FC Hermannstadt a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 4-1 (2-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din
etapa a 29-a a Superligii României. Ianis Stoica a reuşit primele sale goluri pentru sibieni (26, 50), celelalte goluri ale gazdelor fiind marcate de Daniel Paraschiv (44 penalty) şi Cristian Neguţ (87). Oţelul Galaţi a deschis scorul prin Samuel Teles (12), care a reluat în plasă o centrare a lui Juri Cisotti.
Cu acest succes, FC Hermannstadt a urcat pentru moment pe loc de play-off. FC Hermannstadt a pierdut 2 partide în ultimele 7 etape, având 3 victorii şi 2 egaluri. Oţelul Galaţi a ajuns la 4 etape fără victorie, înregistrând 2 egaluri şi 2 eşecuri. În tur, scorul a fost egal, 1-1. FC Hermannstadt s-a impus cu 4-1 şi este pe locul 6, cu 40 de puncte, în timp ce Oţelul Galaţi e pe 11, cu 33 de puncte.
02.03.2024, Sibiu, Stadion: "Municipal", ora: 17:00
Arbitru: Szabolcs Kovács (Carei), Spectatori: 5.500
FC Hermannstadt - Oţelul Galaţi 4-1
Au marcat: 0-1 Samuel Teles (12), Ianis Stoica (26), 2-1 Daniel Paraschiv (44 penalty), 3-1 Ianis Stoica (50), 4-1 Cristian Neguţ (87)
FC Hermannstadt: Căbuz - Butean, Bejan, Găman, Opruţ - Balaure (Oroian 70), Mino Sota, Murgia (Biceanu 80), Ianis Stoica (Jipa 70) - G. Iancu (Neguţ 70), D. Paraschiv (R. Fonseca 80). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
Oţelul Galaţi: E. Pap - Zhelev, J. Cissé, Ghiocel, Miguel Silva (Mallé 56) - Cisotti, João Lameira (Živulić 56), Samuel Teles - Maciel (Cârjan 78), Al. Pop (Rušević 62), R. Tănasă (A. Rus 56). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Murgia (80) - J. Cissé (25), Cârjan (82), Živulić (83)
► Marius Măldărăşanu: "Înainte de ședința tehnică a meciului cu Oțelul, le-am spus jucătorilor că partida cu CFR va fi mai ușoară decât meciul cu Galațiul. Acum o să trebuiască să le spun, 'Băieți, v-am mințit'. Jucăm contra CFR-ului, echipă care se bate la campionat. Anul trecut am câștigat la CFR, iar în tur în acest sezon am câștigat acasă. Putem, putem, dar trebuie să fim realiști. Putem să luăm 3 puncte și să nu mergem în play-off, dar putem să intrăm în play-off și doar cu 1 punct, depinde și de celelalte rezultate. Până atunci, mă bucur că suntem pe locul 6. Nu ar fi o dezamăgire ratarea play-off-ului, obiectivul nostru nu este play-off-ul. Al meu, al vestiarului da, însă obiectivul clubului este altul, să terminăm pe un loc mai bun decât sezonul trecut. Se poate întâmpla să ne iasă. Vom vedea, dacă vom fi în play-out vom vedea ce obiective vom ave. Ianis Stoica a dat o dublă, este meritul lui și al echipei. Cu toții avem încredere în el, de asta l-am și adus când am avut această posibilitate. Efortul pe care l-au făcut jucătorii, cu 3 meciuri în 8 zile, a fost mare. Am început un pic rău astăzi, poate și din cauza oboselii acumulate".
► Daniel Paraschiv: "A fost o victorie poate un pic surprinzătoare, pentru că noi nu prea câștigăm la scoruri de genul. Ne bucurăm de faptul că am făcut o partidă bună, toți jucătorii și-au făcut treaba. Sunt foarte importante cele trei puncte, indiferent care va fi deznodământul acestei lupte pentru play-off. E important golul pe care l-am înscris, atacantul cu asta se hrănește, statisticile contează, mă bucur că am marcat, chiar dacă am făcut-o din penalty, am o echipă care mă ajută la fiecare meci, sigur vor veni și alte reușite".