Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, scor 0-0, vineri seara, în Copou, în primul meci din
etapa a 29-a a Superligii României, penultima a sezonului regular.
"Alb-roşii" au prestat un joc solid şi şi-a creat patru mari ocazii de gol, dintre care trei prin atacantul malgaş Hakim Abdallah (21, 74, 84), ultima în situaţie de singur cu portarul Ionuț Ailenei şi una prin atacantul kosovar Astrit Selmani (79). "Alb-albaştrii" au jucat confuz şi au avut doar o ocazie clară de gol, prin Cătălin Itu (79).
Dacă ar fi obţinut victoria, "câinii roşii" ar fi părăsit locurile retrogradabile. Moldovenii au evoluat fără antrenorul Leo Grozavu pe bancă, acesta fiind suspendat după cartonaşul roşu primit etapa trecută în Bănie, în confruntarea cu FCU 1948 Craiova.
Poli Iaşi a pierdut un singur meci în ultimele 5 etape, în care a avut o victorie şi 3 egaluri. Dinamo are 3 victorii şi un egal în ultimele 5 etape.
Scorul a fost identic şi în meciul tur, 0-0, care a avut loc pe Arena Națională din Capitală. Poli Iaşi are 32 de puncte şi ocupă locul 12 în clasament, în timp ce Dinamo are 26 de puncte şi este pe poziţia a 15-a.
01.03.2024, Iaşi, Stadion: "Emil Alexandrescu", ora: 20:00
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare), Spectatori: 8.122
Politehnica Iaşi - Dinamo Bucureşti 0-0
Au marcat: -
Poli Iaşi: Ailenei - Todoroski (Martac 88), Samayoa, Fl. Ilie, Itu (Saghiri 46), Stefanovici - Harrison (A. Roman 64), Marchioni (Jatobá 46), L. Mihai - Bettaieb, Sg. Buş (Kabran 64). Antrenor: Leo Grozavu.
Dinamo: Golubović - Edgar Ié (Homawoo 46), Velkovski, Patriche - De Moura, Gnahoré, Pavičić (Ilić 90+3), Borduşanu - Milanov (Dani Iglesias 61), Abdallah (Bani 90+3), Gonçalo Gregório (Selmani 46). Antrenor: Željko Kopić.
Cartonaşe galbene: Todoroski (10), Marchioni (27)
► Ionuț Ailenei: "Sunt de părere că rezultatul este echitabil. Echipa a fost unită, nu mă consider eu omul meciului. Un meci urât, cu puține faze. Se cunoaște oboseala. A fost al treilea meci în ultima săptămână, atât pentru noi, cât și pentru Dinamo. Un obiectiv de-ale noastre este să îi ținem la distanță. Am fi vrut victoria, dar asta este. Mergem mai departe".
► Sergiu Buș: "Cred că este un rezultat echitabil, am controlat jocul în prima repriză. În a doua, e adevărat, ei au jucat mai bine. Suntem pe un tren ascendent, sper să o ținem tot așa. Dacă mă întrebați sincer, îmi pare rău că ne-am trezit cam târziu. Nu zic că puteam neapărat să sperăm la play-off, totuși suntem o nou-promovată, dar puteam mai mult. Fotbalul este ca roata vieții, se întoarce în ambele direcții. Mister Leo Grozavu ne-a lipsit, el ne împinge de la spate, știe să ne motiveze, să ne certe. Din păcate, vom juca și la Galați fără el, deci vom fi în aceeași formulă. Mergem acolo să jucăm, să ne bucurăm de fotbal și să scoatem un rezultat bun".
► Željko Kopić: "Prima repriză a fost echilibrată, la pauză am schimbat doi jucători. Cred că am fi meritat cele trei puncte pentru prestația din a doua repriză, am fost echipa mai bună, am creat multe șanse. Sunt mulțumit de prestația echipei, de atitudine, de energie. Ce nu am făcut bine este că am ratat foarte multe ocazii. În aceste condiții, când ai atâtea ocazii, trebuie să marchezi. Cred că am fost aproape să câștigăm cele trei puncte. Trebuie să o luăm meci cu meci. Nu trebuie să ne facem planuri pe termen lung. E vorba despre fiecare antrenament, despre fiecare meci în parte. Prestația noastră a fost bună azi, am avut trei meciuri în șapte zile și trebuie să fim mândri. Respect toți arbitrii, fiecare încearcă să își facă treaba cât poate de bine, pot să apară greșeli uneori. Trebuie să ne recuperăm și să pregătim meciul pe care îl vom juca în fața suporterilor noștri".