Universitatea Craiova a fost învinsă acasă, cu scorul de 2-1, de Farul Constanţa, în
etapa a 22-a a Superligii României. Campioana a marcat cele două goluri, prin brazilianul Rivaldinho (14) şi Louis Munteanu (43), după ce Louis Munteanu a scăpat de fundaşii centrali ai gazdelor, la prima fază de brazilianul Raúl Silva, iar la a doua de hondurianul Denil Maldonado. Golul gazdelor a fost reuşit de Alexandru Creţu (36), după ce Marian Aioani a blocat şutul lui Ştefan Baiaram.
Oltenii au avut două bare în acest meci, când Kévin Boli a fost aproape de autogol (67) şi prin Alexandru Mitriţă (78). Louis Munteanu a ratat o mare ocazie în minutul 69, la o eroare a lui Raúl Silva, însă Denil Maldonado a respins din faţa porţii goale. Louis Munteanu a mai ratat de două ori singur cu portarul Laurenţiu Popescu. Universitatea Craiova a acuzat neacordarea unui penalty, în minutul 84, la o intervenţie a francezului Damien Dussaut la Alexandru Mitriţă, ratând o ocazie mare prin Jovan Marković (88), la care Marian Aioani a respins în corner.
Universitatea Craiova a obţinut doar 2 puncte în ultimele 4 etape şi se află pe locul 4. Farul Constanța este neînvinsă de 5 etape, în care a înregistrat 3 victorii şi 2 egaluri şi a urcat pe locul 6, cu 33 de puncte. În tur, Farul Constanța a câştigat la Ovidiu cu 2-0.
21.01.2024, Craiova, Stadion: "Ion Oblemenco", ora: 20:00
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti), Spectatori: 8.052
Universitatea Craiova - Farul Constanța 1-2
Au marcat: 0-1 Rivaldinho (14), 1-1 Alexandru Creţu (36), 1-2 Louis Munteanu (43)
Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu (Soiri 65), Maldonado, Raúl Silva, Bancu - Al. Creţu, Mateiu (Houri 58) - Baiaram, Mitriţă, A. Ivan (Căpăţână 65) - Koljić (Marković 65). Antrenor: Ivaylo Petev.
Farul Constanţa: Aioani - K. Boli, Larie, M. Popescu, Dussaut - Vână (Banu 83), Diogo Queirós (Nedelcu 73), Deaconu (N. Popescu 83) - Grigoryan (Kiki 59), L. Munteanu, Rivaldinho (Cr. Ganea 59). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Cartonaşe galbene: Baiaram (41) - L. Munteanu (89)
► Ivaylo Petev: "Din păcate, continuăm să facem greșeli mari. Am avut situația în care am egalat și apoi am primit rapid un gol. Repriza a doua a fost mult mai bună decât prima. Am avut multe situații în care puteam să dăm gol, dar norocul ne-a întors spatele. La primul gol a fost vinovat primul stoper, iar cel de-al doilea stoper la al doilea gol. La goluri suntem vinovați cu toții, trebuia să mai marcăm cel puțin un gol în cea de-a doua repriză. Louis Munteanu a jucat singur în atac, iar portarul Marian Aioani a fost impecabil. Cei doi au făcut ca Farul să câștige partida. Alex Mitriță este jucătorul-cheie, au fost situații, dar nu a avut norocul să marcheze. Și ceilalți 10 trebuie să joace, nu putem să ne bazăm doar pe el! O să analizăm și o să vedem ce trebuie schimbat".
► Gheorghe Hagi: "Am ieșit la joc, am încercat să facem ambele faze. Craiova are viteză, tehnică, atunci când am făcut bine i-am surprins, când nu, au venit peste noi. A fost un meci frumos, cu ritm, cu intensitate. Fiecare a făcut lucrurile bune. E logic să ai momente proaste, Craiova are calitate. Majoritatea au jucat bine, Louis a jucat foarte bine. Și Rivaldinho, Grigoryan are calitate foarte bună. Când va fi în formă fizică bună, va fi un jucător foarte bun. Ganea joacă 3 poziții, în apărare, la mijloc și în atac. Se dedică, e foarte serios. Noi știm ce calități are Ganea. El e fericit la noi, e important asta, să se simtă bine. E doar un meci, nu are rost să mergem mai departe de atât. Ne așteaptă un meci cu o echipă care ne-a bătut cu 4-0, o echipă talentată. Trebuie să facem un meci mare la Constanța. Nu știu ce să zic de transferuri, ați văzut că sunt copii pe bancă. Mereu suntem atenți la ce se întâmplă pe piață. Căutăm ceva la mijloc. Acest club are o bază, o identitate, o academie foarte bună, sperăm să vină jucătorii tineri care să completeze lotul".