, cu ocazii multe, am avut și două bare prin Rareș Pop. Țin să felicit ambele echipe ținând cont de starea gazonului. Ne-am creat foarte multe ocazii contra unei echipe la a cărei poartă ajungi foarte greu, o echipă care e între primele trei, ca și apărare. Chiar ne priește Oradea, până la urmă. Terenul a fost greu, dar ambele echipe au jucat pe același teren, noi ne-am adaptat mai repede, din punct de vedere fizic am dus-o foarte bine și chiar sunt mulțumit. Am avut încredere. Nu e prima oară când înscriem pe final. Cu Dinamo am câștigat în minutele de prelungire. Asta înseamnă că s-a format un grup, un spirit bun, pozitiv. Chiar dacă am avut probleme, cei care au intrat au jucat foarte bine. Merită felicitările mele și ale noastre. Le e greu și suporterilor. Țin să le mulțumesc. M-aș bucura ca ei să fie prezenți și să susțină echipa și în Cupă. E un obiectiv al nostru, ne dorim foarte mult să ne calificăm. Nu voi menaja pe nimeni, voi folosi cei mai buni jucători pe care îi am la dispoziție".
► Marius Măldărăşanu: "O victorie meritată a celor de la UTA datorită reprizei a doua. Consider că prima repriză a fost una echilibrată. Noi am avut primele situaţii de a înscrie, după ei au echilibrat balanţa. A fost un meci de luptă. A doua repriză a fost mai bună pentru ei, noi am făcut câteva greşeli şi ei au căpătat curaj, au venit mult peste noi. Din punct de veder tactic, era clar, pasul lung, mingea a doua, reacţie, echilibru. Trebuie să trecem peste această înfrângere pentru că vin meciuri grele. Probabil, după această etapă, este posibil să ieşim din play-off. De data aceasta era bun un egal cu UTA. Important e să faci cât mai multe puncte, aşa am plecat de la început, să scoatem maxim de la fiecare meci. A venit şi înfrângerea după atâtea etape. N-am jucat că băgăm autobaza în poartă şi să se termine egal. A venit şi înfrângerea, e dureroasă".