Politehnica Iaşi a fost foarte aproape de un egal în meciul disputat în deplasare cu Petrolul Ploiești, în
etapa a 26-a a Superligii României. Până la urmă "galben-albaştrii" s-au impus cu scorul de 2-1, golul fiind marcat în minutul 90+4. În precedentul joc de acasă, prahovenii au fost bătuţi de CFR Cluj tot cu 2-1, Ciprian Deac marcând tot în minutul 90+4.
O fază controversată s-a petrecut în minutul 21, când Paul Papp l-a faultat dur pe Rareş Ispas, însă a primit doar cartonaş galben de la centralul Horia Gabriel Mladinovici.
"Alb-albaştrii" au deschis scorul prin fundaşul stânga Rareş Ispas (30), în urma unui corner, însă ploieştenii au egalat după pauză, prin Alexandru Musi (60), printr-o execuţie de efect din careul oaspeţilor. Oaspeţii au fost aproape să marcheze pe final, prin Luca Mihai, care a trimis în bară (86).
Gazdele au reuşit golul victoriei, prin kosovarul Albin Berisha (90+4), pe contraatac, după o pasă greşită şi inexplicabilă dată de nord-macedoneanul Todor Todoroski în jumătatea adversă. Albin Berisha a marcat la meciul său de debut.
Petrolul venea după 2 egaluri şi un eşec şi are 35 de puncte, ocupând locul 6 în clasament. Poli Iaşi nu a mai câştigat de 3 etape, în care a obţinut un singur punct şi este pe locul 14, cu 27 de puncte.
16.02.2024, Ploiești, Stadion: "Ilie Oană", ora: 17:00
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti), Spectatori: 5.100
Petrolul Ploiești - Politehnica Iași 2-1
Au marcat: 0-1 Rareş Ispas (30), 1-1 Alexandru Musi (60), 2-1 Albin Berisha (90+4)
Petrolul Ploieşti: Zima - Papp (L. Dumitriu 70), Meijers, Huja, Ţicu - Hanca, Seto (Diomandé 46), Jair, Grozav (Berisha 46) - Musi (M. Bratu 80), Irobiso (Işfan 70). Antrenor: Florin Pârvu.
Politehnica Iaşi: Ailenei - Todoroski, Bouhenna, Samayoa, R. Ispas (Katanec 38) - Bordeianu (Jatobá 79), Marchioni - Bettaieb (Kabran 79), L. Mihai, Ştefanovici - Harrison (S. Buş 55). Antrenor: Leo Grozavu.
Cartonaşe galbene: Papp (21), Irobiso (45+1), Meijers (53), Jair (85), Diomandé (90+4) - Bordeianu (66), Bouhenna (68)
► Florin Pârvu: "Am pregătit jocul ca să intrăm bine din primul minut, așa cum am făcut-o în partea a doua, dar cei de la Iași au schimbat modulul de joc și asta ne-a surprins puțin. Nu caut scuze, trebuia să ne adaptăm mai repede. Una peste alta, eu spun că este o victorie meritată și necesară a noastră, vreau să le dea încredere jucătorilor pentru meciurile care urmează. Important este că am câștigat. Suntem bucuroși, vom analiza ce am făcut la acest joc, lucrurile bune și pe cele mai puțin bune. Mâine dimineață vom fi deja prezenți la stadion, avem refacere cu cei care au jucat mai mult de 60 de minute. Ceilalți, plus alți 5 băieți din Academie vor juca un meci amical cu Gloria Buzău. Lucrăm, nu avem pauză. Sper să corectăm ce am făcut mai puțin bine, să menținem ce am făcut bine, iar la meciurile următoare să avem constanță".
► Leo Grozavu: "Nu știu ce s-a întâmplat, întrebați-l pe Mladinovici! Eu nu pot spune dacă a fost just sau injust. La final e 2-1, felicit echipa gazdă. Nu am nimic de declarat vizavi de arbitraj. Nu pot spune nimic, decât despre jucătorii mei. În repriza a doua s-au întâmplat niște lucruri. Momentele decisive nu au fost tratate bine. Vom încerca să le rezolvăm. În prima repriză am făcut ce trebuia, dar pare că șansa nu e cu noi. Am avut o bară pe final, toți erau spectatori. La ei a sărit din bară în plasă, asta e. Conflict cu Cătălin Itu? Îndepărtăm lumea de la fotbal, în România scoatem în evidență doar scandalul. Itu e la Iași, când merită să joace, va juca. Eu îi tratez pe toți la fel, mai mult nu e de comentat nimic. Toate meciurile sunt dificile, indiferent de adversar. Contează mult ce facem noi, nu ce fac adversarii".