FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 0-0, în meciul disputat acasă la Sibiu cu Petrolul Ploieşti, în
etapa a 25-a a Superligii României. A fost şi uelul celor mai cunoscuți fotbalişti japonezi din prima ligă, Mino Sota vs Takayuki Seto.
Într-un meci tern, singurul lucru demn de remarcat a fost întreruperea jocului între minutele 85 şi 90 pentru acordarea de îngrijiri medicale unui spectator căruia i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat cu targa la ambulanţă.
Ianis Stoica, atât de mediatizat în ultimele săptămâni, a debutat la gruparea sibiană, însă a avut doar o fază notabilă, în minutul 67, când a reluat din afara careului, însă minfea a atins plasa laterală.
Valentin Țicu de la "galben-albaştri" a fost huiduit de la prezentare până la final, la fiecare atingere a mingii. Suporterii ardeleni nu au uitat accidentarea foarte gravă a lui Dragoș Iancu, care nu a mai jucat de la meciul tur dintre cele două echipe, care s-a încheiat tot 0-0.
FC Hermannstadt are în ultimele trei etape o victorie şi 2 egaluri, în timp ce Petrolul Ploieşti are 2 remize şi un eşec. Trebuie de reţinut că prahovenii au atins o bornă incredibilă, 9 rezultate de 0-0 în acest sezon regular!
11.02.2024, Sibiu, Stadion: "Municipal", ora: 18:15
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad), Spectatori: 5.152
FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești 0-0
Au marcat: -
FC Hermannstadt: Căbuz - Butean, Găman, Bejan (Ionuţ Stoica 46), Opruţ - Murgia (Biceanu 68), Mino Sota, Oroian (Neguţ 46) - Balaure (N'Goma 88), D. Paraschiv, Ianis Stoica (Jipa 68). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
Petrolul: Zima - Papp, Meijers, Huja, Ţicu - Doua (Dumitriu 77), Seto (Diomandé 71), Hanca (Grozav 71), Jair - Irobiso (Işfan 46), Musi (D. Radu 77). Antrenor: Florin Pârvu.
Cartonaşe galbene: Murgia (51), Mino Sota (53), Opruţ (63) - Diomandé (78), Papp (81), Radu (90+7)
► Marius Măldărăşanu: "Prin prisma jocului, care nu a fost unul bun, mă mulțumește acest rezultat. A fost cel mai rău meci al nostru. Parcă am fost două echipe cărora le-a fost frică să nu piardă. Mi-aș fi dorit mai mult, la fel și băieții. Atât am putut. În seara asta nu puteam mai mult. Astăzi am meritat doar un punct. A fost un meci de bătaie, în care miza și-a spus cuvântul. Trebuie să jucăm mai cu încredere și să luptăm până la capăt pentru a scoate maxim. Vrem în play-off cu toții. Este un campionat echilibrat, trebuie să avem încredere".
► Florin Pârvu: "Am venit cu gândul de a câștiga cele trei puncte. Situațiile mai mari au fost de partea noastră în prima repriză. Repriza a doua a fost echilibrată, fără mari ocazii. Un 0-0, în care ambele echipe au încercat să joace. Nici cei de la Hermannstadt nu își doreau egalul, noi nici atât. E un punct câștigat, trebuie să ne concentrăm la meciul următor. E clar că ne dorim, nu mai e vorba doar de ofensivă. Am creat ocazii, nu suntem o echipă care să stea doar defensiv. Am reușit să avem situații clare de gol. Nu suntem mulțumiți, dar e un punct obținut. Trebuie să legăm cu o victorie. Mai sunt meciuri de jucat, sunt puncte în joc, se joacă până la ultima etapă. Contra CFR, am avut situații clare. Sunt jocuri unde am jucat spectaculos. Ne dorim să câștigăm punctele. Dacă jocul nu e atât de bun și obținem puncte, lucrurile sunt în regulă".