Atacantul irlandez Robbie Keane a fost transferat luni de la FC Liverpool la Tottenham Hotspur, echipă pe care o părăsise în urmă cu doar şase luni, a anunţat clubul londonez de fotbal pe site-ul internet.
Keane a semnat un contract pe patru ani, pentru o sumă estimată la 12 milioane lire sterline, plus eventuale bonusuri. Internaţionalul irlandez a ajuns la FC Liverpool în luna iulie pentru 20 de milioane de lire sterline.
În vârstă de 28 ani, Keane spunea că a juca pentru FC Liverpool este "
visul lui de copil". Însă irlandezul nu a reuşit să se impună la clubul din nord-vestul Angliei, marcând doar 5 goluri în cele 19 partide disputate în campionat.
"
Una peste alta, nu a fost decizia cea mai bună. Eu ştiu că suporterii lui Spurs vor considera că i-am lăsat baltă, dar pot să îi asigur că voi da totul pentru club", a declarat Keane pentru site-ul oficial al clubului Tottenham Hotspur.